Avorturile si statul

Insemnarea ziarului "Presa ortodoxă"

     In 30 martie 1986 în sala Asociaţiei noastre din Capitală s-a rulat cunoscutul film "Strigătul tăcut" al celebrului medic ginecolog Bernhardt Hathanson, referitor la avorturi. Au urmat 2 ore de discuţii sub con­ducerea Arhim. Epifanie Teodoropulos.

     De pe una din casetele cu discuţia am extras şi pu­blicat câteva lucruri cu permisiunea Părintelui Epifanie, căruia îi aparţin şi răspunsurile:

     ...Intrebare: Se spune că legislatorul nu face morală şi nu învaţă morală. El exprimă părerea generală. Atunci când ceva este condamnat de părerea generală, legisla­torul trebuie să considere acel ceva ca fiind o abatere. Atunci când părerea generală primeşte acel ceva sau, să zicem, îl suportă, legislatorul este dator să înceteze să-I considere ca o abatere. Poziţia aceasta este dreaptă?

     Răspuns: Legislatorul nu este, nu trebuie să fie în mod simplu expresia părerii generale şi mai ales a unei păreri generale nelămurite. El este şi pedagog. Nu trebuie să se mărginească şi să exprime doar situaţia existentă, ci este dator să arate ceea ce trebuie şi să îndrepte înspre aceea. Dacă primim ca dreaptă părerea de mai sus, atunci legislatorul este dator să fie consecvent cu sine însuşi. Dar lucrurile nu se petrec astfel! Dau la o parte celelalte cazuri şi îl citez pe cel mai impresionant. Vă întreb? Care situaţie este mai bine primită în toată lumea decât fuga de impozite? Care altă faptă se săvârşeşte de 99,99% dintre cetăţeni ca fuga de impozite? De ce, aşadar, statul nu legiferează şi fuga de impozite, dacă el este în mod simplu doar expresia părerii generale şi nu pedagogul şi dascălul ei? De notat este şi faptul că avorturile se fac, cu foarte puţine excepţii, cu inimă grea şi cu o conştiinţă vinovată, însă fuga de impozite se face cu inimă uşoară şi conştiinţă liniştită de către toţi. Rar (concret numai de două ori) am întâlnit femeie care să nu-şi simtă foarte îngreuiată conştiinţa ei pentru avortul la care a recurs, în timp ce, iarăşi rar, am întâlnit oameni care să aibă remuşcări deoarece au fugit de impozite într-o măsură mai mică sau mai mare. Toţi consideră (fiindu-le indiferent dacă aceasta este bine sau rău) fuga de impozite ca o faptă de apărare împotriva statului, ca o faptă de asigu­rare a rodului muncii lor. Cel mult o consideră ca o încălcare foarte uşoară, însă cu desăvârşire justificată. Şi toţi cei care nu-şi pot ascunde veniturile lor, ca de pildă salariaţii şi pensionarii, şi aceştia, cu foarte puţine excep­ţii, sunt gata să fugă de impozite atunci când li se oferă ocazia potrivită, cum ar fi cumpărările şi vânzările valo­rilor nemişcătoare, moştenirile, donaţiile etc... Câţi de­clară valoarea reală a obiectului cu act judiciar legal? Nici unul la o mie!... Aşadar statul să primească fuga de im­pozite! însă nu numai că n-o primeşte, ci şi o pedepseşte penal! Luaţi aminte aici la o contradicţie monstruoasă. Cu câtva timp mai înainte s-a desfiinţat pedeapsa pentru adulter, care constituie o jignire grosolană a cinstei so­ţului sau soţiei. Acum se desfiinţează pedeapsa pentru avorturi, care lovesc mortal dreptul la viaţă al embrionu­lui ce se alcătuieşte. Dimpotrivă, se pedepseşte penal fuga de impozite! Gânditi-vă: ce înseamnă aceasta? în­seamnă, foarte simplu, că banul se propovăduieşte în mod oficial de către stat ca valoarea cea mai înaltă! Va­loare situată mai presus de cinste şi viaţă. "Doctore, spu­ne statul, îţi poţi înşela în mod liber soţia, ca şi oricare alt cetăţean pe a lui, şi să-i jigneşti astfel cinstea ei. Tu, în mod special, poţi, pe deasupra să şi ucizi mii de embri­oni în formare. Atât pentru adulter cât şi pentru avorturi, nimeni nu te va pedepsi. Ia aminte însă să nu îndrăzneşti să te atingi de bani, care, ca impozit la munca ta, aparţin statului. Dacă faci asta te aşteaptă închisoarea! Fă oricâte avorturi vrei. Însă nu îndrăzni să ascunzi veniturile tale din ele (avorturi)". Pentru prima, nici o mustrare, nici o contravenţie, nici o pedeapsă. Pentru a doua, poarta în­chisorii este deschisă. Dar nu-şi dă seama statul că, lucrând astfel, adică propovăduind banul ca valoarea cea mai înaltă, sprijină şi mai mult fuga de impozite? Dacă cetăţeanul este învăţat astfel în mod real, că banul este mai presus decât cinstea şi viaţa (fie şi singură viaţa embrionului), de ce n-ar unelti orice mijloc şi nu s-ar pri­mejdui chiar şi prin eventualitatea condamnării sale dez­onorante, în vederea păstrării acestui bun prea înalt, adică a banului? într-adevăr, ne mişcăm deja înăuntrul unui cerc vicios fără nici o ieşire. Să se pedepsească, şi încă cu asprime, fuga de impozite. Nu sunt împotrivă. Dar să se pedepsească încă şi mai aspru complotul împotriva cinstei şi a vieţii, adică adulterul şi avortul. Repet şi ter­min: Dacă statul este în mod simplu exprimarea părerii generale, atunci este dator ca imediat să legifereze şi încă să premieze fuga de impozite! Dacă nu există nimic altceva care să aibă atâta greutate sau mai degrabă gene­ralizare şi atâta neezitare cum are consimţământul pă­rerii generale...

     Intrebare: Există cazuri în care şi astăzi se îngăduie avortul (violul, incestul, pericolul pentru sănătatea femeii etc). Acest fel de avorturi se îngăduie moral, bisericeste?

     Răspuns: Nu, sub nici un motiv. Şi pentru aceste ca­zuri s-au semnalat împotriviri, dar din păcate au fost foarte mici şi slabe. Poate că deoarece întâmplările de mai sus sunt foarte rare, sau poate pentru că se consi­deră că aici avem de-a face cu ucideri, însă cu ucideri cu circumstanţe atenuante.

     Din punctul de vedere al moralei creştine, nici un caz, afară de unul singur (dar despre el vom vorbi mai jos), nu îngăduie avorturile. Cea care a fost victimă a unui viol, de pildă, dacă crede în Hristos, nu va ucide embrionul. Îl va ţine. Iar în Ziua judecăţii se va prezenta cu copilul ei înaintea Domnului şi îi va spune: "Doamne, pentru dra­gostea Ta eu am ţinut acest copil. «Pentru cuvintele bu­zelor Tale eu am păzit căi aspre», n-am băgat în seamă "bârfele", comentările, jignirile, batjocura, înjosirea publi­că. La înfricoşătoarea suferinţă a silirii nu m-am împotri­vit cu uciderea acestei făpturi nevinovate. M-am împotri­vit prin a răbda toate situaţiile dureroase ce le creează naşterea unui copil în afara căsătoriei şi mai ales a celui din viol... Deci "vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele mele". Dar oare Domnul ce va spune? Să nu vă miraţi, fraţilor! Cunună de mucenic va pune pe capul ei! Aţi uitat pe Sfânta Teodora? De ce Teodora este sfântă şi se cinsteşte şi slăveşte? (Pomenirea ei se prăznuieşte Ia 11 septembrie). Pentru o faptă asemănătoare. Preschimbată în bărbat, se nevoia înlăuntrul unei mânăstiri de călugări cu numele Teodor. Clevetită de o fe­meie ticăloasă că ar fi lăsat-o însărcinată, ea a răbdat cu bărbăţie clevetirea. Când s-a născut pruncul, l-a luat ca să-l crească locuind într-o oarecare colibă dinafară mă­năstirii unde şi îndura zilnic jigniri şi smeriri de nedescris. Descoperirea nevinovăţiei ei s-a făcut în ziua morţii ei. Atunci au văzut că este femeie şi nu bărbat... Desigur, ar fi fost foarte uşor şi fără nici o "avarie" morală să zdrobească într-o clipă clevetirea. (Atunci însă ar fi fost o oarecare Teodora şi nu Sfânta Teodora). A preferat însă s-o suporte, ca să se învrednicească fericirii rostite de Domnul. Cu atât mai mult tânăra creştină va suferi chinu­rile provenite din păstrarea rodului siluirii ei, deoarece ca să le evite ar trebui să săvârşească ucidere de om. Va răbda şi se va încununa. Sau credem, sau nu credem. Credinţa care nu te costă nimic, ce valoare are?

     Merg mai departe: Dacă fapta uciderii embrionului este dreaptă, deoarece e posibil să se nască cu defecte, atunci de ce să nu ucidem şi copiii care au dobândit mai târziu defecte din pricina bolilor şi accidentelor? Să resta­bilim aşadar Keada (1) vechilor spartani. De ce să nu uci­dem şi pe toţi bătrânii care, de pildă, suferă de dementă? Ce fel de criterii sunt acestea? Se va spune, desigur, că embrionul nu este încă om. Dar când se face om? Care este "clipa magică", cum este numită, în care pasta căr­noasă se preschimbă în om? Unii spun că la interval de 12 săptămâni după zămislire, adică în a 85-a zi. Dar în care ceas al acestei zile? De dimineaţă? De amiază? De seară? La miezul nopţii? Dar de ce nu este în a 84-a zi? Sau în a 83-a? Ce lucru mare şi important se întâmplă de la o clipă la alta, de la o oră la alta sau de la un miez de noapte la celălalt? Împotriva acestui Babilon, cât de clară şi înţeleaptă este poziţia Bisericii noastre: Avem om din clipa zămislirii!. Şi, prin urmare, avem ucidere de om oricând s-ar face avortul.

     Am spus că există un caz şi singurul în care jertfirea embrionului se poate tolera ca un rău necesar, cum ar fi, de pildă, uciderea în legitimă apărare. Asta se întâmplă atunci când există dilema: Viata mamei sau viata embri­onului? Adică atunci când naşterea embrionului are, ca rezultat inevitabil, după datele medicinii omeneşti, moar­tea mamei. Dar şi în acest caz foarte rar, cuvântul îl va avea numai şi în mod exclusiv cea însărcinată. Ea şi ni­meni altul. I se va spune adevărul şi va fi invitată să hotă­rască. Cunosc 2-3 de astfel de cazuri. Aceste femei pu­nând în lucrare, fără să aibă habar, cuvintele Domnului: "Mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are, ca să-şi pună sufletul său pentru prietenii (adică cei dragi ai) săi", au spus medicilor: "Doctore, salvează-mi copilul. Pe mine lasă-mă să mă jertfesc!". Şi rezultatul: S-au izbăvit şi ma­mele, şi copiii! Dar şi dacă mor, cine se îndoieşte că o astfel de faptă, plină de atâta devotament şi jertfire de sine, o faptă plină de atâta măreţie sufletească şi morală, nu le va asigura fericirea nesfârşită a împărăţiei celei ne­înserate a Domnului nostru? Fraţilor, pentru noi nu se ter­mină toate aici! Să nu uităm niciodată lucrul acesta...

     Intrebare: Discipolii legiferării avorturilor pun înainte următorul argument: "Avorturile oricum se fac". În loc să se facă în condiţii necontrolate, multe chiar în condiţii nepermise, nu este mai de preferat să se facă legal, sub controlul statului şi în condiţii controlate?

     Răspuns: Exact acestea sunt valabile şi în problema drogurilor. Şi acestea "oricum se folosesc". În loc ca folo­sirea lor să se facă în condiţii necontrolate şi murdare, multe chiar cu siliri şi în chip tâlhăresc, nu este de prefe­rat să se facă (folosirea lor) legal, sub controlul statului şi în condiţii controlate? Statul să ridice în tot oraşul şi satul centre speciale, de "desfătare" prin plăcerea drogurilor. Cei ce folosesc drogurile le vor găsi într-adevăr în condiţii cinstite şi nu vor fi obiecte de exploatare sălbatecă a ne­gustorilor morţii albe. Apoi, folosirea drogurilor se va face sub supraveghere medicală şi astfel vor dispărea desele cazuri de moarte din pricina "dozelor" exagerate. În sfâr­şit, statul va avea şi destul folos economic din impunerea impozitului pe circulaţia deja legală a drogurilor... -în orice caz, cu "avântul" ce l-am luat, nu este exclus să ajungem până acolo... Dumnezeu să lumineze pe politi­cienii noştri, pe politicienii tuturor grupărilor, să înţeleagă adevăratul interes al martiricului nostru popor...