Convorbirea a opta
Despre ingeri, moarte, viata viitoare si judecata de apoi
223. Cand i se da omului inger pazitor? La zamislire, la nastere sau la
Sfantul Botez?
Dupa Sfanta Traditie a Bisericii lui Hristos ingerul pazitor se da omului
la Sfantul Botez. Acest lucru se poate intelege din rugaciunea a cincea de
la facerea catehumenului, unde, printre altele, se zice asa: "
Insoteste-i viata lui cu inger de lumina, ca sa-l izbaveasca pe el de
toata bantuiala potrivnicului, de intampinarea celui viclean, de demonul
cel de amiaza si de naluciri rele ". Pe langa ingerul pazitor, Dumnezeu
trimite omului si alti ingeri in viata spre a-l ajuta, a-l indrepta si a-l
mangaia in ispitete si incercarile luptelor duhovnicesti prin care trece
omul in acest veac. Despre aceasta vorbeste dumnezeiescul Apostol Pavel,
zicand: " Ausunt duhuri slujitoare care se trimit spre slujba pentru cei
ce vor sa mosteneasca mantuirea? " (Evrei 1, 14). Cu aceste cuvinte,
Apostolul inalta cugetele ascultatorilor si mangaie foarte mult pe
crestini, fiindca arata ca Dumnezeu are multa purtare de grija pentru
dansii, de vreme ce " pe ingeri, care covarsesc pe oameni, i-a randuit sa
slujeasca pentru mantuirea oamenilor ".
Dar vedem ca atat in Legea Veche, cat si in Legea Darului, ingerii au fost
trimisi de Dumnezeu sa ajute si sa slujeasca oamenilor celor alesi, precum
Lot, Avraam, Iacob, Moise, Valaam, Iosua Navi, Ghedeon, Manase, proorocul
David, Ilie Tesviteannul, Sedrah, Mesah si Abdenago, Daniil proorocul,
Iosif, Fecioara Maria, pastorii de la Bethleem, Maria Magdalena, Cornelie
Sutasul, Apostolul Pavel si altii. Prin aceste cateva marturii am aratat
ca Preabunul Dumnezeu ne randuieste noua ingeri pazitori, nu numai la
Sfantul Botez, ci si in toata viata, ajutand pe cei dreepti pe calea
mantuirii, care Il iubesc si cred intru El.
224. Necredinciosii, paganii si ereticii primesc si ei de la Dumnezeu
ingeri pazitori?
Unii ca acestia, intrucat nu sunt botezati intru numele lui Hristos, nu
primesc ingeri pazitori. Ei nici nu cred in ingeri. Iar cei ce zic totusi
ca cred in Dumnezeu, dar sunt eretici, acestia intristeaza si departeaza
de la ei pe ingerii Domnului care iubesc adevarul dreptei credinte, cel
asezat de Hristos si de Apostoli in Biserica Sa. (A se vedea Talcuirea
Epistolei catn Evrei, de Teofilact al Bulgariei, 1904). Cat priveste
popoarele pagane, acestea de abia au cate un inger pazitor pentru hotarele
fiecarei tari, dupa marturia Sfiintei Scripturi care zice: " Atunci a pus
hotarele neamurilor dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu " (Deuteronom 32,
9). Acesti ingeri fac parte din ceata Domniilor, ca cei ce domnesc peste
neamuri. Dupa traditie, sunt ingeri pazitori peste cetati, orase, sate,
manastiri si oriunde se preamareste numele lui Dumnezeu.
225. Care este menirea ingerului pazitor in viata credinciosului si cum il
ajuta la mantuire?
Menirea ingerului pazitor este de a-l pazi pe credincios in chip nevazut
de ispitele diavolului, de caderi in tot felul de pacate, de a-l calauzi
pe calea Bisericii, a pocaintei si a rugaciunii; de a-l mangaia in
necazurile viietii si de a-l indemna prin gand la toata fapta buna.
Ingerul pazitor este dat de Dumnezeu omului spre pazirea trupului si a
sufletului sau. El niciodata nu doarme, dupa cuvantul psalmistului: "
Nici sa dormiteze cel ce te pazeste " (Psalm 120, 3). Ingerul pazitor
apara sufletul cel incredintat lui in vreme de ispita, daca are credinta
si frica de Dumnezeu, dupa spusa aceluiasi imparat si prooroc: "
Tabari-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de dansul " (Psalm
33, 9). Ingerul pazitor slujeste la mantuirea omului (Evrei 1, 14).
Ingerul pazitor scapa pe om in vreme de primejdie (Fapte 5, 19;12, 7-8;
12, 15; 9, 11). Ingerul pazitor este duh slujitor al lui Dumnezeu spre
pazirea oamenilor (Psalm 102, 21; 103, 5; Luca 16, 22; Evrei 1, 7).
Mantuitorul ne porunceste sa nu dispretuim pe copii, " ca ingerii lor, in
ceruri, pururea vad fata Tatalui Meu " (Matei 18, 10).
226. Crestinul are si un inger rau care ii urmeaza toata viata? Care este
scopul ingerului rau?
Da, orice crestin are de la Botez un inger bun, care sta de-a dreapta lui
si il povatuieste spre tot lucrul placut lui Dumnezeu. El scrie cu
de-amanuntul, una cate una, toate faptele bune, pe care le face in viata
si pe care i le va prezenta in ceasul judecatii cand " cartile se vor
deschide ". De asemenea, crestinului ii urmeaza din pruncie si un inger
rau (diavol)care scrie si el, amanuntit, tot pacatul pe care il face
omul in viata, pana in clipa mortii.
Scopul ingerului rau este de a-l ispiti intotdeauna si a-l indemna la
pacat, cu gandul, cu imaginatia, cu simturile, cu cuvantul, cu fapta, cu
trupul si cu sufletul. Daca omul il asculta, se invoieste la pacat si
chiar il savarseste; diavolul scrie orice gand, orice cuvant sau fapta rea
facuta in viata, de care ii va cere raspuns la judecata particulara, adica
dupa moarte, daca nu a fost dezlegat de pacate in viata, prin spovedanie
si pocainta.
227. Curm poate crestinul scapa de ispitele ingerului rau, adica ale
diavolului, care il urmareste toata viata?
De nevoie este pentru mantuirea omului sa fie ispitit de diavolul, ca daca
nu se va ispiti, nu se va mantui, nu se poate cali in lupta cea
duhovniceasca si nu poate avea nici o plata pentru faptele sale cele bune,
fiind facute din obicei, fara nici o impotrivire de la diavolul. De aceea
zice si Sfantul Petru, ca " diavolul, potrivnicul vostru, ca un leu
racnind umbla, cautand pe cine sa inghita, caruia stati-i impotriva, fiind
intariti in credinta..., (I Petru 5, 8-9). Deci, viata noastra este o
lupta cu diavolul, care ne ispiteste, fie prin propriul nostru trup, fie
prin cei din jurul nostru, fie direct, prin slugile intunericului.
Ispitele sunt necesare pentru ca ne calesc in lupta cu pacatul, pentru
mantuirea noastra, dar numai sa nu ne biruiasca. Un mare parinte din
Pateric zice: " Inlatura ispitele si nu se va mantui tot omul ".
Crestinul poate scapa nebiruit de ispitele diavolului prin lucrarea
tuturor faptelor bune si mai ales prin rugaciune, post smerenie, dragoste,
spovedanie deasa, pocainta, milostenie si multa rabdare.
228. Cand crestinul pacatuieste cu voia sa, se indeparteaza ingerul bun de
la dansul? Dar cand face o fapta buna, fuge ingerul rau de la dansul?
Daca pacatul este uraciune inaintea lui Dumnezeu (Deuteronom 25, 16;
Pilde 5, 5; 10, 5; 3, 32), apoi cum va iubi ingerul Domnului pe cei
pacatosi si nu se va departa de la ei? Si daca " cel ce face pacatul este
de la diavolul ", (1 Ioan 3, 8-10; Ioan 8, 44), apoi cum va sta
ingerul Domnului langa cel ce face lucrurile diavolului, adica, langa cel
betiv, desfranat, preadesfranat, necredincios, mincinos zgarcit, urator de
oameni si eretic? Si daca pacatul alunga de la om binecuvantarea lui
Dumnezeu (Numeri 14, 34; Iosua Navi 5, 6; Psalm 80, 13-14; Isaia 48,
18-19), apoi cum va sta ingerul Domnului langa cel ce lucreaza pacatul?
Si daca Duhul Sfant se intristeaza de pacat (Galateni 4, 30; I
Tesaloniceni 5,19), cum nu se va intrista ingerul Domnului si nu se va
departa de la cel ce face pacatul si nu voieste sa se intoarca la pocainta?
Si daca Sfantul Duh este maniat si suparat pe cei neascultatori si rai (
Isaia 6, 3, 10)cum nu se va supara si ingerul Domnului cel curat si
sfant, pe cel ce face pacate si nu voieste sa se intoarca la pocainta?
Asadar, ingerul pazitor, randuit de Dumnezeu fiecarui crestin, uraste
pacatul caci pacatul ucide sufletul si se departeaza de la cel ce lucreaza
faradelege. Dar, iarasi se intoarce si ajuta pe omul pacatos, cand acesta
vine la pocainta cu lacrimi si cu durere in inima pentru cele facute (II
Corinteni 7, 9). Caci " bucurie se face in cer pentru un pacatos care
vine la pocainta " (Luca 15, 7-10), deoarece Dumnezeu voieste " ca toti
oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului " (Iezechiel
18, 23-32; 33, 11; II Petru 3, 9). Deci, cand omul face cele rele
intristeaza si departeaza de la sine pe Duhul Sfant si pe ingerul pazitor,
iar in locul lui se apropie de om diavolul si duhul cel rau. Iar cand
crestinul se intoarce din toata inima lui la pocainta, veseleste pe
Dumnezeu si pe toti ingerii din cer, apropie de sine pe ingerul sau si
alunga de la dansul pe ingerul satanei. Si aceasta lupta se da in inima si
mintea omului in orice clipa, pana la sfarsitul vietii lui.
229. Cum trrebuic sa colaboreze crestinul cu ingerul sau pazitor, pentrn a
ajunge intru imparatia lui Dumnezeu?
Crestinul trebuie sa imite pe sfinti si pe ingeri, ca sa fie numarat in
cer impreuna cu sfintii si cu ingerii. Adica, sa-L slaveasca neincetat pe
Dumnezeu; sa-L laude si sa-I multumeasca todeauna lui Dumnezeu pentru
toate; sa-L asculte, sa pazeasca poruncile Lui, sa-L iubeasca pe Dumnezeu,
sa iubeasca toti oamenii, sa duca intru toate viata crestineasca. Precum
ingerul este slujitor al lui Dumnezeu si il pazeste pe om intru toate
caile sale (Psalm 90, 11)si precum ingerul se supune voii lui Dumnezeu
(Psalm 102, 20-21), la fel trebuie sa faca si omul credincios. Sa se
supuna lui Dumnezeu si sa faca voia Lui. Si daca ingerul se bucura de
intoarcerea pacatosului la pocainta (Luca 15, 7-10), asa se cuvine sa
faca si omul credincios. Sa se bucure de intoarcerea celor rai la
pocainta. Daca ingerii se ingrijesc de mantuirea oamenilor si le ajuta (
Facere 24, 7; Psalm 90, 11-12; Psalm 33, 7; Matei 4, 6), asa sa faca si
crestinii, mai ales pastorii de suflete, sa se ingrijeasca in tot chipul
de mantuirea si intoarcerea la pocainta a sufletelor omenesti. Ingerii
slavesc neincetat pe Dumnezeu (Psalm 102, 20; Isaia 6, 3; Luca 2, 13-14;
Apocalipsa 5,11). La fel si credinciosii sunt datori sa slaveasca pe
Dumnezeu, dupa cuvantul psalmistului: " Bine voi cuvanta pe Domnul in
toata vremea; pururea lauda Lui in gura Mea " (Psalm 33, 1). Si daca
ingerul este pururea veghetor spre tot lucrul bun, apoi si omul credincios
este dator neincetat sa vegheze cu mintea sa si sa ia aminte ca
potrivnicul nostru, diavolul, umbla ca un leu, cautand pe cine sa inghita
" (I Petru 5, 8).
Asa de va face tot crestinul, se va afla impreuna lucrand cu ingerul sau
pazitor la savarsirea tuturor faptelor bune.
230 In ce chip ajuta ingerul pazitor pe suflet in ceasul mortii si pana
cand ramane langa el dupa moarte?
Mai intai ingerul pazitor se roaga lui Dumnezeu pentru sufletul
incredintat lui ca sa aiba sfarsit crestinesc si sa i se ierte toate
pacatele. Apoi ii da in cuget credinciosului sa se impace cu toti, sa se
spovedeasca din copilarie la preot, sa se impartaseasca cu Trupul Domnului
si sa-si puna toate in buna randuiala. Iar in ceasul mortii lui, nu numai
un inger il ajuta pe el, daca a facut fapte bune, ci mai multi. Acest
lucru il spune Sfantul Efrem Sirul, zicand: " Au nu stiti, fratii mei, ce
fel de frica si de nevoie avem sa patimim in ceasul iesirii noastre din
viata aceasta, cand se va desparti sufletul de trup? Mare frica, mare
taina se savarseste acolo. Ca vin la dansul ingerii buni si multime de
oaste cereasca si toate puterile cele potrivnice si stapanitorii
intunericului, amandoua partile voind sa ia sufletul si sa-l aseze si sa-i
intocmeasca locurile lui. Deci, daca sufletul si-a castigat de aici fapte
bune, in ziua iesirii lui, faptele bune pe care le-a castigat de aici se
fac ingeri buni si il inconjoara pe dansul si nu lasa nici una din
puterile potrivnice sa se atinga de el, ci il iau pe dansul cu bucurie si
veselie impreuna cu ingerii, cantand cantari de biruinta lui Dumnezeu si
il duc pe dansul la Stapanul Hristos, Imparatul slavei, si il inchina Lui
impreuna cu toata puterea cereasca, si il duc de aici la loc de odihna,
unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, nici lacrimi, nici
grija, ci viata nemuritoare si veselie vesnica, impreuna cu toti care au
bineplacut lui Dumnezeu... " (Sfantul Efrem Sirul, Cuvant pentru ca de-a
pururea sa avem in minte ziua iesirii noastre din viata, tomul III). La
cei pacatosi, spune Sfantul Efrem Sirul, faptele lor cele rele se prefac
in ceasul mortii in ingeri rai si il insotesc pana e aruncat in focul
gheenei, acuzandu-l pe el de acelea ce le-a facut si nu s-a pocait. Dupa
moarte ingerul insoteste sufletul 40 de zile, impreuna cu alti ingeri,
aratandu-i intai fericirea raiului si apoi muncile iadului. Apoi il duc
pentru a treia oara in fata Prea Sfintei Treimi si i se hotaraste, pana la
judecata de apoi, fie loc de odihna in rai, fie loc de osanda, dupa
faptele sale. Din clipa aceea ingerul pazitor il paraseste pana la
judecata viitoare.
Iar cum sufletul trece prin vamile vazduhului dupa moarte, acelasi sfant
parinte Efrem ne arata, zicand: Atunci, luand ingerii sufletul se duc
prin vazduh, intru care stau incepatoriile, stapaniile si tiitorii de lume
ai puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei
cumpliti, luatorii de seama si zapcii care, intampinand pe suflet in
vazduh, il iscodesc si aduc inaintea omului pacatele si zapisele cele din
tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele
facute cu lucrul, cu gandul si cu aducerile aminte. Multa este frica; mult
cutremur ticalosului suflet; nepovestita este nevoia care o patimeste
atunci de la multimea milioanelor de vrajmasi, tinandu-se de dansii,
frangandu-se, clevetindu-se, impingandu-se, oprind pe suflet ca sa nu se
salasluiasca in lumina si sa intre in latura celor vii. Insa, sfintii
ingeri luand pe suflet, il duc... " (Ibidem, Cuvant pentru a doua venire
si pentru judecata, tomul III).
Astfel, sfantul inger pazitor, dupa cum mai inainte am aratat, intotdeauna
sta langa omul credincios, spre a-l pazi si a-l ajuta in viata. Inca si
dupa moarte il insoteste pe suflet pana la 40 de zile.
231. La invierea cea de apoi va veni si ingerul pazitor al fiecarui om?
In ziua infricosatei judecati, ingerul pazitor ajuta sufletul pe care l-a
pazit in aceasta lume si calatoreste cu el inaintea infricosatului
Judecator. Despre acest adevar se scrie in mai multe locuri, si mai ales
la Canonul catre ingerul pazitor, unde se scrie asa: " Cand se va pune
scaunul si cartile se vor deschide si Cel vechi de zile va sedea, si
oamenii se vor judeca, si ingerii vor stainainte, si pamantul se va
clatina, si toate se vor infricosa si se vor cutremura, atunci arata spre
mine iubirea Ta de oameni si ma izbaveste de gheena, pe Hristos
imblanzindu-L " (Cantarea a VIII-a). Ingerul pazitor va conduce
sufletul la invierea cea de apoi spre a-si cunoaste trupul sau din pamant,
cum spune in viata Sfantului Vasile cel Nou din 26 martie.
232. Cum se bucura ingerii din ceruri pentru un pacatos care se pocaieste
si in ce chip se intristeaza cand pacatuieste?
Ingerii din ceruri se bucura cand se pocaieste un pacatos, asemenea
Pastorului celui mare, Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care a aflat oaia
cea pierduta, adica neamul omenesc, zicand: " Bucurati-va impreuna cu
Mine ca am aflat oaia cea pierduta " (Luca 15, 6). Acest lucru il
descopera Mantuitorul si in pilda cu drahma cea pierduta. El arata bucuria
ingerilor pentru cel ce se intoarce la pocainta prin cuvintele: " Va zic
voua, asa se face bucurie inaintea ingerilor lui Dumnezeu pentru un
pacatos care se pocaieste " (Luca 15,10). Iar cand omul pacattuieste,
ingerul pazitor se intristeaza si plange pentru el, departandu-se de acel
suflet pana cand iarasi se intoarce la Dumnezeu prin pocainta.
233. Care este cea mai inalta intelepciune a crestinului?
Dupa Sfantul Vasile cel Mare, cea mai inalta intelepciune a crestinului
este sa cugete de-a pururea la ceasul mortii. Iar dupa Sfanta Scriptura,
cea mai inalta filosofie a crestinului este frica de Dumnezeu (Psalm 1,
1-4; 110, 10; Iov 18, 28; Pilde 15, 33). Frica de Dumnemu este neaparat
trebuincioasa pentru cinstirea lui Dumnezeu (Psalm 5, 7)si pentru
slujirea lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 13; 10, 20; Psalm 2, 11; Evrei 12,
20). Frica de Dumnezeu este necesara pentru dobandirea mantuirii noastre
(Filipeni 2, 12; Pilde 28, 14); pentru pazirea poruncilor lui Dumnezeu
(Deuteronom 6, 24; 8, 6; 10, 12-13); pentru ferirea de pacate (Exod
20, 20; Psalm 4, 4; Pilde 14,16;16, 6; Iov 1, 8; 2, 3); pentru
dobandirea sfinteniei (II Corinteni 7, 1); pentru a carmui sufletele cu
dreptate (Exod 18, 21; II Regi 23, 3); pentru a judeca drept (II
Paralipomena 19, 6-9). De aceea Sfanta Scriptura ne invata sa umblam
intru toate cu frica lui Dumnezeu, sa facem toate cu credinta si cu frica
de Dumnezeu (II Paralipomena 19, 9; Efeseni 5, 21; Coloseni 3, 22).
234. Ce trebuie sa intelegem prin cuvintele: " Adu-ti aminte de cele mai
de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi "? (Isus Sirah 7, 38).
Aceste cuvinte ne invata ca de-a pururea sa avem in minte pe langa frica
de Dumnezeu si cugetarea mortii. Insa aceasta la noi, cei incepatori in
fapta buna, caci cei ce sunt sporiti prin darul lui Dumnezeu dobandesc in
locul fricii de moarte dragostea de Dumnezeu. Acestia nu mai au frica de
moarte deoarece dragostea scoate afara frica (I Ioan 4, 18). Iar cele
mai de pe urma ale omului, dupa Sfintii Parinti, de care trebuie sa ne
aducem aminte in toata viata, sunt: ceasul mortii, adica despaitirea
sufletului de trup, trecerea sufletului pe la vamile vazduhului, starea
sufletului inaintea Prea Sfintei Treimi si hotararea care i se va da,
adica raiul sau iadul.
235. Ce intelegem prin moarte?
Prin moarte intelegem doua lucruri: moarte fizica, adica despartirea
sufletului de trup, si moartea duhovniceasca, adica calcarea poruncilor
lui Dumnezeu, care ucide si sufletul si trupul omului pacatos. Omul insa
nu moare niciodata cu sufletul, ci numai cu trupul. Caci sufletul este
creat de Dumnezeu nemuritor, fie ca ajunge in rai sau in iad, dupa faptele
lui. Moarte sufletului este pacatul, dupa cuvantul: " Plata pacatului
este moartea " (I Corinteni 15, 56; Iezechiel 18, 4, 20; Romani 1, 32;
6,16 etc.).
236. Ce intelegem prin judecata particulara si unde se aseaza sufletele
oamenilor dupa moarte?
Sunt doua feluri de judecati ale oamenilor. Cea dintai este judecata
numita particulara, adica personala, ce se va face indata dupa moarte,
cand fiecare suflet trece prin infricosatele vami ale vazduhului si sta
inaintea Dreptului Judecator, spre a i se hotari loc de odihna sau de
osanda provizorie, dupa faptele lui, pana la a doua venire a lui Hristos.
A doua este judecata de apoi sau generala, a tuturor oamenilor, care va
avea loc la sfarsitul veacurilor, cand se vor alege cei buni de cei rai si
vor merge cei buni intru imparatia lui Dumnezeu, " si asa pururea cu
Domnul vor fi ", iar cei rai vor fi aruncati in focul cel vesnic (Matei
25, 31-46).
Cat despre locul unde se aseaza sufletele oamenilor dupa moarte, potrivit
cu pilda bogatului nemilostiv si saracului Lazar (Luca 16,19-31),
Sfanta Biserica ne invata asa: timp de doua zile dupa moarte sufletul
este purtat de ingerul pazitor peste tot in lume, pe unde a trait si a
facut fapte bune sau rele si isi aminteste de toate cele din pruncie pana
in ceasul mortii. In a treia ei este dus la Dumnezeu, iar la 40 de zile i
se randuieste loc de odihna sau osanda. In Pravila Mare de la Targoviste,
capitolul 162, spune ca " sufletul, de multa dragoste a trupului (sau),
caci s-a despartit de dansul, uneori merge la casa aceea unde a fost in
viata, iar alteori la mormantul unde este trupul ingropat. Iar
imbunatatitul si dreptul suflet merge pe la locurile unde avea obiceiul sa
se roage pentru mantuirea lui si face doua zile pe pamant. Iar a treia zi
merge sufletul impreuna cu ingerul sau la cer si sta inaintea groaznicutui
scaun si se inchina inaintea lui Dumnezeu. Pentru aceea se face a treia zi
Sfanta Liturghie si pomana pentru cel mort. Iar daca se inchina lui
Dumnezeu merge cu ingerul de ii arata bogatele si frumoasele lacasuri ale
sufletelor dreptilor si ale sfintilor care au facut voia lui Dumnezeu in
lume. Toate acestea le vede sufletul atunci (de la a patra pana la a noua
zi). Iar a noua zi merge iar de se inchina lui Dumnezeu. Pentru aceasta
se face Litughie si pomenire la a noua zi. Apoi il duce ingerul si ii
arata toate muncile cele de dedesubt (din iad)pana la 40 de zile, (
cand se inchina a treia oara Prea Sfintei Treimi). Pentru aceasta se fac
liturghii si pomeniri (pentru cei morti)la 40 de zile. Iar de acum
incolo, dupa lucrurile care le-a facut ii da lui de se odihneste, pana va
veni Hristos sa judece lumea si sa-i dea sau sa-i plateasca fiecaruia dupa
lucrurile lui ".
Aceasta este Traditia Bisericii si acesta este rolul slujbelor ce se fac
pentru cei raposati.
237. Ce deosebire este intre rai si imparatia lui Dumnezeu?
Sfantul Ioan Damaschin, in Dogmatica sa, spune ca " raiul este material si
spiritual si in el stau sfintii pana la sfarsitul lumii ". Dupa judecata
de apoi dreptii vor intra impreuna cu Hristos intru imparatia cerurilor.
In rai sfintii si dreptii nu se impartasesc direct de slava Prea Sfintei
Treimi, ci numai in parte. Iar cand vor " intra intru slava Sa ", atunci
" vor fi pururea cu Domnul ". In rai stau dreptii numai provizoriu,
temporar, pana la infricosata judecata generala; iar in imparatia lui
Dumnezeu petrec vesnic impreuna cu ingerii, in lumina cea neinserata a
Prea Sfintei Treimi. In rai sufletele pot fi mutate dintr-o stare de
fericire in alta, potrivit cu faptele facute pe pamant, care ajuta la
mantuirea altora in vreme indelungata si potrivit cu rugaciunile si
milosteniile ce se fac pentru ele; iar in imparatia lui Dumnezeu toate
sunt desavarsite si vesnice. Raiul este o gradina dumnezeiasca, cu pomi,
cu flori, cu pasari ceresti, cu fericire nedeplina, situata " in cer ".
Iar imparatia lui Dumnezeu este insusi locul slavei, unde se afla scaunul
Prea Sfintei Treimi, situata deasupra cerurilor, in " cerurile cerurilor,
despre a carei slava nimeni nu poate vorbi; nici om, nici inger, nici
insusi Sfantul Pavel, care a fost rapit pana la al treilea cer (II
Corinteni 12, 3-4). Asadar, primul om a pierdut prin pacat raiul, o
gradina cereasca, iar prin credinta in Iisus Hristos si prin sfintenie va
dobandi, nu o gradina, nu raiul cel dintai, ci insasi imparatia slavei lui
Dumnezeu.
Cuviosul Nicodim Aghioritul, in talcuirea Epistolei a doua catre
Corinteni, spune ca " dupa slava, altul este cerul si altul este raiul.
Iar dupa alegorie si analogie, poate este acelasi sau poate nu este
acelasi... ". Sfantul Maxim Marturisitorul explica mistic cele trei
ceruri la care poate ajunge omul indumnezeit. Intaiul cer este sfarsitul a
toata fapta buna. Al doilea cer este inaltarea mintii si cunostintei la
cele dumnezeiesti, atat simtite cat si gandite. Al treilea cer este
teologia, prin care ajunge cel desavarsit, cu ajutorul darului Sfantului
Duh, la starea de contemplatie, adica la rapirea mintii si la intelegerea
tainelor lui Dumnezeu celor mai presus de cunostinta. Unii din Sfintii
Parinti zic ca Apostolul Pavel a fost rapit in rai, adica la al treilea
cer al cunoasterii dumnezeiesti, fiindca i s-au vestit cuvintele tainice
si negraite despre rai, care si pana astazi sunt ascunse pentru noi.
Adica, ce este pomul viietii cel din mijlocul raiului; ce este pomul
cunostintei binelui si raului; ce au fost heruvimii si sabia de vapaie
care pazea usa Edenului; ce au fost pomii din care a randuit Dumnezeu sa
manance Adam, si altele pe care le-au talcuit Sfintii Parinti, insa nu asa
cu amanuntul.
Raiul este loc foarte laudat pentru frumusetea lui. Acolo a fost rapit
Sfantul Pavel si a auzit cantari " pe care nu este cu putinta omului a le
vorbi " (II Corinteni 12, 4). Acolo sunt Enoh si Ilie; acolo este
talharul de pe cruce; acolo este " sanul lui Avraam " in care a intrat
Lazar si unde sunt asezate de catre ingeri toate sufletele dreptilor si
sfintilor, in loc de odihna, pana la judecata cea viitoare, cand li se va
da imparatia cerurilor (Kiriacodromion, Talcuirea evangheliei cu bogatul
si saracul Lazar).
238. Care sunt insusirile sufletului dupa moarte?
Sufletul, dupa despartirea de trup, isi pastreaza insusirile sale date de
Dumnezeu, ca: memoria, cugetarea, gandirea, intelegerea, vointa libera
etc. In schimb unele facultati ca: placerea, mahnirea, frica, mania,
imaginatia, activitatea si cele de acest fel, dincolo nu lucreaza ca aici,
unde sufletul este in legatura cu trupul acesta patimas. Toate aceste
facultati dupa moarte se induhovnicesc, asemenea trupurilor celor
duhovnicesti, dupa cuvantul Sfantului Pavel care zice: " Seamana-se trup
sufletesc, scula-se-va trup duhovnicesc " (I Corinteni 15, 44). Patru
sunt insusirile trupului inviat din morti, dupa Sfantul Apostol Pavel:
nestricaciunea, cinstea, puterea si duhovnicia (I Corinteni 15, 42-44).
Iar insusirile sufletului sunt cele aratate mai sus, care raman vesnic cu
el, fie ca sufletul este in rai sau in iad. In schimb, insusirile firesti
ale trupului omenesc, precum puterea seminala, cea hranitoare si
simtitoare, dupa moarte nu le mai are sufletul, deoarece trupurile
duhovnicesti in rai nu mai au nevoie de mancare si bautura, cum spune
Sfantul Pavel: " Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci
dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant " (Romani 14, 17).
239. Sufletele dreptilor se cunosc intre ele in rai? Dar ale pacatosilor
din iad? Ce legatura este intre cei din rai cu cei din iad si cu cei de
pe pamant?
Ca dreptii se cunosc in rai, despre aceasta nu poate fi nici o indoiala.
Acest lucru il arata insusi Mantuitorul in pilda cu bogatul nemilostiv si
saracul Lazar, unde spune: " Si in iad, ridicandu-si bogatul ochii sai,
vede pe Avraam de departe si pe Lazar la sanurile lui " (Luca 16, 23).
Dar nu numai ca se vad, ci intelegem din Sfanta Evanghelie ca se aud unii
pe altii. Ca iata ce zice bogatul din iad catre Avraam: " Parinte Avraam,
miluieste-ma si trimite pe Lazar... ". In Kiriacodromion scrie
urmatoarele, la talcuirea acestei evanghelii: " Cei pacatosi vad pe cei
drepti, nu numai pe cei cunoscuti ci si pe cei necunoscuti. Vad cei
pacatosi si pe cei nedreptatiti de dansii, insa " de departe ". Ca foarte
departe sunt ei de imparatia lui Dumnezeu si de fericirea cea vesnica.
Vede bogatul cel nemilostiv, pe Avraam cel milostiv si iubitor de straini
si pe Lazar cel nemiluit de dansul. Egipteanca cea inversunata (femeia
lui Putifar)vede pe Suzana cea curata si pe Iosif pe care l-a suparat si
napastuit. Izabela cea nedreapta vede pe Ilie cel drept si pe Navute pe
care l-a nedreptatit. Iar Neron tiranul vede pe Constantin imparatul, cel
intocmai cu Apostolii, pe Petru, pe Pavel si pe ceilalti sfinti pe care
i-a omorat. Aceasta o adevereaza si cuvantul Domnului, care zice: "
Vedea-vor pe Acela care L-au impuns " (Ioan 19, 37)". Iar aceasta mai
pe larg o zice inteleptul Solomon, graind: " Atunci va sta dreptul cu
indrazneala multa inaintea fetei celor ce l-au necajit pe el si a celor ce
au lepadat ostenelile lui si vazand se vor tulbura cu frica groaznica si
se vor minuna de vederea cea preaslavita " (Intelepciunea lui Solomon 5,
1-2).
Deci, legatura dintre cei din rai cu cei din iad aceasta este, ca se vad
si se aud unii pe altii " de departe ", ca cei din iad se roaga si cer
ajutor celor din rai ca sa fie scapati de osanda. Iar cei de pe pamant
sunt in legatura duhovniceasca de dragoste cu toti cei raposati,
indiferent unde ar fi si fac rugaciuni si milostenii pentru izbavirea lor
din munci. Datorita acestora si mai ales Sfintei Liturghii si dezlegarilor
ce se fac in Biserica pentru cei raposati, este posibila iesirea unor
suflete din iad, spre a intra in rai, prin mila prea bunului nostru
Dumnezeu. Dar numai pana la judecata cea de apoi, dupa care nimic nu se
mai poate face pentru cei aruncati in muncile iadului. Cei din iad vad si
pe cei de pe pamant si se cunosc intre ei, dar nu se pot ajuta cu nimic (
Luca 16, 28-31).
240. Ce trebuie sa intelegem prin cuvintele Domnului, Care zice: " Ma sui
sa va pregatesc voua loc " si " In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt "?
(Ioan 14, 2).
Mantuitorul nostru Iisus Hristos S-a suit la ceruri sa gateasca loc celor
ce vor crede in El si vor lucra poruncile Lui. Si aceasta gatire este
despartita dupa masura faptelor bune ale fiecaruia, zice Sfantul Andrei al
Cezareei in talcuirea Apocalipsei, la Cuvantul VI. In ce consta "
pregatirea " de loc din ceruri, ramane o taina a lui Dumnezeu. Ea insa
arata dragostea desavarsita a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh
pentru omul impodobit cu fapte bune, care devine fiu al lui Dumnezeu dupa
dar.
Iar cat priveste multele locasuri care sunt in " casa Tatalui ", adica in
ceruri, auzi pe Sfantul Efrem Sirul ce zice: " Multele locasuri ale
Tatalui numeste Mantuitorul pe masurile mintilor celor ce salasluiesc in
latura aceea (in rai), adica pe despartirile si deosebirile intru care
cu mintea se vor desfata. Ca nu cu deosebirea locurilor, ci cu randuiala
darurilor a zis Domnul multe lacasuri. Caci precum din razele soarelui
acestuia simtit, dupa curatirea puterii celei vazatoare (fiecare)se
desfateaza... asa si in veacul viitor toti dreptii si sfintii se vor
salaslui intr-o bucurie cu nedespartire si fiecare, dupa masura sa,
dintr-un soare gandit se straluceste si dupa vrednicie trage pe bucurie si
veselie " (Tomul III, Cuvant pentru fericitele lacasuri).
241. Dumnezeu, Care stie mai inainte de nastere cine se mantuieste, de ce
nu sileste pe om sa mearga pe calea mantuirii?
Da, Dumnezeu stie toate mai inainte de nasterea noastra. El stie care din
oameni se vor mantui si care se vor osandi. Dar nu le hotaraste toate mai
dinainte, ci lasa la voia lor libera. Ca daca l-ar sili pe om pe calea
mantuirii, i-ar rapi libertatea si vointa si omul nu ar mai avea nici o
plata dincolo. Adica, omul si-ar pierde calitatea sa de om, de fiinta
libera si, deci, si-ar pierde si rasplata si mantuirea. Ca Dumnezeu nu
este spargator de usi, ci numai bate la usa inimii fiecaruia, iar a
deschide este in voia libera a omului. Auzi ce zice Domnul: " Iata, stau
la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra
si voi cina cu el si el cu Mine " (Apocalipsa 3, 20). Iata, dar, ca
Dumnezeu nu forteaza usa, adica voia libera a omului. Dumnezeu stia mai
dinainte ca cetatea Ninive se va pierde, pentru rautatile sale, dar nu a
hotarat pierderea ei mai dinainte, asteptand intoarcerea oamenilor.
Intoarcerea lor la pocainta a intors spre bine si hotararea lui Dumnezeu.
(Dupa Sfantul Ioan Gurd de Aur, Cuvant despre pocainta, din Impartire de
grau).
Asadar, ramane la voia omului de a se incununa sau a se osandi, caci
Dumnezeu " voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta
adevarului sa vina " (Isaia 45, 22; Matei 18,14; Ioan 3, 16; Timotei 2,
4; 3, 4; II Petru 3, 9). La mantuirea fiecaruia dintre noi se cere o
singura conditie: unirea voii noastre cu voia lui Dumnezeu si atunci
niciodata nu ne vom osandi.
242. Cum poste ajuta Biserica sufletele credinciosilor dupa moarte?
Zice Sfantul Simeon al Tesalonicului ca " mai mult decat orice alta
slujba, sufletele raposatilor nostri sunt ajutate dupa moarte de Sfintele
Liturghii si scoaterea de miride (particele)pentru ei " (Tratat asupra
tuturor dogmelor). Rugaciunile pentru morti se intemeiaza pe credinta,
pe binefacerile aproapelui si pe incredere in pocainta celor raposati, cu
care cei vii se prezinta inaintea Domnului ca o implinire a poruncii de a
se iubi unii pe altii. De vor fi mici pacatele celui mort, atunci el se
foloseste de liturghiile, rugaciunile si milosteniile ce se fac pentru el,
adica il iarta Dumnezeu si-l scoate afara din iad. Iar de vor fi pacate
mari si grele, pe care nu le-a spovedit in viata, atunci nu se iarta, ci
numai se usureaza, caci Dumnezeu a inchis poarta raiului pentru el si nu-i
foloseste la nimic, dar foloseste celor vii care le aduc cu vrednicie (
Pravila Mare de la Targoviste, 158).
" Mirida care se scoate la Liturghie si pomenirea care se face pentru cel
mort, il uneste pe cel mort cu Dumnezeu si-l impartaseste cu Dansul
nevazut " (Sfantul Simeon al Tesalonicului, cap. 6, p. 375). Foloseste
inca pentru sufletele celor raposati si pomenirile care se fac la 3, la 9
si la 40 de zile (Ibidem 162). Pomenirea mortilor se face pana la un an
si pana la sapte ani. Cel ce a murit spovedit, dar nu si-a implinit
canonul, este ajutat dupa moarte de slujbele Bisericii, de rugaciuni si de
milostenii ce se fac pentru el. Iar dintre rugaciunile ce se fac pentru
raposati, cele mai de folos sunt Sfintele Liturghii (Sfantul Simeon al
Tesalonicului, IX, 72; Pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie
si Viata repausatilor). Daca cineva a murit spovedit, dar nu si-a facut
canonul pe pamant, il face dincolo, in iad, si apoi este scos la odihna
raiului.
243. Ce sunt si cate sunt la numar vamile vazduhului pe unde trec
sufletele dupa moarte?
Vamile vazduhului sau " tribunalele din vazduh, pe unde trec si sunt
cercetate sufletele oamenilor dupa moarte, sunt formate din cete de ingeri
rai, diavoli dintre cei mai infricosatori, care stau in calea sufletelor,
le opresc, le vadesc pacatele facute, chiar si pe cele spovedite si
parasite de multa vreme, pe cele savarsite in copilarie, in tinerete, la
batranete, pe cele gandite si savarsite cu voie sau fara voie, pana in
clipa mortii. Sfantul Apostol Pavel zice despre aceste cete diavolesti: "
Ca nu ne este noua lupta impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva
stapaniilor, a incepatorilor si stapanitorilor veacului acestuia " (
Efeseni 6, 12). Asa precum si Sfanitul Pavel adevereste, ca cel ce a
fost rapit pana la al treilea cer, precum si Traditia Bisericii, ne invata
ca cetele diavolilor din vazduh sunt impartite in numeroase grupuri sau
polcuri, dupa numarul patimilor si ale pacatelor de moarte. Fiecare ceata
de ingeri rai, una mai infricosatoare decat alta, are in fruntea sa un
inger cumplit, avand misiunea sa cerceteze sufletul de un anumit pacat.
Adica, de cand l-a facut, cum l-a facut, de cate ori, in ce imprejurare,
daca l-a marturisit sau nu la preot, daca a facut sau nu canon pentru el,
daca l-a parasit, daca a indemnat si pe altii sa-l faca sau nu. Cele mai
grele vami, unde cad cei mai multi crestini sunt vamile desfranarii,
betiei, uciderii de copii, mandriei, necredintei, osandirii altora,
lenevirii, zgarceniei, urii, lacomiei si eresurilor.
Cat despre numarul exact al acestor vami, sau cum anume sunt asezate in
vazduh, ramane o taina a lui Dumnezeu. Unii sfinti, si mai ales Sfantul
Vasile cel Nou de la 26 martie, numara 20 de vami ale vazduhului, pentru
principalele pacate de moarte. Altii numara 24. Noi nu trebuie sa iscodim
tainele lui Dumnezeu. Numai atat trebuie sa stim ca " pentru tot cuvantul
desert vom da seama ". De aceea trebuie sa parasim tot pacatul, sa ne
marturisim la duhovnici iscusiti, sa facem canonul dat, sa punem inceput
bun, sa ne rugam neincetat, sa facem milostenie si sa alergam cat mai des
la biserica. Prin acestea ni se iarta toate pacatele si se mantuiesc
sufletele noastre de vamesii vazduhului si de muncile iadului.
244. De ce dezgroapa in unele parti mortii la sapte ani?
Dupa traditia Bisericii mortii nu se dezgroapa niciodata, pana la judecata
cea de apoi. Dar in unele locuri este obiceiul de a se dezgropa mortii la
sapte ani, cand li se face pomenire la mormant. Se mai dezgroapa prin
orase, unde nu este suficient loc prin cimitire si chiar in unele
manastiri, iar osemintele calugarilor se depun in asa numitele " gropnite
", " cripte ", adica " osuare ", situate sub bisericile din cimitir,
cum sunt la manastirile Neamt, Secu, Agapia, Varatec si altele.
Dezgroparea mortilor este benevola. De obicei se pastreaza traditia
locului. Dezgroparea este obligatorie numai in trei cazuri: cand cel
raposat a fost blestemat, sau a fost sub vreo legatura arhiereasca, sau a
murit in pacate foarte grele. Daca sunt aflati neputrezi, este semn ca nu
au fost iertati de Dumnezeu si este nevoie de multe rugaciuni si dezlegari
ca sa fie iertati. Iar in alte cazuri nu trebuie sa le mai tulburam
linistea celor pecetluiti pana la a doua inviere.
245. Care sunt semnele ce caracterizeaza moastele sfintilor?
Moastele sfintilor aflate intregi in morminte sunt si raman permanent
nestricacioase; sunt bine mirositoare; raspandesc buna mireasma; sunt
uscate, usoare si au culoare galben-deschis, asemenea alunelor coapte;
sunt placute la vedere; nu provoaca frica, ci bucurie duhovniceasca; sunt
asemenea omului care doarme linistit, si izvorasc din ele felurite minuni
si vindecari de boli, spre slava lui Dumnezeu (a se vedea si Pidalion 1,
fila 444). Cele mai recente sfinte moaste descoperite in vara anului
1980 in pustiul Hozeva, din valea Iordanului, sunt moastele unui mare
sfant si sihastru roman, moldovean, Cuviosul ieroschimonah Ioan Iacob "
Hozevitul ". In prezent sfintele lui moaste, intregi si bine mirositoare,
sunt asezate intr-un sicriu frumos si depuse in biserica manastirii
Sfantului Gheorghe Hozevitul, din apropiere de Ierihon.
246. Parinte Cleopa, de ce trebuie sa fie sfarsitul lumii?
Spun Sfintii Parinti ca pentru patru pricini trebuie sa fie sfarsitul
lumii. Ca sa se arate dreptatea lui Dumnezeu in toata desavarsirea ei; ca
sa se arate nedreptatea oamenilor fata de poruncile lui Dumnezeu; sa se
pedepseasca pacatele si faradelegile lumii de la intemeierea ei pana la
sfarsitul veacurilor si ca sa se rasplateasca faptele bune ale dreptilor
pe masura credintei si a rabdarii lor.
247. Cand va fi sfarsitul lumii?
Nimeni nu stie cand va fi sfarsitul lumii. Aceasta este o mare taina a lui
Dumnezeu. Odata ucenicii au intrebat pe Iisus Hristos cand va fi sfarsitul
lumii. Iar Domnul le-a raspuns: " De ziua si de ceasul acela nimeni nu
stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal " (Matei 24, 36;
Marcu 13, 32; Luca 17, 20). Mantuitorul ne spune ca sfarsitul va veni
fara de veste, precum a venit ; candva si potopul. " Precum a fost in
zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului. Caci, precum in zilele
acelea dinainte de potop, oamenii mancau si beau, se insurau si se
maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie si n-au stiut pana ce a
venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului "
(Matei 24, 37-39). De aceea, intotdeauna trebuie " sa priveghem ", sa
fim pregatiti prin pocainta si fapte bune si sa stam in asteptarea Mirelui
Hristos, precum stateau fecioarele cele intelepte, ca nu stim in care
straja din noaptea vietii noastre va veni, " ca in ceasul in care nu
gandim Fiul Omului va veni " (Matei 24, 42-44). Insa Domnul nu ne-a
lasat cu totul in nedumerire. El ne-a spus ca mai inainte de venirea Sa "
in slava, sa judece viii si mortii ", cum spune la Crez, vor urma
numeroase semne intre oameni, pe pamant si in univers, care vor prevesti
apropierea venirii lui Hristos. Dupa aceste semne vom cunoaste cat de
aproape este venirea Domnului la judecata.
248. Care sunt cele mai importante semne premergatoare venirii lui Hristos
la Judecata de apoi?
Ni le-au aratat in Vechiul Testament mai ales marii profeti Isaia,
Iezechiel si Daniil, iar in Noul Testament, Sfintii Apostoli Petru, Pavel
si Ioan, in Apocalipsa. Dar cel mai clar ni le-a prevestit Insusi Domnul
nostru Iisus Hristos, prin Sfintii Evanghelisti (Matei 24; Marcu 13; Luca
21).
249. Ce trebuie sa facem noi crestinii ca sa aflam mila in ziua Judecatii
lui Hristos?
Sa facem mila, ca sa aflam mila. Mantuitorul ne va intreba mai intai de
faptele milei crestine, precum citim la Sfantul Evanghelist Matei, in
capitolul 25, versetele 31-46. Apoi sa pastram cu sfintenie dreapta
credinta in Iisus Hristos, asa cum am mostenit-o de la Sfintii Apostoli.
Sa ne pazim de " proorocii si hristosii mincinosi ", care sunt crestini
razvratiti ce se rup de Trupul Bisericii lui Hristos. Pe langa dreapta
credinta sa ascultam de Sfanta Biserica si de pastorii nostri sufletesti;
sa ne rugam mai mult; sa ne spovedim des, sa parasim tot pacatul care ne
desparte de Dumnezeu, sa traim cu totii in dragoste, " caci dragostea
niciodata nu cade " (I Corinteni 13, 8)si sa rabdam toate necazurile si
incercarile vietii, caci ne spune Hristos: " cel ce va rabda pana la
sfarsit, acela se va mantui " (Matei 24, 13).
250. Cum trebuie sa intelegem semnul apocaliptic 666, de care se vorbeste
in Apocalipsa, capitolul 13, versetul 18?
Numarul 666 este un numar alegoric, simbolic. Unele grupari sectare cred,
in mod literal, ca va fi o " pecete " pusa pe fruntea sau pe mana dreapta
a anumitor crestini vrednici de pedeapsa. In Biserica Ortodoxa, cel mai
bine explica sensul acestui numar Sfantul Andrei, episcopul Cezareei.
Astfel, primul 6 - spune acest sfant - simbolizeaza mania fara judecata;
al doilea 6 simbolizeaza mintea plina de tulburare; iar al treilea 6
simbolizeaza pofta fara ratiune. Toate aceste trei patimi vor stapani pe
multi crestini in veacul de pe urma, adica razbunarea, necredinta si
desfranarea.
251. Prin sfarsitul lumii intelegem distrugerea generala a universului sau
numai o reinnoire a lui?
Nu va fi distrusa lumea materiala, pamantul si intreg universul, ci numai
se va reinnoi, se va curati, dupa care " va fi cer nou si pamant nou " (
Apocalipsa 21, 1). La fel spune si psalmistul David: " Trimite-vei
Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului " (Psalm 103, 31;
II Petru 3, 13). Este pacat sa credem ca Dumnezeu va distruge definitiv
zidirea Lui pe care a facut-o cu mainile Sale si a zis " ca este buna
foarte ". Sfintii Parinti au hotarat si ei ca " cine va zice ca la
sfarsitul lumii va fi distrus desavarsit pamantul si universul - care este
zidirea lui Dumnezeu - sa fie anatema ".
252. De ce trebuie sa invie trupurile tuturor oamenilor la Judecata de
apoi?
Trupurile tuturor oamenilor, de la primul Adam pana la ultimul nascut din
femeie trebuie sa invie la Judecata de apoi ca sa stea inaintea tronului
lui Iisus Hristos (Romani 14, 10; II Corinteni 5, 10)si ca sa ia
fiecare suflet si trup plata sau osanda, dupa faptele care le-a lucrat cu
trupul si sufletul in viata aceasta de acum (Iov 31, 11; Pilde 24, 12;
Ieremia 17, 10; 32, 19; Iezechiel 18, 20; Matei 25, 35-45; Romani 2, 6;
Iacob 2,13; I Petru 1, 17). Invierea dreptilor se va face pentru a invia
cu trupuri duhovnicesti si nestricacioase, asemenea trupului lui Hristos (
Romani 6, 5; I Ioan 3, 2; Filipeni 3, 21). Nu vor fi doua randuri de
invieri, a celor drepti mai intai, pentru a imparati cu Hristos o mie de
ani si apoi a celor pacatosi, cum invata ereticii hiliasti (milenaristi).
Ci toti vor invia odata " la trambita arhanghelului ". Trupurile
oamenilor trebuie sa invie, sau spre osanda, sau spre slava vesnica. (
Daniel 12, 2-3).
Trupurile dreptilor vor invia spre a fi proslavite cu cele patru insusiri
ale trupurilor ceresti, de care spune Sfantul Apostol Pavel, adica cu
nestricaciunea, cu puterea, cu slava si cu duhovnicia (I Corinteni 15,
42-49). Trupurile dreptilor vor invia ca sa poarte chipul trupului celui
ceresc al lui Hristos, precum in lumea aceasta au purtat chipul trupului
cel pamantesc (I Corinteni 15, 48). Iar trupurile celor pacatosi vor
invia spre munca vesnica (Matei 25, 46)si " spre a se cunoaste din
asezarea fetei lor vina lor si pacatele care le-au facut " (Usa pocaintei).
Trupurile dreptilor vor invia ca sa fie proslavite de Hristos, pe Care
L-au purtat in inima lor pe pamant, ostenindu-se la toata fapta cea buna,
dupa invatatura Evanghelii. Iar trupurile pacatosilor vor invia ca sa se
arate intunecate si grozave la vedere, ca cele ce au facut lucrurile
intunericului si au purtat in ele pe diavolul, care este intuneric si
inselaciune (Usa pocaintei, cap. 3).
253. Cand si unde va fi judecata viitoare?
Intrebi cand va fi Judecata de apoi? Ne este de ajuns sa stim ca Dumnezeu
a hotarat o zi pentru judecata cea viitoare (Isaia 2, 12; 34, 8; Fapte
17, 31; Romani 2, 16; Matei 11, 22-24), care va fi sfarsitul lumii
acesteia (Matei 24, 1-26). Iar cand va veni ziua Judecatii de apoi, sa
auzim pe Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care zice: " Iar de
ziua si ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul,
ci numai Tatal " (Matei 24, 36). Iar de locul unde va fi judecata, stim
din gura Sfantului Apostol Pavel, ca va fi in vazduh si in nori (I
Tesaloniceni 4, 17; Ioan 3, 17, 24; I Corinteni 15, 51). Dupa marturia
sfantului prooroc Ioil, locul judecatii va fi in Valea Plangerii, adica in
Valea lui Iosafat de langa Ierusalim: " Si voi aduna toate neamurile,
zice proorocul, si le voi pogori pe ele in Valea lui Iosafat si ma voi
judeca cu ele acolo " (Ioil 4, 12). Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice
ca locul judecatii de apoi va fi " afara oareunde de toata lumea aceasta,
precum socotesc eu. Ca precum temnitele imparatilor si ocnele departe sunt
puse, asa si gheena va fi afara de lumea aceasta, " (Impartire de grau,
Cuvant despre judecata ce va sa fie). Asadar, din marturiile sfintilor
prooroci si Apostoli si din invatatura Evangheliei lui Hristos, se arata
atat de luminat ca este judecata si osanda vesnica pentru cei pacatosi.
Iar de locul unde va fi judecata si gheena focului vesnic ne spune cel mai
clar Sfantul Apostol Pavel, ca va fi in vazduh (I Tesaloniceni 4, 17).
254. Dupa care legi se vor judeca toate semintiile pamantului?
Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca dupa patru legi vor fi judecati oamenii
la infricosatoarea Judecata de apoi:
a. Cei care au trait de la Adam pana la darea legii pe Muntele Sinai, vor
fi judecati de Hristos dupa legea constiintei data omului din nastere,
numita si legea morala sau legea firii. Prin constiinta, care este glasul
lui Dumnezeu in om, fiecare stie ce este bine si ce este rau. Dupa aceasta
lege s-a condus lumea pana la Moise (Romani 2,14-15).
b. A doua lege dupa care se vor judeca oamenii dinainte de Hristos si toti
cei ce nu cred in Hristos, este legea zidirilor, a intregii creatii care
ne sta pururea in fata si ne spune ca este facuta atat de minunat de un
Creator nevazut, de Dumnezeu. " Lumea vazuta, spune Sfantul Vasile cel
Mare, este scoala a sufletelor celor cuvantatoare ", este Biblia nescrisa
a tuturor oamenilor (Romani 1, 20; Filocalia, vol. X, Cuvantul 5, pag.
43; Exaimeron, Cuvantul 1, Bucuresti, 1826).
c. A treia lege, dupa care se vor judeca numai evreii, este legea scrisa a
lui Moise, care s-a dat pe muntele Sinai (Romani 2, 12).
d. A patra lege este Legea darului sau Evanghelia, data noua de Hristos,
dupa care se vor judeca toate popoarele crestine (Ioan 12, 48; Romani 2,
1-6; Iacob 2, 12).
Daca cineva se leapada de botezul crestin este un apostat, adica lepadat
de Dumnezeu si nu are iertare in veci, iar la judecata va fi mai greu
pedepsit decat un pagan care nu a stiut pe Hristos. Sfintii parinti spun
ca paganii nu se pot intoarce usor la credinta in Hristos pentru ca n-au
cunoscut pe Dumnezeu. Tot ei spun ca cei ce au gresit in Legea darului, ca
crestini, mai greu si mai tare se vor pedepsi decat paganii care au gresit
dupa legea firii.
255. Intrucat dreptii din rai sunt mantuiti, pentru ce trebuie sa innvie
si ei din morti si sa fie judecati a doua oara in ziua de apoi?
Pentru ca in ceasul mortii au fost judecati provizoriu si fara trup, iar
la judecata de apoi vor fi judecati cu tot cu trup. Adica, va fi judecat
si trupul pentru faptele lui, ca sa nu ramana nici el nejudecat si
nerasplatit sau neosandit. Apoi, pentru ca de la judecata particulara pana
la cea de pe urma, faptele bune facute de cei drepti pe pamant le
agonisesc mai multa rasplata si odihna intru imparatia lui Dumnezeu, care
li se va da in ziua cea mare a judecatii. La fel si cu cei pacatosi,
faptele lor rele de pe pamant le agonisesc dupa moarte, prin sminteala,
mai multa osanda care li se va da la judecata de apoi.
Deci, la judecata viitoare se vor judeca si dreptii si pacatosii (
Ecclesiast 3, 17; II Petru 2, 9)" si toti vom sta inaintea divanului lui
Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce-a lucrat prin trup " (Romani 14,
10; II Corinteni 5, 10). Asadar, dreptii se vor judeca spre a avea "
marturia lui Hristos inaintea Tatalui " (Matei 10, 32; 25, 34; Luca 12,
8; Apocalipsa 3, 5)si spre a primi rasplata cea vesnica; iar pacatosii
vor invia spre a primi osanda cea vesnica, dupa faptele lor (Matei 13,
43; 25; 46; Ioan 5, 29; Romani 2, 7-10; II Timotei 4, 8; I Petru 5, 4;
Apocalipsa 11, 18). Dreptii, dupa judecata de apoi, nu mai primesc raiul
in care au fost pana atunci, ci primesc imparatia lui Dumnezeu unde " vor
straluci ca soarele " intru lumina Prea Sfintei Treimi (Matei 25, 4, 34;
43).
256. De ce se cerceteaza la judecata de apoi numai faptele milosteniei iar
celelalte fapte nu, dupa cum spune Evanghelia dupa Matei, capitolele 25,
34-45?
Sa nu zicem ca la judecata de apoi nu se intreaba si celelalte fapte bune.
Sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului, Care zice: " De nu va prisosi
dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si fariseilor, nu veti
intra in imparatia cerurilor (Matei 5, 20). Sa ne aducem aminte ca
imparatia cerurilor este a celor saraci cu duhul (Matei 5, 3)si a celor
ce sunt prigoniti pentru dreptate (Matei 5, 10). Sa ne aducem aminte ca
numai cei ce vor ajunge la nevinovatia si curatia pruncilor " vor intra
intru imparatia cerurilor " (Matei 18, 3; 19, 14; Marcu 10, 14; Luca 18,
16). Sa ne aducem aminte " ca prin multe scarbe si necazuri ni se cade
noua a intra intru imparatia lui Dumnezeu " (Fapte 14, 22). Iar Sfantul
Apostol Pavel zice: " Nu va amagiti: nici desfranatii, nici inchinatorii
la idoli, nici preacurvarii, nici malahienii, nici sodomitii, nici furii,
nici lacomii, nici betivii, nici ocaratorii, nici rapitorii, nu vor
mosteni imparatia lui Dumnezeu " (I Corinteni 6, 9-10). La Efeseni,
intareste din nou acest lucru zicand: " Aceasta sa stiti ca tot
desfranatul, sau necuratul, sau lacomul, care este slujitor idolilor, nu
are mostenire intru imparatia lui Hristos si Dumnezeu " (Efeseni 5, 5).
Iar la Apocalipsa zice: " partea celor fricosi si necredinciosi, si
pacatosi, si spurcati, si ucigasi, si desfranati, si fermecatori, si
inchinatori la idoli, si a tuturor celor mincinosi este iezerul care arde
cu foc si pucioasa, care este moartea a doua " (Apocalipsa 21, 8). Si
Pavel adauga in alt loc: " Nu stiti oare ca nedreptii nu vor mosteni
imparatia lui Dumnezeu? " (I Corinteni 6, 9). Iar Domnul zice: "
pentru tot cuvantul desert pe care il vor grai oamenii vor da seama in
ziua judecatii " (Matei 5, 22;12, 36-37; Iuda 15).
Asadar, de toate faptele cele bune si cele rele vom fi intrebati in ziua
judecatii de apoi. Iar daca spune evanghelistul ca la judecata de apoi vom
fi intrebati numai de cele sapte fapte ale milosteniei (Matei 25, 34-45),
aceasta sa intelegem ca milostenia este una din fiicele dragostei, dupa
cum zice si Sfantul Pavel ca " dragostea se milostiveste... " (I
Corinteni 13, 4). Deci, intrucat dragostea este " legatura desavarsirii
" (Coloseni 3, 14), sa intelegem ca din dragostea de Dumnezeu si cea de
aproapele izvorasc toate faptele cele bune si ca cine are dragoste
desavarsita acela a ajuns la " plinirea Legii " (Romani 13, 8-10),
avand in sufletul sau cea mai mare fapta buna care " nu piere niciodata "
(I Corinteni 13, 8). Caci in dragoste se cuprind toate faptele cele
bune.
Pentru aceasta va intreba Domnul la judecata numai de milostenie, pentru
ca cel ce este cu adevarat milostiv este si un izvor al dragostei de
Dumnezeu si de oameni si lucrator a toata fapta buna.
257. De cate feluri este milostenia crestina?
Milostenia crestina este de doua feluri: trupeasca, adica materiala si
sufleteasca, adica duhovniceasca. Ambele milostenii izvorasc din dragostea
de Dumnezeu si de aproapele.
258. Care sunt faptele milosteniei trupesti cele mai mari?
Sunt cele aratate de Mantuitorul la Evanghelia judecatii de apoi (Matei
25, 4-45)si anume: sa hranim pe cel flamand, sa adapam pe cel insetat,
sa imbracam pe cel gol, sa cercetam pe cel bolnav si intemnitat, sa
odihnim pe cel strain si care este in necaz.
259. Care sunt faptele milosteniei sufletesti?
Sa intoarcem la dreapta credinta pe cei necredinciosi si eretici; sa
intoarcem la pocainta pe cei pacatosi si instrainati de Dumnezeu; sa
invatam cele bune pe cei nestiutori; sa mangaiem si sa sfatuim pe cei
deznadajduiti, pe cei intristati si bolnavi; sa ne rugam pentru aproapele
nostru, adica pentru tot omul care este in nevoi (Filipeni 1, 19;
Coloseni 4, 3; Iacob 5, 16); sa iertam din inima pe cei ce ne gresesc si
sa nu ne razbunam pe ei (Matei 5, 44-48; 18, 22).
260. Care este cea mai mare fapta buna a iubirii de Dumnezeu? Dar a
iubirii fata de aproapele?
Cea mai mare fapta buna a iubirii de Dumnezeu este " de a lua cineva
crucea sa si a urma lui Hristos pana la moarte " (Matei 10, 38; Luca 14,
27), asa cum au facut sfintii mucenici, cuviosii, calugarii cei alesi si
toti crestinii drepti. Iar fapta buna cea mai mare izvorata din iubirea de
aproapele este " de a-si pune cineva sufletul (viata)pentru aproapele
sau " (I Tesaloniceni 2, 8; II Corinteni 12, 15; II Timotei 2, 10; I Ioan
3, 16).
261. Rugaciunea pentru aproapele este o datorie sau o fapta de milostenie?
Este si una si alta, caci toate faptele bune sunt o datorie a crestinilor
fata de Dumnezeu si de oameni. Rugaciunea pentru aproapele este o dovada a
dragostei crestine (II Corinteni 9, 14)si o datorie duhovniceasca a
fiecarui membru al Bisericii lui Hristos (Efeseni 6, 18; I Timotei 2, 1;
Iacob 5, 16). Oricum am socoti, suntem datori sa ajutam pe aproapele
nostru cu rugaciunea, cu cuvantul, cu sfatul, cu hrana, cu bani, cu tot ce
putem si este.
262. Cum poate face milostenie saracul care nu are ce sa dea milostenie?
Daca cineva este asa de sarac ca nu are nimic sa dea milostenie celui
lipsit, unul ca acela este scutit de milostenia cea trupeasca, " ca daca
nu avem, nu ni se cere " zice Sfantul Isaac Sirul. Insa milostenie
duhovniceasca oricine poate si este dator sa faca cu aproapele. Adica sa
se roage pentru cei in suferinta, sa-i indemne la biserica, sa le dea un
pahar cu apa, sa le spuna un cuvant de mangaiere.
263. Calugarii sunt datori sa faca milostenie materiala?
Cat priveste pe calugari " este mai mare lucru pentru ei sa fie saraci,
decat sa miluiasca pe saraci " (Filocalia, vol. IX, Cuvintele 16 si 17
din Scara Sfantului Ioan Scararul). Iar daca monahii vor uita fagaduinta
lor de a fi saraci si vor aduna bani si alte averi, atunci prea obligati
sunt sa faca milostenie la saraci, caci ei au dat juramant inaintea lui
Hristos sa traiasca toata viata in saracie de buna voie. Pe calugarii care
aduna bani si averi numai milostenia ii poate izbavi de osanda lui
Dumnezeu. In legatura cu aceasta sa va spun o istorioara adevarata, scrisa
in Prolog, volumul I, in 11 octombrie.
Era un egumen vestit la o manastire cu multi calugari. Acesta la inceput
era foarte milostiv si iubitor de saraci. Pe toti care bateau la poarta
manastirii ii primea, ii ospata, vorbea cu ei si le dadea cele de nevoie.
Mai tarziu, a devenit iubitor de cinste omeneasca si a parasit milostenia
si pe saraci. Se imprietenise cu oameni bogati, cu dregatori si boieri,
carora zilnic le dadea ospete si se indeletnicea numai cu ei. Iata ca
odata a venit la poarta manastirii un batran sarac si i-a spus portarului:
" Parinte, spune-i egumenului ca a venit un frate al lui de departe cu
multa osteneala si doreste sa vorbeasca cu dansul ". S-a dus portarul
manastirii, dar egumenul ospata si vorbea cu bogatii. Cand i-a spus, a
raspuns cu asprime portarului: " Nu ma supara acum. Nu ma vezi vorbind cu
oamenii? Pentru ce ai slobozit pe acest sarac in manastire? ". Auzind
acel sarac nu s-a tulburat, ci a stat in asteptare la poarta pana seara.
Dupa cinci ceasuri a venit la egumen un oarecare om bogat si l-a
intampinat egumenul in poarta. Atunci i-a spus saracul acela; " Am a-ti
spune un cuvant, parinte ". Dar egumenul nu l-a bagat in seama, ci l-a
lasat la poarta si s-a dus la cina cu bogatul. Apoi iar l-a petrecut pana
la poarta si nu a luat in seama rugamintea saracului aceluia. Deci,
inserandu-se si vazand el ca nu-l primeste egumenul, s-a apropiat de
portar si i-a zis: Asa sa-i spui egumenului: A venit Hristos la tine si
nu l-ai primit! Deci, intrucat cauti cinste omeneasca, iata, de acum voi
trimite la tine pe cei bogati si putemici din toata tara aceasta, ca
lucruri pamantesti doresti, dar bunatatile Mele nu le vei vedea! " In
clipa aceea s-a facut nevazut. Era Iisus Hristos in chip de sarac! Sa
invatam de aici, parinte, ce mare putere are milostenia la saraci pentru
mantuirea noastra. Ca odata cu saracul vine si Hristos la usa noastra.
Deci, cei care avem cate ceva, sa le dam, ca sa nu plece de la noi
intristati. Iar cei care nu au, sa-i mangaie macar cu un cuvant si sa se
roage pentru ei. Sa ne amintim de parintele Vichentie Malau, mare duhovnic
la Secu si Agapia. Cand venea cate un sarac la chilia lui si nu mai avea
ce sa-i dea, se ducea pe la parinti sau maici si le zicea: " Va rog,
imprumutati-ma cu o suta de lei, ca a venit Hristos la mine si nu am ce
sa-I dau! " Asa faceau parintii nostri. Asa sa facem si noi! Saracii
sunt mantuirea noastra.
264. Care este importanta milosteniei pentru mantuirea sufletului?
Milostenia singura mai poate inlocui pe celelalte fapte bune?
Am aratat mai inainte ca adevarata milostenie trupeasca si sufleteasca
izvoraste din dragostea de Dumnezeu, si de aproapele. Daca cineva este
milostiv, fara vreun scop rau, unul ca acela are dragoste de Dumnezeu si
de aproapele si prin aceasta el implineste toata Legea, deoarece "
dragostea este implinirea legii si legatura desavarsirii " (Romani 13,
8-10; Coloseni 3, 14).
" Mila este mai placuta lui Dumnezeu decat jertfele " (Osea 6, 6; Matei
9, 13; 12, 7). " Cine face milostenie isi face bine sufletului sau ",
zice Solomon (Pilde 11, 17), dobandeste viata, dreptate si slava " (
Pilde 21, 21)si este fericit (Pilde 14, 21). Iar Mantuitorul
fericeste pe cei milostivi si le asigura mila Sa, atat in veacul de acum
cat si in cel viitor, caci zice: " Fericiti cei milostivi ca aceia se vor
milui " (Matei 5, 7).
Dar nu este de ajuns pentru mantuire numai milostenia. Ca nu numai porunca
milosteniei trebuie implinita, ci si toate celelalte fapte bune si porunci
ale lui Dumnezeu: Sfantul Apostol Iacob zice: " Cine va pazi toata
legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat de toate
poruncile. Caci Cel ce a zis sa nu desfranezi, a zis si sa nu ucizi. Si
daca nu desfranezi dar ucizi, te-ai facut calcator al legii " (Iacob 2,
11). Cel ce a zis " fiti milostivi " (Luca 6, 36), tot Acela a zis:
" Nu judecati si nu veti fi judecati; nu osanditi si nu veti fi osanditi;
iertati si se va ierta voua " (Luca 6, 37). Si cel ce a fericit pe cei
milostivi, Acela a fericit si pe cei saraci cu duhul si pe cei blanzi si
pe cei ce flamanzesc si pe cei prigoniti pentru dreptate (Matei 5, 3-12).
Deci, trebuie sa intelegem clar ca omul credincios, care voieste sa se
mantuiasca, este dator sa implineasca nu numai porunca milosteniei, ci sa
se osteneasca dupa a sa putere a implini toate faptele bune si toate
poruncile Domnului.
265. De ce se numeste iubirea de argint, adica iubirea de bani, de placeri
si de averi, inchinare la idoli?
Se numeste inchinare la idoli pentru ca cei ce iubesc banii, placerile
trupului si averile, se inchina acestor patimi ca unor dumnezei si pun pe
acestea mai presus decat pe Ziditorul. Adica, cel ce se iubeste pe sine
mai mult decat pe Dumnezeu, este un inchinator la idoli. La fel este si
cel ce se ingrijeste de mancare, de bani, de haine, de avere, mai mult
decat de suflet, de biserica, de rugaciune, de spovedanie, de milostenie.
Iubirea de sine are masura iubirea de aproapele (Matei 19, 19). Iubirea
de Dumnezeu nu are limita, adica este nelimitata, dupa porunca: " Sa
iubesti pe Dumnezeu din toata inima ta; din tot cugetul tau si din toata
puterea ta " (Deuteronom 6, 4-5). Cel iubitor de bani se inchina
banilor in locul lui Dumnezeu. Cel lacom la mancare isi face pantecele sau
un dumnezeu, adica idol, dupa marturia Sfantului Apostol Pavel (Coloseni
3, 5). Iar " cel ce face pacatul este rob al pacatului " (Ioan 8, 34;
Romani 3, 9; 6, 16; Efeseni 2, 3; I Tesaloniceni 4, 5; Tit 3, 3; II Petru
2, 19). Deci, cine este rob al pacatului, nu mai poate fi rob al lui
Dumnezeu. Tocmai de aceea Mantuitorul a pus prima conditie, celui ce vrea
sa-I urmeze Lui, sa se lepede de sine si sa-si ia crucea sa, spre a-I urma
Lui (Matei 16, 24). Si aceasta, pentru ca cel ce are patima iubirii de
sine are impreuna cu ea si toate patimile si pacatele, deoarece " iubirea
de sine este maica, radacina si izvor a tot pacatul " (Sfantul Efrem
Sirul, Tomul III, Cuvant pentru faptele cele bune si pentru patimi;
Fi!ocalia, vol. IV, Cuvant minunat si folositor, de Sfantul Ioan Damaschin
etc.).
266. Ce este egoismul si cum poate crestinul sa se izbaveasca de el?
Egoismul este iubirea de sine, adica iubire nerationala, exagerata fata de
trup (Filocalia, vol. II, cap. 59). Crestinul se poate curati de
aceasta cumplita patima prin lepadarea de sine (Matei 16, 24); prin
biruirea de sine, nepretuirea de sine, defaimarea de sine, cunostinta de
sine si tagaduirea de sine; prin rugaciune, post si deasa spovedanie.
Inapoi la cuprins
