Sfântul Ioan Gură de Aur condamnă pe desfrânaţi nu numai pentru păcatul acesta în sine, ci şi pentru urmările lui, printre care cea mai gravă este situaţia copiilor ce sunt zămisliţi în urma unor asemenea împreunări nelegiuite. în cele mai multe cazuri aceşti copii sunt ucişi încă fiind în pântecele mamei lor, ucidere pe care el nici nu o poate califica din cauza gravităţii faptului. „De ce semeni - întreabă el - acolo unde ţarina e pregătită să strice rodul, unde sunt multe doctorii de stârpire şi unde, de multe ori, copilul este omorât mai înainte de naştere? Iată, deci, că şi pe acea desfrânată n-ai lăsat-o să rămână numai desfrânată, ci ai făcut-o şi ucigătoare de om, ai făcut-o criminală. Ai văzut cum din beţie izvorăşte desfrânarea, cum apoi din desfrânare iese preadesfrânarea, iar din preadesfrânare omorul? - ba chiar mai mult şi decât omorul, căci nu am nici cuvinte îndeajuns de a numi asemenea faptă criminală, de vreme ce nu numai că pe copilul născut îl omoară, ci împiedică chiar de a se naşte."[428]

     După cum s-a văzut, zămislirea nu este numai lucrarea omului, ci mai ales lucrarea lui Dumnezeu, Care a pus în actul împreunării dintre bărbat şi femeie legea înmulţirii oamenilor, şi a lăsat aceasta ca binecuvântare din partea Lui, şi nu ca blestem. Mai mult decât atât, femeia a primit de la Dumnezeu această îndatorire care-i asigură chiar mântuirea, (cf. I Tim 2, 15). De aceea, intrigat de cele ce se petrec, Sfântul Ioan, întreabă: „Deci de ce îţi baţi joc de darul Iui Dumnezeu şi te împotriveşti legilor Lui şi ceea ce este blestem tu o urmezi ca pe o binecuvântare? De ce apoi transformi magazia naşterii în magazie de omor, şi pe femeie, care este dată spre naşterea de copii, tu o pregăteşti pentru omor?"[429]

     Femeia însă nu este singură responsabilă de ucidere, ci împreună cu ea este şi bărbatul care s-a împreunat cu ea, şi nu numai acela, ci şi toţi desfrânaţii, fiindcă din cauza lor, pentru a le face lor pe plac, ucide femeia desfrânată. Sfântul Ioan zice: „Fiindcă, pentru a fi plăcută şi dorită de amanţi, şi pentru a atrage la sine mai mult aur, ea nu se dă în lături de a face şi aceasta, grămădind prin asemenea fapt, un foc mare asupra capului tău, căci dacă îndrăzneala este a ei, în acelaşi timp însă şi tu eşti cauza principală a îndrăznelii ei"[430].

     Şi mai grav este însă faptul că nu numai desfrânatele recurg la astfel de practici ucigaşe, ci şi multe dintre femeile căsătorite, uneori la îndemnul sau cu acordul bărbaţilor lor. Acest lucru a introdus în familii indiferenţa faţă de aceste atât de mari grozăvii şi, odată cu acestea, nenumărate alte fapte de încălcare a voii lui Dumnezeu, ce duc în final la destrămarea familiilor.

     Arătând toată grozăvia uciderii de prunci, Sfântul Ioan spune: „Dar cu toate acestea, după o asemenea purtare necuviincioasă, după omoruri şi după idolatrii, totuşi lucrul acesta pare indiferent multora, ba chiar şi multor bărbaţi care-şi au femeile lor, de unde apoi şi rezultă cele mai mari rele. Căci şi aici de multe ori se pun în mişcare fel de fel de doctorii pentru stârpire, doctorii pregătite nu pentru pântecele desfrânatei, ci pentru al femeii nedreptăţite; şi aici se întind fel de fel de curse, invocarea sufletelor celor morţi, invocarea demonilor, certuri zilnice, lupte înverşunate şi multe de acest fel."[431]