Convorbirea a noua
Diverse cuvinte de folos, secte, ecumenism
267. Odata l-a intrebat pe parintele Cleopa unul din fii sai duhovnicesti:
Ce trebuie sa fac cand slujesc Sfanta Liturghie si primesc pe Hristos?
Cand vrei sa slujesti si sa te impartasesti cu Trupul si Sangele lui
Hristos, trei lucruri esti dator sa faci: sa fii impacat cu toti, sa te
spovedesti si sa-ti faci canonul de rugaciune. Cu aceste trei intotdeauna
apropie-te, iar fara acestea niciodata sa nu indraznesti a te apropia de
cele sfinte, ca sa nu te arzi in focul cel dumnezeiesc.
268. Un calugar din Manastirea Neamt l-a intrebat pe parintele Cleopa
intr-o zi: Ce sa fac sa ma mantuiesc?
Parinte Hariton, pazeste aceste trei si te vei mantui cu darul lui Hristos:
Sa nu-ti ramana canonul si rugaciunea nefacute in fiecare zi; scoala-te
la miezul noptii si te roaga lui Dumnezeu, luand parte la slujba Utreniei;
infraneaza-te pana la moarte de mancarea de carne si de vorbirea de rau.
269. Parinte Cleopa, dati-mi un cuvant de folos l-a rugat unul din fii sai
duhovnicesti.
Asculta, parinte. Mama tuturor faptelor bune este sfanta rugaciune. Daca
in vremea cea randuita pentru rugaciune, te ocupi cu altceva afara de
rugaciune esti batjocorit de diavoli, ca toti sfintii au fost sub
rugaciune. Prima grija sa-ti fie rugaciunea si apoi cititul, scrisul si
lucrul mainilor. Sa nu te fure ocupatiile in locul rugaciunii. Numai cand
esti sub ascultare ai motiv binecuvantat sa lipsesti de la rugaciuni, caci
ascultarea este mai mare decat rugaciunea.
270. Altadata a zis iarasi despre rugaciune:
Nimic nu lipeste pe om mai mult de Dumnezeu ca sfanta rugaciune! Sa nu ne
lenevim nici o clipa de a vorbi cu Dumnezeu, caci diavolul da mare razboi
impotriva celor ce se roaga.
271. Odata l-a intrebat un calugar: Parinte Cleopa, care este cea mai
mare fapta buna pentru cel ce se pocaieste?
Spun dumnezeiestii Parinti ca nici o fapta buna nu este mai scumpa sub
soare ca recunoasterea pacatelor tale; si nici o primejdie nu este mai
mare pentru suflet ca nerecunoasterea neputintelor tale.
272. Un alt frate l-a rugat: Spuneti-mi un cuvant despre Imparatia lui
Dumnezeu.
Asculta, frate. Imparatia lui Dumnezeu nu sta in cuvant, ci sta in putere;
adica in lucrarea faptelor bune!
273. Un duhovnic din manastire l-a intrebat: Parinte Cleopa, vin
credinciosi la mine la spovedit, sa-i primesc?
Sa-i primim cu toata dragostea, parinte. Cat s-au chinuit ingerii lor sa-i
aduca pana aici si noi sa-i lasam nemarturisiti?
274. Un credincios l-a intrebat: Parinte Cleopa, m-am certat cu cineva si
ori de cate ori ii cer iertare, nu vrea sa ma ierte. Ce sa fac sa ma impac
cu dansul?
Nu-i mai zice nimic, nici nu-l vorbi de rau catre cineva, ci roaga-te lui
Dumnezeu pentru dansul si iarta-l din inima. De la o vreme se stinge
mania, asemenea unui foc peste care nu mai pui lemne.
275. Odata l-a intrebat cineva: Ce zici, parinte Cleopa, este pacat sa
fumezi?
N-am gasit scris in Sfanta Evanghelie " sa nu fumezi "; dar am gasit
scris " sa nu judeci "! Fumatul insa este pacat.
276. Un calugar l-a intrebat: Parinte Cleopa, de ce nu ma pot ruga cu
aceeasi ravna ca in ziua cand am venit la manastire?
Din cauza uitarii, caci uitam de ceasul mortii si al judecatii lui
Dumnezeu. Sfintii Parinti ne invata, zicand: " Precum apa stinge focul,
asa uitarea stinge rugaciunea! " Sa ne intoarcem la ravna cea dintai si
ne vom mantui.
277. Unui parinte care se mania adesoori pe ucenicul sau, i-a zis odata
batranul:
Parinte, nimic nu este mai greu decat sa cresti duhovniceste pe cineva.
Dar sa nu uitam ce spune Sfantul Efrem Sirul, ca chipul indreptarii si al
castigarii sufletelor este numai al blandetii.
278. Un frate care patimea o grea incercare, l-a intrebat pe parintele
Cleopa: Ce sa fac in suferinta aceasta?
Rabda, frate, pana la capat si multumeste lui Dumnezeu ca certarea aceasta
este semn al milei lui Dumnezeu, iar nu al maniei Lui.
279. Altul iarasi l-a intrebat: Parinte Cleopa, poate un crestin bun sa
salveze o familie, un sat, o comunitate, prin sfintenia vietii lui?
Cum sa nu poata, parinte! Cu cat sunt mai multi crestini alesi in lume,
intr-o tara, intr-o localitate, cu atat tara sau localitatea aceea este
crutata de primejdii, de razboaie, de cutremure, de foamete si de tot
raul. Iar cu cat se vor imputina mai mult alesii lui Dumnezeu dintr-o tara
sau localitate, cu atat mai greu este lovita de certarea Domnului. Odata
s-a intrebat un sfant: " Poate un om sa mantuiasca o cetate? Poate! " a
raspuns el. Exemplu a fost proorocul si imparatul David. Ca auzi ce zice
Dumnezeu: " Pentru David, robul Meu, nu voi pierde cetatea Ierusalimului
".
280. Parinte Cleopa, a intrebat un credincios, oamenii dinainte de
Hristos, ca si cei ce n-au crezut in El pana astazi, au fost si ei
calauziti de pronia lui Dumnzeu, sau nu?
Toti oamenii, dinainte sau de dupa Hristos, credinciosi sau necredinciosi,
ca si stramosii nostri de odinioara, toti au fost si au trait sub pronia
lui Dumnezeu. Caci pronia a fost din veci, nu numai de la intruparea
Domnului nostru Iisus Hristos. Niciodata nu a fost lipsita lumea si
intreaga creatie de mila si pronia lui Dumnezeu.
281. Intr-o zi l-a intrebat ucenicul: Parinte Cleopa, cum se cuvine sa ma
comport duhovniceste intre oameni?
Sa fii la aratare cu pogoramant si cu dragoste, iar in ascuns sa ai
lucrare duhovniceasca. Aceasta este taina vietii noastre! Sau, cum spune
la Pateric: " Folosul fratelui este roada ta ". Ajutand, miluind,
mangaind si iubind pe aproapele, te mantuiesti pe tine. Rugaciunea mea
este sa te hranesc pe tine, sa te adap pe tine, sa te odihnesc si folosesc
pe tine. Ca mai inalta este dragostea intru randuiala sa decat rugaciunea.
Ca rugaciunea este numai una din faptele bune, iar dragostea este legatura
desavarsirii. Dragostea pe toate faptele bune le cuprinde.
282. Un calugar randuit cu primirea mirenilor la arhondaric l-a intrebat
pe batranul: Parinte Cleopa, spunet-mi cum trebuie sa primim pe oaspeti
la manastiri?
Oaspetii vin la noi in numele lui Hristos. De aceea ii primim cu dragoste
in manastiri, ii odihnim, ii ospatam si dezlegam la vin, pentru ca odata
cu fratele tau vine si Hristos la tine. Astfel, prin ei avem pe Hristos
intre noi. Aici sta toata cheia ospitalitatii noastre crestine si
manastiresti.
283. Ospitalitatea si iubirea de aproapele tau au totusi o masura? a
intrebat acelasi calugar.
Mantuitorul spune sa iubesti pe aproapele " ca pe tine insuti ", adica cu
masura, cat te iubesti pe tine. Iar unii Sfinti Parinti spun: " Nici
dragostea catre aproapele sa nu o reversi catre toti in masura, ci
limitat. Intai faci mila si ajuti pe cei din casa ta, apoi pe cei de un
neam cu tine si la urma pe cei de alt neam ". Asa este si cu
ospitalitatea in manastiri, limitata dupa caz si imprejurari. Pentru ca a
ne arunca in valtoarea lumii, de multe ori ne aduce paguba in loc de
folos.
284. Un parinte duhovnicesc l-a intrebat pe batranul: Parinte Cleopa,
dupa expcrienta pe care o aveti, unde se gaseste astazi credinta mai
curata, intre credinciosii simpli sau intre cei invatati?
Sa ascultam pe Sfantul loan Gura de Aur care spune: " Daca vrei sa
gasesti credinta curata, in poporul de jos o gasesti... " Sinceritatea,
smerenia si cainta lor pentru pacate, asemenea pacatoasei din Evanghelie,
o primeste Dumnezeu ca pe o jertfa. Credinta mai curata, mai sincera si
mai devotata ca la credinciosii nostri de la tara nu vei gasi in alta
parte. Ca, desi gresesc, ei stiu mai mult ca altii sa se smereasca si
sa-si marturiseasca pacatele. Sa ascultam si pe Sfantul Efrem Sirul, care,
in cuvantul pentru vames si fariseu, spune printre altele: " Injuga la
doua care, dreptatea cu mandria si pacatul cu smerenia si vezi care ajunge
mai repede la Dumnezeu? " Fariseul a injugat dreptatea cu mandria, dar
n-a ajuns la Dumnezeu. Iar vamesul a injugat pacatul cu smerenia si a
luat-o inaintea fariseului. Pentru ca Dumnezeu " celor mandri le sta
impotriva iar celor smeriti le da dar " (Iacob 4, 6; I Petru 5, 5). Iar
in alt loc: " Fara de Mine nu puteti face nimic " (Ioan 15, 5). Este
un fariseu launtric in inimile noastre, care nu ne lasa sa ne smerim. Pe
acela de-l vom scoate afara din noi repede ajungem la Dumnezeu. Apoi sa nu
uitam ca Dumnezeu este un Dumnezeu al inimilor! El stie inima fiecaruia.
De aceea, este un mare pacat a judeca pe cineva.
La fel si Sfantul Ioan Gura de Aur zice: " Dumnezeu nu se slaveste in cei
multi, ci in cei putini; nu in cei tari, ci in cei slabi, dar sinceri si
credinciosi. Altfel s-ar crede ca El este neputincios. Ca pe cei ce conduc
si sunt puternici, obicei are satana sa-i biruiasca cu mandria, cu ura, cu
iubirea de argint, cu trufia si necredinta ".
285. Care este cea mai inalta cugetare a crestinului? l-a intrebat
acelasi duhovnic.
Unii dumnezeiesti Parinti spun ca cea mai inalta cugetare este a-ti
cunoaste neputinta ta. Ca zice Hristos: " Cand veti faee toate cate am
poruncit voua, sa ziceti ca slugi netrebnice suntem ca ce eram datori sa
facem aceea am facut " (Luca 17, 10). Dar face cineva toate cate ne-a
poruncit Hristos? Numai prin smerenie le poate face.
Dupa Sfantul Isaac Sirul smerenia este de doua feluri: smerenie din
pacat, care abia este cunostinta de sine si smerenie din dreptate. Prima
este doar marturisirea pacatelor personale. Dar sa nu creada cineva ca
aceasta este smerenie, ca isi cunoaste pacatele sale. Ci numai aceea este
adevarata smerenie, cand cineva are toate faptele bune si ajunge de face
si minuni, iar el se socoteste praf si cenusa. Dar la masura adevaratei
smerenii ajung numai sfintii. Mi-amintesc de o istorioara. Odata o
fecioara a invatat pe de rost toata Scriptura. Apoi s-a dus la un sihastru
sfant si i-a spus. Iar batranul a intrebat-o: " Facutu-ti-s-a tie ocara
ca lauda si necinstea ca cinstea? Nu! a raspuns ea. Atunci nimic n-ai
facut, a raspuns batranul. Du-te acasa si citeste din nou Sfanta Scriptura!"
(Pateric,1930).
286. Alta data, iarasi l-a intrebat: Parinte Cleopa, spuneti-mi cuvant
pentru viata de pustie. Care este mai veche, cea de obste sau cea de
pustie?
Hristos a intemeiat mai intai viata de pustie, prin cele 40 de zile de
post pe muntele Carantania, unde a fost ispitit de diavolul si l-a biruit.
Apoi, alegand pe cei 12 Apostoli, a intemeiat si viata de obste.
287. Care oste nevointa si care sunt ispitele pustnicului? l-a intrebat
acelasi?
Nevointa pustnicului, a sihastrului, este rugaciunea neincetata ajutata de
post. Rugaciunea si postul sunt cele doua arme de aparare ale sihastrului,
cele doua aripi cu care se urca pana la scaunul lui Hristos. Pustnicul
trebuie sa fie o candela vesnic aprinsa prin neadormita rugaciune. Daca
stai in pustie pentru liniste, pentru recreere sau studiu, niciodata nu te
va lupta diavolul. Dar, cum zici ca stai pentru Dumnezeu, cum incepi sa te
rogi si sa postesti in pustie, sa vezi atunci cum te lupta diavolul. Spune
in Pateric de un sihastru ca s-a dus la pustie si, iata, odata i s-a
aratat diavolul in chip de om si l-a intrebat: " Pentru ce ai venit aici?
" " Pentru Dumnezeu! ", a raspuns el. Atunci a inceput diavolul a-l
lupta cu tot felul de ispite ca sa-l alunge din pustie. " De ce ma lupti
asa? " l-a intrebat pustnicul pe diavol. " Daca ai fost sincer si mi-ai
spus de ce stai aici, ca eu nu stiam! Ca sunt multi oameni care stau la
liniste, dar nu se roaga, nici nu postesc. Eu cu aceia nu am treaba ".
Deci, cine vrea sa vina la, manastire sau sa se retraga la sihastrie,
acela trebuie sa se roage mult si sa posteasca dupa putere. Altfel, rade
diavolul de el. Cu cat staruie calugarul mai mult in rugaciune, cu atat
sporeste mai mult. Sfantul Ioan Gura de Aur zice in aceasta privinta: "
Taria imparatului sta in multa armata, iar taria pustnicului sta in multa
rugaciune! " Iar ispitelr cu care e luptat sihastrul sunt: trandavia,
somnul, nalucirile de noapte, razboiul desfranarii; mania, frica, mandria,
slava desarta si altele.
288. Parinte Cleopa, l-au intrebat catva ucenici, este dator calugarul sa
faca milostenie materiala?
Cum sa nu! Orice calugar este dator sa faca milostenie la saraci, din tot
ce are, imbracaminte, bani, alimente. Chiar si cel ce traieste in pustie
este dator sa deschida usa saracului, sa-i dea pesmeti de mancare sau
macar un pahar de apa. Numai celui ce traieste cu totul izolat in adancul
muntilor si este cu desavarsire lipsit de cele pamantesti nu i se cere
milostenie. Nu auzim ce spune Sfantul Isaac Sirul? " Calugarul care nu
face milostenie este ca un pom blestemat si fara roade... ". Dar mai ales
calugarul de azi, care are salariu si de toate? Sa faca mila cu banii,
numai sa nu-i stranga, ca se arunca in prapastia pierzarii. Vai de
calugarul care strange bani si nu-i imparte la saraci, ca isi aduna lui
mare osanda!
289. Este totusi un motiv binecuvantat sa adune cineva banii?
Din patru pricini, zic dumnezeiestii Parinti, aduna oamenii bani. Unii
aduna din lacomie si iubirea de avutie, care este inchinare la idoli si
semn de necredinta, ca sa aiba, zic ei, la batranete, ca si cum Dumnezeu
nu poarta grija de noi. Dar, oare, Cel ce te hraneste astazi, nu te va
hrani si maine? Altii aduna, bani si alte averi din placere, ca sa
manance mult si sa traiasca bine. Altii, din slava desarta si lux, ca sa
se imbrace bine, cu haine scumpe, sa zideasca locuinte mari si sa-i laude
lumea. Iar altii aduna bani si alte bunuri, ca o economie pentru ceilalti,
pentru familie; pentru obste, pentru cei bolnavi. Aceasta nu este un
pacat; ba inca ai si plata; ca n-ai irosit averea tuturor.
Calugarii din obste, care intr-adevar sunt calugari si pazesc cu sfintenie
votul saraciei, fiind saraci de cele pamantesti, nu sunt datori sa faca
milostenie materiala. Ei ajuta lumea mai ales cu sfanta rugaciune si cu
exemplul vietii lor. Manastirile, insa, intotdeauna au facut milostenie la
cei saraci si nevoiasi. La trapeza fiecarei manastiri, ca Neamt, Secu,
Sihastria si chiar la schituri, exista o masa pentru saraci, numita " masa
calicilor ", unde mancau zilnic zeci de saraci din Pipirig, calatori,
inchinatori si bolnavi. Oricine venea primea mancare si cazare gratuit
timp de trei zile. Aceasta este milostenia calugarilor, dupa Sfintii
Parinti! Ea se face de obste, in numele tuturor; de aceea toti au parte
de ea. Iar daca cineva din calugari are ceva de prisos, el trebuie sa dea
tot ce are in plus la econom, ca acesta sa imparta milostenia, iar nu
calugarul.
Mi-amintesc ca odata a venit la staretul nostru, protosinghelul Ioanichie
Moroi, un om sarac cu o casa de copii sa ceara ajutor. Staretul l-a
intrebat: " Frate, ai vaca cu lapte? " " Nu, parinte, i-a raspuns el, cu
ce s-o cumpar? " Atunci staretul s-a sfatuit cu parintii din consiliu si
i-a donat acelui sarac o vaca cu lapte care fatase de doua saptamani.
Staretul nostru asa ne zicea: " Lasa sa ma duc eu in iad ca adun bani
pentru obste, decat sa va duceti voi ", si nu ne lasa sa avem bani la
chilie. " Calugarul care are avere deosebita este al doilea Iuda, spunea
batranul, este fur si talhar, ca fura din avutul obstei si duce la
neamurile sale ". Asa ne invata Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Teodor
Suditul.
290. Si a adaugat parintele Cleopa:
Parintilor, cand eram eu frate in Sihastria, nimeni nu-si incuia chilia,
caci nici nu avea cine si ce fura. Tot ce aveam nevoie ni se dadea de la
obste. Dar sa vezi, odata, cum a vrut vrajmasul sa ma prinda cu patima
iubirii de argint. Prin anul 1937, pe cand eram bucatar la manastire, a
venit un credincios la noi si mi-a zis: " Parinte Cleopa, iata ce monede
noi si frumoase au iesit! ". Si mi-a dat una si mie. Eu am dus banul la
chilie, l-am pus pe fereastra sub o hartie, ca sa nu-l vada nimeni, si am
incuiat usa. De la bucatarie ma duceam mereu la chilie si saltam hartia de
pe geam, sa vad daca nu a disparut banul. Nu trecea mult si iar ma duceam
la chilie. Intr-o zi, vazand eu ca mi-a lipit vrajmasul inima de ban,
incat tineam usa incuiata si ma gandeam numai la el, am facut semnul
sfintei cruci, am descuiat din nou usa chiliei si am dat banul la un
sarac. Asa am scapat atunci de iubirea de argint!
291. Sa va spun si alta intamplare din tineretea mea.
Pe cand eram frate, aveam talent la pictura. Ma invatase pictura icoanelor
un calugar, Nil, de la Manastirea Secu. Dupa ce am deprins desenul si
pictura cu acuarele, am inceput cu vopsele. Uneori venea egumenul la
chilia mea, se uita cum pictez si ii placea. Dar eu incepusem sa ma
ispitesc la bani, ca singur imi cumparam vopsele si cele de nevoie pentru
icoane.
Odata a venit parintele staret la mine si mi-a zis: " Ce pret are icoana
aceea? " " Nu are pret, prea cuvioase! " i-am raspuns. " Pe aceea, frate
Costica, s-o tii la pret ca este frumoasa! " - ma ispitea batranul.
Cand am vazut eu ca trebuie sa ma tocmesc cu oamenii si sa am bani, m-am
temut sa nu ma biruiesc de iubirea de argint. Intr-o zi vine economul la
chilia mea si-mi zice: " Frate Costica, lasa pictura si hai la ascuttare!".
Atunci, am lasat toate si am fost trimis sa pasc oile. Asa m-am
izbavit de doua pacate, - de mandrie si de iubirea de argint.
292. Mergand odata parintele Cleopa in cimitirul manastirii cu cativa
ucenici, le-a spus aceste cuvinte:
Parintilor, cimitirul este facultatea facultatilor si scoala scolilor. Ca,
auzi, ce zice Sfantul Ioan Gura de Aur: " Mergi la cimitire, o frate, ca
acolo este scoala cea mai inalta a sufletelor, care ne vorbeste despre
Dumnezeu! ". Parintii cei de demult aveau intotdeauna in chiliile lor un
sicriu, o cruce si un cap de mort ca sa le aduca aminte ziua si noaptea de
ceasul mortii si sa aiba lacrimi la sfanta rugaciune. Iar cand erau
tulburati sau impietriti la inima si nu se puteau ruga, se duceau noaptea
la cimitire sau la cei ce zaceau pe patul de moarte si asa dobandeau
iarasi lacrimi, umilinta si ravna de rugaciune. Sa venim zilnic in cimitir
ca sa ne rugam pentru fratii nostri cei plecati, ca ei singuri nu se mai
pot ajuta. Pe toti parintii acestia i-am cunoscut. Ce viata curata si
smerita au dus pe Pamant!
Unii din ei stiau Psaltirea pe de rost si nu mancau pana n-o terminau de
citit, cum era parintele Gherasim, fratele meu sau parintele Vasile
Mitoseru. Altii faceau multe metanii si aveau darul lacrimilor. Altii
faceau ascultare fara cartire si erau plini de dragoste, precum parintele
Galaction Ilie, parintele Ilarion Ionica si fratele meu Vasile. Altii
iubeau linistea si tacerea, precum parintele Pimen Nastac si schimonahul
Ioan Rosu. Iar altii aveau rugaciunea lui Iisus in inima lor, cum au fost
parintele Paisie Nichitencu si parintele Ghervasie Gaspar. De toti
parintii care au trait in Sihastria m-am folosit si pe toti ii pomenesc cu
nevrednicie in rugaciunile mele. De aceea vin mereu aici, in cimitir si-mi
amintesc de dragostea si de sfaturile lor. Ei s-au dus cu totii la Hristos
si in curand vom pleca si noi sa dam socoteala de faptele noastre!
293. Unul din ucenici l-a intrebat intr-o zi: Prea Cuvioase parinte, ma
biruie patima maniei si smintesc pe frati. Ce sa fac sa am blandete?
Sfantul Efrem Sirul spune: " Cu cel necredincios, cand vrea sa vina la
credinta, cu mare btandete sa vorbesti cu el, ca chipul intoarcerii si al
dobandirii sufletelor este numai al blandetii ". Iar Sfantul Grigorie
Teologul spune: " Blandetea calatoreste intre manie si nesimtire ".
Deci, ca sa dobandim darul blandetii, sa ne rugam cu staruinta lui
Dumnezeu, sa citim invataturile Sfintilor Parinti si sa tinem permanent
calea de mijloc. Tot Sfantul Grigorie Teologul zice, in cuvintele cele
iambicesti:
" Mintea se inseala si adevarul se fura
De prea multa dragoste si prea multa ura ".
Duhovnicul, mai ales, trebuie sa tina masura blandietii si adevarului
intre dragoste si manie, adica intre iertare si canon. El trebuie sa
masoare la spovedanie dragostea cu dreptatea, iar ura cu rabdare si
blandete.
294. Cum poate omul sa aiba mai multa, liniste duhovniceasca in viata
aceasta trecatoare? l-au intrebat calugarii pe parintele Cleopa?
Prin fuga de griji multe. Acest lucru ni-l arata noua dumnezeiescul
parinte Isaac Sirul, care zice: " Omul cel cu multe griji nu se poate
face bland si linistit ". Si iarasi zice: " Fara instrainarea de griji
multe, nu cauta lumina in sufletul tau ". Si iarasi: Mintea tulburata (
de griji)nu va scapa de uitare si intelepciunea acesteia nu-i deschide
usa " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 5). Sa fugim, deci, de grijile cele
mincinoase ale acestui veac, ca sa dobandim pacea inimii si sfanta
rugaciune care este mama tuturor faptelor bune.
295. In ce consta curatenia omului si in cate parti se imparte?
Curatenia omului este intreita, si anume: curatenia trupului, adica
pazirea lui de toate intinaciunile cele trupesti; curatenia sufletului,
adica slobozirea lui din legatura patimilor celor ascunse care se
alcatuiesc in minte si a treia, curatenia mintii la care ajung numai cei
desavarsiti, intru descoperirea tainelor dumnezeiesti (Sfantul Isaac
Sirul, Filocalia, Vol. X, Cuvantul 18).
296. Prin ce anume se arata dragostea cea adevarata catre aproapele?
Dragostea cea adevarata se face cunoscuta, nu numai prin daruirea de
milostenii, ci cu mult mai mult, prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu
si prin slujirea trupeasca a celor bolnavi (Filocalia, vol. II, p. 41).
297. Cum ne putem izbavi de vorbirea de rau a altora?
De aceasta patima cumplita ne putem izbavi mai ales prin sfanta rugaciune.
Ca auzi ce zice dumnezeiescul parinte Maxim Marturisitorul: " Cu cat te
rogi mai mult din suflet pentru cel ce te defaima, ca atat Dumnezeu te
arata adevarul celor ce se smintesc " (Filocalia, vol. II, cap. 89). La
fel zice si Sfantul Isaac Sirul: " Gura nedreapta, prin rugaciune se
astupa " (Filocalia Vol. X, pag. 52). Sa ne rugam mai mult ca sa ne
izbavim de clevetire, de osandire si de mania lui Dumnezeu.
298. Care este cel mai puternic cuvant ce poate folosi pe altii?
Cel mai putemic cuvant care poate sa foloseasca si sa zideasca pe altii
este cuvantul cel din lucrare, adica exemplul vietii noastre. Acest lucru
ni-l arata acelasi sfant parinte Isaac Sirul, care zice: " Altul este
cuvantul cel din lucrare si altul cuvantul cel frumos si fara iscusinta
lucrarii ". Iar in alt loc zice: " Stie intelepciunea a-si impodobi
cuvintele sale si a grai adevarul, necunoscandu-l pe dansul, si a arata
perntru fapta buna, fara sa aiba iscusinta lucrarii. Cuvantul cel din
lucrare este camara a nadejdii; iar intelepciunea cea nelucratoare este
amanet rusinii ". Adica, rusineaza constiinta celui ce vorbeste fara sa
implineasca cu fapta. Apoi adauga:
" Precum este mesterul care zugraveste apa pe pereti, fara sa poata cu
aceea a-si racori setea lui, si precum este cel ce vede visuri frumoase,
asa este cuvantul fara de fapta " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 1, Despre
lepadarea de lume, pag. 29).
299. Cum se cuvine a se purta calugarii fata de mireni?
Intotdeauna numai cu dragoste si cu blandete si sa se roage mereu pentru
ei. Iar a manca si a ne veseli si a ospata impreuna cu dansii, daca se
poate niciodata, asa cum ne invata Sfintii Parinti, ca sa nu se faca
sminteala spre pacat. Iata ce zice in aceasta privinta Sfantul Isaac Sirul:
" De vei fi silit sa razi, sa nu ti se vada dintii. De vei fi nevoit sa
vorbesti cu femei, intoarce-ti fata despre vederea lor, si asa vorbeste cu
dansele cu grija si buna cuviinta. Iar de monahii departeaza-te ca de foc
si ca de cursa diavolului; atat intalnirea, cat si de impreuna vorbirea si
vederea cu ele; macar de ti-ar fi si surori ale tale, dupa trup,
fereste-te de ele ca de niste straine " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 5,
pag. 60).
300. Cum poate crestinul sa alunge din sufletul sau slava desarta si
mandria?
Slava desarta este alungata din inima omului prin lucrarea faptelor bune
in ascuns, iar mandria, prin vointa de a pune toate ispravile faptelor
bune pe seama lui Dumnezeu (Filocalia, vol. II, Sfantul Maxim
Marturisitorul, pag. 90). Acelasi sfant parinte zice: " Nu mica lupta
se cere pentru a se izbavi cineva de slava desarta, si se izbaveste de
aceasta prin lucrarea in ascuns a virtutilor si prinrugaciune. Iar semnul
izbavirii de ea este a nu mai tine minte raul facut de cel ce te-a
defaimat sau te defaimeaza " (Ibidem, pag. 105).
301. Ce este smerenia? Se poate cineva mantui fara smerenie?
Smerenia este o virtute de mare importanta pentru mantuirea noastra, fara
de care nimeni nu poate vedea pe Iisus Hristos, Care S-a smerit pentru
noi. Ca auzi ce zice Sfanta Evanghelie:
" Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da dar " (
Iacob 4, 6). A sta impotriva celor mandri inseamna a le inchide usa
imparatiei cerurilor. Prin smerenie, insa crestinul se aseamana, dupa a sa
putere, cu insusi Domnul, Care a zis:
" Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla
odihna sufletelor voastre " (Matei 11, 29). Smerenia este de mare
trebuinta spre a intra intru imparatia cerurilor si fara smerenie nimeni
nu se poate mantui. Pentru aceasta mare virtute Mantuitorul ne da pilda pe
copii, ca iata ce zice: " Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta,
acela este cel mai mare intru imparatia cerurilor " (Matei 18, 14).
Dupa Sfantul Isaac Sirul smerenia este " haina lui Dumnezeu " care S-a
smerit, imbracandu-se in trupul nostru muritor. Iar ce este ea anume,
auzim pe acelasi mare sfant al linistii, zicand:
" Smerenia este o putere tainica pe care o primesc sfintii desavarsiti,
dupa desavarsirea intregii lor vietuiri. Aceasta putere nu se da decat
numai celor desavarsiti in virtute, prin puterea harului, atat cat incape
in hotarul firii " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 20, pag. 109).
302. Ce este cunostinta de sine si ce folos aduce pentru mantuirea
sufletului?
Cunostinta de sine este o treapta a smeritei cugetari. Pe aceasta a avut-o
vamesul care se ruga in biserica si care s-a intors " mai indreptat la
casa sa " decat fariseul. Sfantul Isaac Sirul zice despre ea: " Fericit
este omul care isi cunoaste neputinta sa, caci cunostinta aceasta i se
face lui temelie, si radacina, si incepatura de toata fapta buna " (
Filocalia, vol. X, Cuvantul 21).
303. Care dintre calugari este mai placut lui Dumnezeu? Cel ce se
linisteste in pustie cu post si cu necurmata rugaciune? Sau cel ce
propovaduieste altora cuvantul Domnului spre mantuire?
Este mult mai aproape de Dumnezeu calugarul care se nevoieste in pustie cu
mare smerenie, cu tacere, cu rugaciune si lacrimi, cu post, cu infranare
si lepadarea grijilor din lume, curatindu-si sufletul sau de patimi, decat
cel ce propovaduieste altora cuvantul Domnului fara a avea intarire
duhovniceasca pe masura celor ce le invata. Acest lucru ni-l arata Sfantul
Isaac Sirul, zicand: " Sa nu-mi asemeni mie pe cei ce fac semne si minuni
si puteri in lume cu cei ce se linistesc cu intelegere. Iubeste nelucrarea
linistii mai mult decat saturarea celor flamanzi in lume si decat
intoarcerea multor neamuri la credinta in Dumnezeu (Filocalia, vol. X,
Cavantul 23).
Deci, mai mare lucru si mai folositor este sa se curateasca cineva de
patimile sale trupesti si sufletesti in liniste si in supunere, decat a
invata pe altii voia lui Dumnezeu, neavand el varsta duhovniceasca
potrivita spre aceasta. Despre acest lucru zice si Sfantul Grigorie
Teologul: " Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, dar mai bine decat
aceasta a te curati pe tine de patimi pentru Dumnezeu ". Iar Sfantul
Isaac Sirul zice: " Mai de folos iti este sa te ingrijesti sa invii din
patimi sufletul tau cel cazut, prin miscarea gandurilor tale spre cele
dumnezeiesti, decat sa invii pe cei morti " (Ibidem, p. 126). Apoi,
acelasi parinte, adauga: " Multi au savarsit puteri, au inviat din morti,
s-au trudit sa intoarca pe cei rataciti si au facut lucruri mari... Iar
dupa acestea ei, care au inviat pe altii, au cazut in patimi intinate si
spurcate si s-au omorat pe ei insisi si s-au facut sminteala multora prin
faptele lor vazute. Pentru ca erau inca bolnavi cu sufletul si nu s-au
ingrijit de sanatatea sufletelor lor, ci s-au predat pe ei insisi in marea
lumii acesteia pentru a tamadui sufletele altora, ei insisi fiind bolnavi
si si-au pierdut sufletele lor din nadejdea in Dumnezeu " (Ibidem p. 126).
304. Astazi, cand nu mai traiesc calugarii in pustie si cand tot mai multi
credinciosi vin la manastiri pentru a se ruga, pentru a se mangaia
duhovniceste si a primi cuvinte de invatatura, ce sa alegem mai mult,
linistea sau dragostea evanghelica?
Sa le pastram pe amandoua, ca nu se contrazic una pe alta. Insa cu multa
luare aminte si cu smerenie. Cel mai bun lucru este astazi, ca si
intotdeauna, sa nu lasam randuiala noastra calugareasca de rugaciune, de
tacere, de ascultare, de infranare a simturilor, de curatie si saracie
pentru dragostea lui Hristos. Toate acestea ne ajuta la despatimire si la
mantuire, ne cresc duhovniceste si ne fac vrednici de cele sfinte si
folositori credinciosilor care vin la manastiri. Deci, calugarii tineri,
noii incepatori, cei iubitori de liniste, schivnicii si parintii batrani
se cuvine sa aleaga mai mult tacerea, ascultarea, biserica, chilia si
linistea. Iar duhovnicii, parintii randuiti sa odihneasca pe mireni,
preotii slujitori care au o viata aleasa si au darul cuvantului, au
datoria sa stea inaintea credinciosilor cu toata dragostea, sa le asculte
necazurile, sa-i sfatuiasca, sa se roage pentru ei si sa-i mangaie
duhovniceste, ca acesta este rostul manastirilor noastre si numai asa
ne-am mentinut credinta curata in Dumnezeu si unitatea neamului. Asa
faceau si parintii nostri. Insa rugaciunea, biserica si ascultarea sa
ramana, ca atunci Dumnezeul dragostei va fi de-a pururi cu noi.
Insa obicei are satana ca pe cei ce stau inaintea mirenilor, intrucat nu
mai au timp de rugaciune si liniste destula, sa-i lupte cu ispite mai
grele ca pe ceilalti calugari; mai ales cu raspandirea mintii, cu ganduri
de desfranare, cu slava desarta, cu laoomia pantecelui si cu iubirea de
bani. Si daca nu se marturisesc curat si cat mai des, daca nu iau aminte
de ei si se indulcesc cu gandurile cele rele, usor cad in pacate de
moarte. Tocmai de aceea trebuie multa grija in aceasta privinta, pentru
cei care stau inaintea credinciosilor, sa nu fie iubitori de lauda, nici
de placeri, nici de mancari, nici de averi, ca multi pastori de suflete au
cazut si s-au osandit din aceste pricini.
Sfantul Apostol Pavel, stiind cata intemeiere ii trebuie celui ce
propovaduieste altora cuvantul Domnului, zice despre sine: " In toate
zilele imi chinuiesc trupul si il robesc, ca nu cumva altora propovaduind,
eu sa ajung de sminteala (Romani 14, 21; I Corinteni 9, 27). El isi
chinuia trupul cu postul, cu privegherea de noapte, cu lucrul mainilor si
cu rugaciunea, ca sa nu cada si sa sminteasca pe cei intorsi la Hristos.
La fel si Moise. El mai intai se ruga si apoi invata poporul Dumnezeu i-a
poruncit lui Moise ca sfesnicul cel cu sapte lumini sa fie turnat intreg
si batut cu ciocanul, ca sa ne arate noua ca cel ce voieste sa fie lumina
altora, sa fie desavarsit si incercat prin loviturile de ciocan ale
ispitelor. Numai asa cel ce invata pe altii va putea ca " si celor ce se
ispitesc sa le ajute ", cum spune Sfantul Apostol Pavel.
305. Care sunt cauzele cele mai puternice ale pacatelor?
Cele mai puternice pricini ale pacatelor in lume, care duc la pierzare pe
multi crestini sunt: vinul, femeile, bogatia, necredinta in Dumneuu si
desavarsita sanatate a trupului, cum spune Sfantul Isaac Sirul (
Filocalia, vol. X, Cuvantul 5). Daca indepartam de la noi aceste
pricini, cu ajutoiul lui Dumnezeu, ne izbavim de pacate si, deci, de
moarte.
306 In secolul nostru se constata o slabire generala a credintei in
Dumnezeu si a trairii crestine. Care sunt motivele principale ale slabirii
credintei si aparitiei sectelor in lume?
Motivul principal al slabirii credintei in Dumnezeu este unul: inmultirea
faradelegitor dintre oameni. Credinta a slabit pe pamant mai ales din
cauza urmatoarelor pacate: mandria, neascultarea de cuvantul Evangheliei
si de pastorii Bisericii; instrainarea crestinilor de Biserica; lipsa de
pastori buni, betia, desfraul etc. Acest adevar ni-l arata Insusi Domnul
nostru Iisus Hristos, cand zice: " Iar din pricina inmultirii
faradelegilor, iubirea multora se va raci " (Matei 24, 12).
Crestinii care s-au rupt definitiv de Sfanta Biserica, care se impotrivesc
dogmelor credintei noastre ortodoxe si apostolice si care si-au format o
invatatura de credinta gresita se numesc sectari (eretici). Sectele in
Biserica au fost inca de la inceputul propovaduirii Evangheliei in lume si
vor exista pana la sfarsitul veacurilor. Ele sunt atat rezultatul
necredintei in Dumnezeu, cat si un putemic semn apocaliptic.
Oamenii, in general, parasesc Biserica si cad in erezii din urmatoarele
cauze principale: din nestiinta, adica din lipsa de cunoastere a
cuvantului lui Dumnezeu, a Sfintei Tradtii si a invataturii Sfintilor
Parinti (Osea 4, 6-7; Deuteronom 1, 39; Ioan 4, 11); din inselaciunea
diavolului, care " umbla, racnind ca un leu cautand pe cine sa inghita " (
I Petru 5, 8)si care reuseste sa amageasca pe multi crestini prin
patimi, prin increderea in sine, prin necredinta etc. (Facere 3, 1-6;
Matei 4, 1-10; Ioan 8, 44; II Corinteni 1, 3, 15); din cauza mandriei,
care a creat cele mai multe secte si erezii in istoria Bisericii crestine,
reusind sa sfasie trupul tainic al lui Hristos. Apoi, din cauza inmultirii
pacatelor omenesti, precum: betia, desfraul, avortul, divortul,
neintelegerea din familie etc. Apoi lipsa de slujitori devotati in
Biserica lui Hristos; din lipsa de explicare a credintei ortodoxe la
credinciosi; din cauza firii razvratite a unor crestini, din lipsa de
carti bisericesti, de rugaciune si de invatatura, din lipsa de viata
duhovniceasca exemplara a preotilor, din lipsa de experienta, de blandete,
de staruinta si iscusinta pastorala a preotilor si din alte pricini.
Inmultirea sectelor si a proorocilor mincinosi, mai ales in secolul
nostru, este, desigur, si un semn apocaliptic al sfarsitului lumii. Acest
adevar ni-l arata Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care, vestind
despre a doua Sa venire pe pamant, a zis: " Si multi prooroci mincinosi
se vor scula si vor insela pe multi... " (Matei 24, 11).
307. Intrucat cunoasteti bine fenomenul sectar in tara noastra, care ar fi
principalul motiv al aparitiei sectelor la noi?
Pe langa cele spuse mai sus, cred ca un motiv principal care a contribuit
la aparitia si inmultirea sectelor in tara noastra a fost si este lipsa de
preoti buni si devotati care sa pastoreasca turma lui Hristos cu toata
credinta si frica de Dumnezeu. Daca pastorii Bisericii s-ar sili sa fie
mai intai ei evlaviosi, tari in rugaciuni, blanzi, plini de dragoste,
milostivi, buni cunoscatori ai invataturii lui Hristos, modele vii in
viata, silitori a invata pe credinciosi drepta credinta si poruncile
Sfintei Evanghelii, sectele in tara noastra aproape ar disparea. La
inmultirea sectelor in tara noastra contribuie mult si sminteala, mandria
si neascultarea unor credinciosi, dorinta lor de a invata si pe altii, de
a tine predica in locul preotilor, lipsa unor predici bune, calde si
insufletitoare, precum si lipsa de slujbe si cantari cat mai frumoase in
biserici. Daca aceste lipsuri ar fi inlaturate, prozelitismul sectar ar da
inapoi si multi credinciosi rupti de Biserica ar reveni in staulul lui
Hristos.
308. Care sunt urmarile cele mai grave ale prozelitismului sectar in tara
noastra?
Urmarile cele mai grele ale inmultirii sectelor in tara noastra sunt multe
si uneori nebanuit de mari. Mai intai pastorii de suflete, care pierd pe
credinciosi din sanul Bisericii, nu se mantuiesc nici ei si nici cei ce
s-au ratacit din cauza lor de la adevarata credinta. Apoi, prozelitismul
sectar, ambitia, interesul moral sau material al sectelor, mandria,
fanatismul, dus uneori la acte imorale, la faramitarea sectelor in grupuri
rivale, dizidente.
Legatura tuturor sectelor cu tarile occidentale dezbina credinciosii
nostri, slabesc unitatea duhovniceasca a Bisericii si indeamna la
incalcarea legilor statului, la anarhie si faramitarea familiei.
309. Ce trebuie sa faca Biserica Ortodoxa, slujitorii si credinciosii
nostri si cum sa actioneze mai bine pentru a opri prozelitismul sectar in
satele si orasele noastre?
Pentru a opri stricarea dreptei credinte apostolice de catre sectari atat
pastorii, ierarhii, preotii si calugarii, cat si credinciosii nostri
ortodocsi trebuie sa procedeze in trei feluri:
a. intai sa citeasca cat mai des cu evlavie si cu multa atentie Sfanta
Scriptura, pentru a cunoaste cat mai bine credinta noastra apostolica;
b. sa cunoasca pastorii si credinciosii, doctrina Bisericii Ortodoxe,
pentru a invata la randul lor pe credinciosii din parohii;
c. atat pastorii Bisericii, cat si toti crestinii ortodocsi sa se sileasca
a trai si a implini poruncile Evangheliei lui Hristos pentru a fi pilda
tuturor prin faptele lor. Mantuitorul nostru Iisus Hristos cere de la noi
mai intai sa facem si sa lucram poruncile Lui si apoi sa vorbim la altii
despre ele, caci zice: " Cela ce va face si va invata, acela mare se va
chema intru imparatia cerurilor " (Matei 5, 19). La fel invata si
Sfantul Pavel pe ucenicul sau Tit: " Acestea graieste si mustra si
indeamna cu toata taria " (Tit 2, l5). La fel si Sfantul Isaac Sirul
spune: " Taci tu, sa vorbeasca faptele tale " (Filocalia, vol. X,
Cuvantul 23).
De asemeni, pentru oprirea prozelitismului sectar este de mare importanta
sa se tipareasca pentru credinciosi cat mai multe carti de rugaciuni,
catehisme, carti de invatatura crestineasca si mai ales Vietile Sfintilor,
care sunt foarte cautate. De aceeasi importanta pentru apararea credintei
este predica in biserica si la orice ocazii, precum si datoria preotilor
de a face regulat catehizarea credinciosilor. Daca slujitorii Bisericii
vor implini cu sfintenie aceste datorii evanghelice si pastorale, vor
reusi cu siguranta sa opreasca prozelitismul si fanatismul sectar. Iar de
vor neglija aceste datorii evanghelice, nu se va putea face aproape nimic
in fata prozelitismului sectar din tara noastra si vom fi aspru judecati
de Hristos.
310. Cum pot ajuta calugarii si manastirile noastre la apararea credintei
ortodoxe si oprirea prozelitismului sectar?
Calugarii din manastirile noastre au ajutat intotdeauna la propovaduirea,
mentinerea si apararea credintei ortodoxe si unitatii religioase in tara
noastra. Manastirile si calugarii ce se nevoiesc in ele au fost si sunt ca
niste limanuri ale sufletelor crestinesti care inoata in valurile tulburi
ale veacului acestuia. Atat calugarii cat si calugaritele, cat mai ales
staretii si duhovnicii din manastirile noastre, de vor duce viata
duhovniceasca curata, dupa exemplul Sfintilor Parinti, potrivit cu
fagaduintele date la calugarie, de se vor ruga cu staruinta ziua si
noaptea si de vor cunoaste cat mai bine Sfanta Scriptura si invataturile
Sfintilor Parinti, vor fi si de acum inainte faclii si limanuri de odihna
si mantuire pentru crestinii nostri, pentru cei stapaniti de patimi si
pentru cei indoielnici in credinta, care se lupta cu ispitele, cu patimile
si necazurile acestei vieti. Manastirile noastre, prin traditia lor
milenara, prin cuviosii calugari rugatori in ele, au fost si trebuie sa
fie si pe viitor vetre de traire duhovniceasca in Iisus Hristos, lacasuri
de mangaiere si intarire in credinta, oaze de lumina, de cultura
crestineasca si limanuri de odihna si liniste sufleteasca pentru
credinciosi, prin slujbele cele sfinte care se fac in ele, prin
invataturile duhovnicesti ale calugarilor si mai ales prin pilda viietii
curate a celor ce traiesc in ele. Cred ca este nevoie in manastiri, ca si
in sate, de duhovnici buni si de preoti bine pregatiti. Caci, daca vei
pune un singur cioban sa pazeasca o mie de oi, pe multe le va pierde si pe
multe le vor rapi lupii. De aceea zice si Sfantul Ioan Gura de Aur in
omiliile sale: " cand vor lipsi pastorii, se vor aduna lupii ".
311. Ce parere aveti despre ecumenism si miscarea ecumenica mondiala?
Este nevoie mai intai de multa rugaciune, ca fara Dumnezeu nu putem face
nimic (Ioan 15, 5). Intalnirile intre Biserici sunt bune, evanghelice,
caci astfel crestinii se cunosc bine unii pe altiisi inceteaza ura
confesionala. Insa, de aici pana la unire este departe ca pana la ceruri,
caci nici o Biserica neortodoxa nu va renunta la credinta ei ca sa vina la
Biserica Ortodoxa.
Se cere de asemenea membrilor Bisericii Ortodoxe, sa fie cu mare grija ca
nu cumva sa renunte la ceva din traditia noastra milenara, din
invataturile Sfintilor Parinti si mai ales din dogmele Bisericii Ortodoxe,
stabilite si aparate de atatia sfinti si cu atata jertfa. Ca daca Sfintii
Parinti intruniti la cele sapte Sinoade ecumenice si la cele 11 sinoade
locale in primele veacuri crestine nu ar fi fost cu mare atentie la
apararea dogmelor si invataturilor dreptei credinte ortodoxe, noi astazi
poate nu mai eram crestini ortodocsi. Deci trebuie sa fim cu luare aminte
ca jertfa sfintilor nostri parinti sa nu fie zadamica. Altfel, ne pierdem
si noi mantuirea si dezbinam si pe credinciosii Bisericii Ortodoxe atat de
statornici, evlaviosi si devotati.
312. Cand credeti ca se va implini cuvantul Sfintei Evanghelii, ca sa fie
pe pamant " o turma si un pastor "?
Cand toate popoarele crestine si necrestine vor veni la adevarata credinta
ortodoxa in Dumnezeu, Cel in Treime laudat si preamarit. Aceasta va fi
numai la sfarsitul veacurilor, in felul in care numai singur Dumnezeu
stie.
Inapoi la cuprins