Convorbirea a doua

Despre credinta, nadejde, dragoste si har

17. Credinta in Dumnezeu este innascuta in om sau este dar al lui Dumnezeu?

Credinta este un dar al lui Dumnezeu (Romani 12, 3; Efeseni 2, 8; Filipeni 1, 29; II Petru 1, 1). Credinta este un lucru al lui Dumnezeu ( Fapte 11, 21; I Corinteni 2, 5; Efeseni 1, 19; Coloseni 2, 12; II Tesaloniceni 1, 11; I Timotei 1, 14). Credinta este un dar al Sfantului Duh (I Corinteni 12, 9; Galateni 5, 22). Credinta in Dumnezeu apartine si vointei omului (Matei 8, 13; 9, 22; Marcu 5, 34; 10, 52; Luca 7, 50; 17, 19; 18, 42). Credinta creste si se dezvolta prin voia omului, "prin colaborarea si conlucrarea noastra cu Dumnezeu" (Teologia Morala, vol. III, Bucuresti 1981, pag. 95).

18. Necredinta in Dumnezeu se datoreaza lipsei harului Sfantului Duh sau lipsei sentimentului religios din inima omului? Adica necredinta declarata este un act liber al vointei omului sau se datoreaza incapacitatii sale de a crede si lipsei de educatie religioasa?

Necredinta ii vine omului mai mult din voia lui libera de a se lega pe sine de lucrurile cele desarte si trecatoare ale veacului de acum ( Sfantul Efrem Sirul, Cuvant pentrru ca sa fie omul desavarsit, tomul III, pag. 243, Manastirea Neamt, 1823). Iarasi, necredinta ii vine omului din inima necuvioasa (Evrei 3, 12); din inima impietrita (Marcu 16, 14); din cauza abaterii de la adevarul revelat (Ioan 8, 44-46); din orbirea trimisa de la Dumnezeu (Ioan 12, 39-49); din orbirea trimisa asupra lui de la diavolul (II Corinteni 4, 4), care fura cuvantul (Luca 8, 12); precum si din cautarea slavei omenesti (Ioan 5, 14). Necredinta este un act liber al omului prin care el nu voieste sa creada in Dumnezeu (Luca 16, 23; Ioan 19, 9-10); in fagaduintele Lui si in minunile Lui (Ioan 12, 37; Psalm 77, 36; Numeri 14, 11).

19. Care sunt mijloacele duhovnicesti cele mai bune pentru a convinge si pastra credinta in Dumnezeu: catehizarea citirea Sfintei Scripturi, rugaciunea, minunile, milostenia, predica sau exemplul personal?

Primul mijloc de a convinge pe cineva sa creada in Dumnezeu este predica deoarece credinta vine prin auz, iar auzul vine prin vestirea cuvantului lui Dumnezeu (Romani 10, 17). Caci, cum vor crede de nu vor auzi (Ioan l, 7; 17, 20; Fapte 8, 12, 14, 17; Romani l, 5; 10, 8; 16, 26; Efeseni 1,13; II Tesaloniceni 1,10). Al doilea mijloc este citirea Sfintelor Scripturi dupa marturia care zice: "Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu si crezand sa aveti viata intru numele Lui" (Ioan 20, 31; II Timotei 3,15; I Ioan 4,13). Al treilea mijloc de a convinge la credinta in Hristos sunt minunile lui Dumnezeu (Ioan 6, 30; 7, 31;11, 23-25; 20, 30-31).

Al patrulea mijloc de a convinge pe cineva la dreapta credinta in Dumnezeu este privirea zidirilor lui Dumnezeu cu intelegere, dupa cea scrisa: "Cele nevazute ale lui Dumnezeu se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca sa fie ei fara cuvant de aparare" (Romani 1, 20). De aceea si Sfantul Dionisie Areopagitul numeste adevarata teologie, privirea duhovnicestilor cuvinte celor din zidire, prin care, din acestea de jos ne suim catre cele de sus, adica, din cele pricinuite, ne suim catre pricinuitorul. Si asa, prin zidire, ca printr-o oglinda, privim pe Ziditorul si Il laudam pe El si Il numim ca este Dumnezeu, dupa purtatorul de Dumnezeu Maxim Maiturisitorul. Si toate se zic si sunt cu dumnezeiasca vointa, ca Cel ce este pricinuitor a toate, dupa teologia adeveritoare, pozitiva si nimic din toate nu este mai presus de Fiinta, dupa teologia tagaduitoare - negativa.

Zice, inca, cu impreuna-glasuire si dumnezeiescul Dionisie, ca: "Dumnezeu si din toate cele ce sunt se lauda, dupa asemanarea tuturor, ale carora este pricinuitor. Si este, iarasi, prea dumnezeiasca cunostinta a lui Dumnezeu, ceea ce prin necunostinta se cunoaste, dupa unirea cea mai presus de minte". Si iarasi: "Dumnezeu intru toate este si intru nimenea, nimic. Si dintru toate, tuturor se cunoaste, iar din nimic nimanui". Vezi pe larg despre aceste lucruri la Sfantul Nicodim Aghioritul, in Paza celor cinci simtiri, Manastirea Neamt 1826, Cap. IV, paginile 345-376. Si Marele Vasile zice ca: "Toata zidirea lui Dumnezeu este scoala sufletelor celor cuvantatoare si loc de invatatura a cunostintei lui Dumnezeu, prin cele vazute si simtite dand povatuire mintii catre privirea celor nevazute" (Exaimeron, Voroava I, fila III, Bucuresti, 1826).

Al cincilea mijloc de a convinge pe cineva la credinta in Dumnezeu, este predica prin pilda vietii, prin exemplul personal, adica prin trairea dupa voia lui Dumnezeu si dovedirea prin lucru a celor ce invata cineva. De aceea, a zis unul din Sfintii Parinti: "Taci tu si lasa sa vorbeasca lucrurile tale". Si iarasi: "Mustra prin puterea faptelor celor bune ale tale, pe cei ce impreuna iti dogmatisesc tie, iar nu prin placerea grairii cu cuvintele tale" (Filocalia, vol. X, Cuvantul 23). De aceea si marele Apostol Pavel indeamna pe ucenicul sau, Timotei, ca "intru toate sa se faca pilda credinciosilor, cu cuvantul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinta si cu curatia" (I Timotei 4, 12). La fel si pe efeseni ii invata sa se poarte "ca fii ai luminii" (Efeseni 5, 8-10). Iar colosenilor, le scrie asa: "Umblati cu intelepciune fata de cei ce sunt afara (din Biserica) si rascumparati vremea. Vorbirea voastra sa fie totdeauna placuta, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia". (Coloseni 4, 5-6).

20. Cum se cuvine a se purta crestinii fata de necrestini si de necredinciosi? Au voie sa locuiasca la un loc sau sa se casatoreasca intre ei?

Fata de necrestini trebuie sa ne purtam cu dragoste si cu blandete, caci prin aceste doua mari virtuti pe multi ii aducem catre Hristos, dupa marturia Sfantului Efrem Sirul care zice: "Chipul de a aduce pe toti la Hristos, este numai al dragostei si al blandetei" (Cuvant pentru dragoste, Tomul III, pag. 31-37). Si Sfantul Macarie cel Mare numai cu cateva cuvinte vorbite cu dragoste si blandete a intors la credinta in Hristos pe un slujitor idolesc, pe care apoi, si calugar, si ucenic al sau l-a facut (Pateric, Cuvantul 37, pag. 146).

Cat priveste pe eretici avem marturia dumnezeiescului Apostol Pavel care ne spune: "De omul eretic dupa prima sfatuire si a doua sfatuire, departeaza-te" (Tit 3, 10). Ereticii sunt vrajmasi ai adevarului si ai lui Dumnezeu (Psalm 36, 20). Ereticii sunt fii ai celui viclean (Matei 13, 38), carora nu ne putem increde (Ioan 2, 24). Ereticii, fiind vrajmasi ai lui Dumnezeu (Psalm 36, 20 si 91, 9), nu avem voie sa-i iubim, ca pe crestini, ca ei sunt "fii ai diavolului", "pui de vipera" (Matei 3, 7; 12, 34; 23, 33; Luca 3, 7). Cu ereticii nici nu avem voie sa ne rugam (canonul 10 si 64 Apostolic). Pacatul lor este impotriva Duhului Sfant, care "nu are iertare nici in veacul de acum, nici in cel viitor" (Matei 12, 31-32; Marcu 3, 29; Luca 12,10). Pe eretici nici in casa nu avem voie sa-i primim, nici "buna ziua" sa le zicem (II Ioan l, 10-11; Sfantul Efrem Sirul, Tomul III, pag.156).

Cat priveste casatoria unui crestin ortodox cu femeia eretica sau invers, nu se poate, deoarece nu se poate impreuna lupul cu oaia, spre nasterea de fii (Pravila Bisericeasca, Nicodim Sachelarie, pag. 91, manuscris). Iar daca doi soti inainte de a se face crestini s-au casatorit legal, apoi daca unul din ei s-ar converti la adevarata credinta ortodoxa, iar celalalt va ramane in necredinta, dar ar voi sa traiasca mai departe cu sotul dreptcredincios, unul ca acela, dupa zisa Apostolului, sa nu se desparta, fiindca barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios (I Corinteni 7, 12-14; VI Ecumenic, Canonul 72).

21. Cum se cuvine a se purta crestinii ortodocsi fata de crestinii de alta confesiune?

Cu cei de alta religie, daca nu ne provoaca la discutii despre credinta noastra cea dreapta, trebuie sa ne purtam fata de ei cu dragoste si mila si sa-i ajutam la nevoile lor, dupa pilda data noua de Mantuitorul nostru Iisus Hristos cu samarineanul cel milostiv (Luca 10, 37; Matei 7, 12). Iar daca voiesc a ne ataca credinta noastra cea sfanta, sau Sfanta Traditie a Bisericii Ortodoxe, atunci "trebuie sa o aparam cu toata puterea pana la moarte" (Razboiul nevazut, cap. XIX, de Sfantul Nicodim Aghioritul). Fiindca se cade pe aproapele a-l iubi cu hotar, ca pe noi insine, iar pe Dumnezeu fara de margine. Nu cumva socotind noi ca iubim pe aproapele, sa ne lasam calcati de cei straini de dreapta credinta in Hristos, care voiesc a ne departa pe noi de la ortodoxie si a ne impune credinta lor cea stramba si ereticeasca. Se cade, asadar, oricarui preot ortodox si oricarui crestin al Bisericii noastre dreptmaritoare, sa fie un bun ostas al lui Hristos cu toata evlavia si cu manie barbateasca si tare sa apere prin cuvant si prin scris adevarul dreptei noastre credinte. Nu se cade a fi bland acolo unde nu trebuie a te purta cu blandete. Ca, auzi ce zice proorocul: "Acolo cel bland sa fie razboinic" (Ioil 3, 10). Acelasi lucru ne invata si Sfantul Pimen cel Mare, zicand: "Se cade noua a rabda toate, macar de ne-ar scoate cineva si ochii sau ne-ar taia mana noastra cea dreapta, iar daca cineva voieste a ne departa si a ne desparti pe noi de Dumnezeu, atunci sa ne maniem" (Pateric, Cuvantul 118, pag. 190). Si iarasi zice: "Intaia oara fugi, a doua oara fugi, a treia oara fa-te sabie cu cel ce vrea sa te desparta pe tine de dreapta credinta".

22. Care este pozitia evanghelica a Bisericii Ortodoxe fata de oameni in general?

Biserica noastra Ortodoxa, avand in vedere invatatura marelui Apostol Pavel, care zice: "Va indemn, inainte de toate, sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri si multumiri pentru toti oamenii" (I Timotei 2, 1-2), face rugaciuni pentru cei mai sus pomeniti, pentru conducatori, pentru necrestini, pentru necredinciosi si cei de alte religii, dar numai in chip sobornicesc, nepomenindu-i pe nume, deoarece unii ca acestia nu au impartasire cu noi.

De exemplu, cand auzim la Sfanta Liturghie pe preot zicand: "Sa le descopere lor Evanghelia dreptatii, sa-i invete pe dimsii cuvantul adevarului, sa-i uneasca pe dansii cu Sfanta Sa Soborniceasca Si Apostoleasca Biserica..."; sau cand zicem: "Pentru pacea a toata lumea..." si celelalte, atunci Biserica noastra dreptmaritoare se roaga in chip sobornicesc cum am zis, pentru toti oamenii, dar nu nominal, ci numai in general. A ne ruga impreuna cu ei ne opresc dumnezeiestile canoane (Apostolic 9, 10, 45, 64; Laodiceea 6, 7, 33; Vezi si la Sfantul Simion Tesaloniceanul, intreb. 47, pag. 490).

Biserica Ortodoxa, fata de toate confesiunile crestine, fata de popoarele pagane, precum si fata de necredinciosi, pastreaza invatatura Mantuitorului de a socoti pe toti oamenii aproapele nostru (Matei 22, 39) si a urma cele zise: "Ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea" (Matei 7, 12). Cat priveste credinta lor, nu putem avea impartasire cu ei nici in rugaciune, nici in celelalte Taine ale Bisericii lui Hristos, pana nu vin la dreapta credinta (Canoanele 10-11 Apostolic) . Iar cat priveste pacatele lor, nu avem voie a-i uri pe ei, ci pe diavolul prin care au cazut, dupa cum zice Sfantul Isaac Sirul: "Iubeste pe cei pacatosi, dar uraste faptele lor si nu-i dispretui pentru aceste fapte" (Filocalia, vol. X, Cuvantul 5, pag. 57). Cu alte cuvinte, a uri boala, iar nu pe bolnav. Cat despre secte si orice fel de erezii, nu avem voie nici a ne ruga impreuna, nici a manca cu ei, nici in casa a-i primi, ca nu cumva de lucrurile cele rele ale lor, si de ereziile lor sa ne impartasim (II Ioan 1,10-11; Sfantul Efrem Sirul, Tomul III, pag. 156; II Ecumenic, canon 5; III Ecumenic, canon 7; VI Ecumenic, canon 1 si 2 etc.).

23. Din punct de vedere al credintei in Dumnezeu, in cate feluri se impart oamenii pe pamant?

Din punct de vedere al credintei in Dumnezeu, oamenii de pe pamant se impart in trei grupe: crestini, care cred in Hristos; necrestini (pagani), care nu cred in Evanghelia lui Hristos, ci in anumiti oameni zeificati, precum Brahma, Buda, Confucius, Mahomed etc. si a trei grupa, atei, care nu cred in nici o divinitate. Necrestinii se impart si ei in trei mari grupe: monoteisti-evrei si mahomedani; dualisti - care cred in doua principii, al binelui si al raului, si politeisti, care cred in mai multi idoli sau zei mincinosi.

Crestinii se impart la randul lor in trei mari confesiuni si Biserici: ortodocsi, catolici si protestanti. Din protestanti s-au format mai multe ramuri ca: protestanti de Confesiune Augustana (luterani), reformati, anglicani, metodisti, prezbiterieni si grupari neoprotestante.

24. Care dintre aceste categorii de crestini au harul mantuirii?

Biserica noastra ortodoxa invata ca harul este dat tuturor oamenilor (Tit 2, 11), deoarece: "Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Timotei 2, 4). Dar harul nu sileste pe nimeni. Oamenii au libertatea sa-l primeasca si sa conlucreze cu el sau sa-l respinga. Cei dintai se mantuiesc, cei din urma nu ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, cap. 244, pag. 145). Biserica Ortodoxa, fiind Biserica apostolica, are harul mantuirii.

25. Cum se vor mantui crestinii care nu au credinta cea adevarata?

Numai crestinii care slujesc lui Dumnezeu intru adevar aceia se vor mantui, dupa cum spune Duhul Sfant: "Aproape este Domnul de toti cei ce-L cheama pe El intru adevar" (Psalm 144, 18). Despre oamenii care nu au primit credinta in Dumnezeu nu putem zice ca se mantuiesc, deoarece apostolul ne invata: "Un Domn, o credinta si un botez" (Efeseni 4, 5; I Corinteni 12,12). Si iarasi: "Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul (dreapta credinta) acesta" (Galateni 6,16) si in alt loc: "Cine nu se lupta dupa lege nu se incununeaza" (II Timotei 2, 5).

26. Care este cea mai scurta definitie credintei? Dar a nadejdii?

Cea mai scurta definitie a credintei este cuvantul "Cred". Cand zici cuvantul "cred " inseamna ca primesti si marturisesti ceea ce invata Biserica despre Dumnezeu (Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 51). Iar cea mai scurta definitie a nadejdii este: "Asteptarea cu incredere a bunatatilor fagaduite de Dumnezeu" (Idem, pag. 222).

27. Ce fapte bune sporesc credinta noastra in Dumnezeu? Indoiala in credinta este pacat? Cum poate fi alungata indoiala din inima omului?

Credinta creste, sporeste si se intareste prin ispite, prin necazuri si scarbe (1 Petru l, 6-7; Iacob l, 3). Credinta se inmulteste, sporeste si se intareste prin rugaciune (Marcu 9, 24; Luca 17,15). Indoiala in credinta este pacat si ea vine omului din imputinarea crediniei (Matei 8, 26;14, 31; Luca 8, 24-25; Iacob l, 6). Indoiala se alunga din inima omului prin credinta, rugaciune si lasarea in voia lui Dumnezeu (Matei 26, 38-41). Indoiala si imputinarea de suflet se face uneori prin slobozenia lui Dumnezeu (Filocalia, vol. X, Cuvantul 46, pag. 240), pentru unele pacate si. mai ales pentru a ne smeri si a cere mai mult ajutorul Lui.

28. Nadejdea crestina se naste din credinta sau din toate faptele bune?

Nadejdea crestina se naste din credinta (Galateni 5, 5; Evrei 10, 23; Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 223-224). Nadejdea se naste si din rabdare (Romani 5, 4).

29. Cum putem sa sporim in inima noastra nadejdea mantuirii?

Putem spori in inima noastra nadejdea mantuirii prin credinta cea lucratoare, adica prin credinta ce lucreaza prin dragoste (Galateni 5, 5-6; I Tesaloniceni 1-3; I Timotei l, 14; II Timotei l, 13; I Ioan 3, 23; Tit 3, 15; Filimon l, 5). Aceasta credinta lucratoare prin dragoste o are cel ce se sileste a lucra in toata vremea faptele cele bune. Cine nadajduieste mantuirea fara a face fapte bune dupa a sa putere, unul ca acela are o nadejde nebuna (Filocalia, vol. X, Cuvantul 22, pag. 117-121). Si in alt loc zice: "Fa binele si nadajduieste in Dumnezeu" (Psalm 36, 3).

30. Cum trebuie sa intelegem cuvantul din Sfanta Scriptura, care zice: "Blestemat este cel ce-si pune nadejdea in om"? (Ieremia 17, 8).

In vederea mantuirii, a dobandirii viietii vesnice, nadejdea noastra trebuie s-o punem numai in Dumnezeu (Psalm 2, 12; 5, 11; 117, 8-9). Nadejdea nu trebuie pusa in om (Psalm 145, 3; Isaia 2, 22). Nadejdea celui credincios nu trebuie pusa in trup (Filipeni 3, 4); nici in noi insine (II Corinteni l, 9). Nu trebuie sa nadajduim in dreptatea noastra (Luca 18,19). Omul se aseamana cu iarba (Psalm 102, 15), cu floarea campului, cu umbra, cu trestia cea franta de vant, cu panza paianjenului (Isaia 36, 6; Iov 18, 14). Deci, este blestemat omul care nadajduieste in om, caci unul ca acela nadajduieste in zidirea lui Dumnezeu cea prea mica si slaba si nu in Dummnezeul puterilor. Cine nadajduieste in Dumnezeu este iubit de Dumnezeu (Psalm 146, 11), iar cine nadajduieste in om, nadajduieste in desertaciune, deoarece omul "desertaciunii s-a asemanat si zilele lui ca umbra trec (Psalm 101, 12; 143, 4; Ecclesiast 6, 12; 8, 13). Blestemat este omul care lasa pe Ziditorul sau si nadajduieste in cele desarte si stricacioase si in om care este rob al pacatelor (Ioan 8, 34; Romani 1, 24; 3, 9; 7, 5; 14, 23; Efeseni 2, 3).

31. Ce este deznadejdea si care sunt urmarile ei in viata omului?

Deznadejdea este pierderea increderii in bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu. Ea este un pacat impotriva Duhului Sfant. Deznadejdea este a unsprezecea treapta a pacatului, dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul. Urmarile deznadejdii duc pe om la a douasprezecea treapta a pacatului, care este sinuciderea, asemenea lui Iuda.

32. De ce isi pierd unii oameni nadejdea mantuirii si ajung la sinucidere?

Omul ajunge la sinucidere mai ales din cauza necredintei, a mandriei, a deznadejdii, a fricii, a razbunarii si a lipsei unui duhovnic bun.

33. Cum trebuie combatute pacatele deznadejdii si ale sinuciderii? Ce ne invata Sfintii Parinti in aceasta privinta? Pot fi pomeniti la sfintele slujbe asemenea oameni?

Pacatul deznadejdii si gandul sinuciderii se vindeca prin rugaciunea cea staruitoare (Iacob 5, 13; Iuda 20). Orice rugaciune staruitoare este lecuirea deznadejdii si intarirea nadejdii" (Sfantul Ioan Scararul, Cuvantul 28). Iarasi, omul se intareste impotriva deznadejdii prin spovedanie si impartasirea cu Sfintele si dumnezeiestile Taine; cei sinucisi nu pot fi pomeniti la nici un fel de rugaciune, nici acasa, nici la Sfanta Biserica, afara de cazul ca au fost dementi, bolnavi grav de nervi (Pravila Bisericeasca de Protos. Nicodim Sachelarie, pag. 291-292).

34. Ce este dragostea crestina, in cate parti se imparte si cum se naste ea in inima credinciosului?

Dragostea, in inteles mai larg, este nazuint omului spre tot ce este bun si frumos, spre tot ce este vrednic de dorit. Dragostea crestina este puterea dumnezeieasca revarsata in inima credinciosului prin Taina Sfantului Botez, prin care acesta are nazuinta adanca si curata catre Dumnezeu, bunul sau cel mai de pret si doreste din toate puterile sufletului unirea cu El si implinirea vointei Lui, jertfind in caz de nevoie orice bun pamantesc (Invatatura de credinta Ortodoxa, pag. 314). Dragostea dumnezeiasca se imparte in doua trepte si anume: O dragoste care se castiga prin toate faptele bune, mai ales prin rugaciunea curata a inimii, iar a doua este dragostea ca energie divina necreata, ca dar de sus (Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Morala, vol. III, pag. 254).

35. Ce fapte bune sporesc dragostea crestina si ce pacate o imputineaza mai mult?

Toate faptele bune ajuta pe om sa sporeasca in dumnezeiasca dragoste, dar mai mult decat toate rugaciunea cea curata. Caci prin aceasta "strigand omul catre Dumnezeu, ies afara toate cele ce sunt" (Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia, vol. II, pag. 39; Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 35 etc.). Cel mai mare pacat care imputineaza si izgoneste de la noi dragostea cea dumnezeieasca este ura "care este egala cu uciderea de om" (Facere 27, 41; I Ioan 3, 15; 4, 20). Apoi iubirea de sine, mandria si zgarcenia.

36. Care sunt fiicele dragostei crestine?

Fiicele dragostei crestine sunt toate faptele bune, incepand cu sfanta rugaciune. Rugaciunea este si mama si fiica a iubirii.

37. Prin ce se dovedeste dragostea crestina?

Dragostea crestina, atat dragostea de Dumnezeu cat si cea catre aproapele se dovedeste prin faptele bune, precum: milostenia, ajutorarea celor din nevoi, primirea de straini, mangaierea si cercetarea celor suferinzi, sustinerea celor slabi, ascunderea defectelor altora, iertarea celor ce ne-au suparat, rugaciunea pentru binele altora, jertfirea de sine pentru altii etc. (II Corinteni 8, 22; I Tesaloniceni 2, 6; II Timotei 2,10; I Ioan 3, 6; Luca 17, 4; Efeseni 4, 32; II Corinteni 9,14).

38. Ce este ura, din ce pricina se naste ea in inima omului si cum poate fi combatuta?

Ura, ca si celelalte patimi, se naste din iubirea de sine, egoismul, care este maica si radacina tuturor pacatelor, dupa sfintii Ioan Damaschin si Efrem Sirul. Iar iubirea de sine este "iubirea nerationala fata de trup" dupa Sfantul Maxim Marturisitorul (Filocalia, vol. II, pag. 67). Ura este ucidere de om (I Ioan 3, 15). Ura este permisa numai impotriva diavolului si a pacatului (Psalm 96, 11; Pilde 8, 13; Amos 5, 15). Ura este permisa asupra nedreptatilor, dupa cuvantul psalmistului "nedreptate am vazut si m-am scarbit" (Psalm 118, 163; Romani 12, 19; Pilde 13, 5; 17, 13). Crestinii trebuie sa urasca minciuna (Psalm 118, 163); trebuie sa urasca caile nedrepte (Psalm 118, 104), precum si "adunarea pacatosilor (Psalm 25, 5). Trebuie sa urasca sfatul celor ce urasc pe Dumnezeu (Psalm 138, 21-22). Ura se biruieste prin dragostea de Dumnezeu si de aproapele, iar dragostea de Dumnezeu o castigam prin toate faptele bune, dar mai ales prin rugaciunea cea curata.

39. Care este deosebirea intre ura, manie, invidie, zavistie, certare si pisma si care sunt urmarile lor?

Ura este radacina patimilor aratate mai sus, iar acestea sunt ramurile ei, cum vorbeste Sfantul Efrem Sirul in cuvantul sau pentru deosebirea patimilor. Urmarea urii si a fiicelor ei este moartea sufletului.

40. Ce invataturi si sfaturi duhovnicesti dati credinciosilor pentru a-i intari in cele trei virtuti teologice - credinta, nadejdea si dragostea - care stau la temelia mantuirii noastre?

Eu sunt om simplu si necarturar si nu ma pricep a da invataturi aparte la cele trei virtuti teologice. Acestea le las pe seama teologilor care le pot intelege si talcui celor care-i asculta. Aici trebuie sa cunosti o teologie a celor multi si necarturari, care inca nu stiu Crezul si Tatal nostru, ba nici rugaciunile incepatoare. Dupa a mea slaba putere si pricepere, in cele spre folosul mantuirii, eu, mai intai le aduc aminte credinciosilor de frica de Dumnezeu care invata pe omul sa se abata de la rau (Pilde 1, 7; 9, 10).

Stim de la Sfintii Parinti, ca intelepciunea are doua capete. Cel de jos este frica de Dumnezeu, iar cel de sus este dragostea de Dumnezeu, care este "legatura desavarsirii". De la frica de Dumnezeu incepand, eu ii indemn pe credinciosi la frica de moarte si de judecata. Apoi le aduc aminte de muncile iadului, de slava raiului, de milostenie, de cresterea copiilor in frica si certarea Domnului, de spovedanie sincera si deasa, de parasirea pacatelor, care este adevarata pocainta. Pe cei casatoriti ii indemn la viata curata de familie, sfatuindu-i sa paraseasca pacatul cel greu al uciderii de copii si orice incercare impotriva zamislirii de copii. Ii indemn sa paraseasca certurile, judecatile, mania, betia si ura si ii indemn sa se impace unii cu altii mai inainte de asfintitul soarelui.

Ii indemn pe credinciosi sa nu se duca la cei care descanta, la vraji sau la "deschiderea pravilei" care este vrajitorie cu lucrurile sfinte, numita de Sfintii Parinti "ghitia". Ii indemn pe credinciosi sa mearga regulat la Sfanta Biserica, sa asculte predicile preotilor si sa nu se adune prin case sau la adunarile sectare. Ii mai indemn sa se pazeasca de betii, de desfranari, de adulter si de celelalte urgii ale acestor grele pacate. Ii indemn sa posteasca cu sfintenie cele patru posturi, precum si miercurea si vinerea, afara de cazuri de boala sau alte imprejurari binecuvantate. Ii sfatuiesc pe credinciosi sa nu citeasca carti eretice si sectare, nici sa discute despre credinta cu sectarii; ci sa citeasca Sfanta Scriptura cat mai des, precum si invataturile Sfintilor Parinti. Ii sfatuiesc pe credinciosii nostri sa aiba in casa Ceaslovul, Psaltirea, Biblia, vieti de sfinti si alte carti de rugaciuni si de invataturi folositoare de suflet. Ii indemn sa asculte de preoti si conducatori, stiind ca sunt randuiti de Dumnezeu. Ii indemn, de asemenea, sa se roage seara si dimineata si sa inceapa orice lucru cu rugaciunea si cu semnul Sfintei Cruci.

Ii indemn sa traiasea in pace cu cei din casa, cu vecinii, cu toti oamenii; sa aiba mila de cei neajutorati, straini si bolnavi; sa nu fure nimic de la altii, nici din averea cea de obste. Ii mai indemn sa se roage pentru toata lumea, sa rabde cu barbatie necazurile; sa dea celui cu cinstea, cinste; celui cu frica, frica; celui cu dajdia, dajdie; si nimanui cu nimic sa nu ramana dator - cum ne invata Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani, capitolul 13, 5-8.

Acestea si altele de acest fel invat pe crestini, pe fiii Bisericii noastre Ortodoxe care ajung pana la mine. Iar a face mare teologie cu acesti nevinovati crestini, nici nu ma pricep si nici nu socotesc a le fi lor de mare folos, cata vreme au inca dinti de lapte la cele mai inalte si subtiri invataturi duhovnicesti.

41. Pentru ce a creat Dumnezeu lumea cea vazuta si nevazuta?

Dumnezeu a creat intreaga lume vazuta si nevazuta numai din negraita Sa dragoste si bunatate (Psalm 32, 5; 64, 9; 135, 1; 103, 14-29; 146, 8-9). Si iarasi, Dumnezeu a creat lumea cea vazuta si cea nevazuta spre slava Sa (Psalm 18, 1-2; 96, 6; Romani l, 20; Sfantul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simtiri, cap. 11).

42. Ce intelegem prin dreptatea lui Dumnezeu si cum o putem indeplini?

Dreptatea lui Dumnezeu este una din desavarsirile Lui (Exod 34, 7; Deuteronom 32, 4; Psalm 7, 9; 88, 14; Isaia 45, 21-24). Iar pentru a implini dreptatea lui Dumnezeu, pe cat este cu putinta omului, crestinul trebuie a se sili sa faca toate faptele cele bune si toate poruncile date lui de Domnul, iar dupa implinirea tuturor sa se socoteasca pe sine "sluga netrebnica", dupa cum a zis Hristos (Luca 17, 10), intelegand ca toata fapta buna se faptuieste de Dumnezeu prin credinciosi (Filipeni 2, 13-15; II Corinteni 3, 5; 9, 8; II Tesaloniceni 2, 17; Evrei 13, 21). Dumnezeu este drept si fagaduieste binecuvantarea Sa celor ce pazesc poruncile Lui si fac dreptate (Psalm 14, 1-2; 23, 3; Pilde 21, 21; Isaia 33, 15: Matei 5, 8).

43. Cat poate omul sa inteleaga din tainele si lucrurile lui Dumnezeu?

La aceasta intrebare va raspund cu cuvintele Sfintei Scripturi, ca "cele mai multe din lucrurile lui Dumnezeu sunt ascunse" (Isus Sirah 16, 22). Pana la urma, insa, din bunatatea cea fara de margini a lui Dumnezeu "toate vor fi facute cunoscute omului" (Isaia 54, 13; 55, 5). Numai ceea ce trebuie stiut despre Dumnezeu s-a descoperit oamenilor (Romani 1, 19).

Dumnezeu este necuprins. Lucrurile Lui sunt necuprinse (Iov 5, 9; 9, 10; 37, 5,14; Ecclesiast 3, 11; 11, 8). Judecatile Lui sunt nepatrunse cu mintea (Psalm 35, 6; Luca 13, 4; Romani 9, 33). Omul, dupa masura curatiei mintii si inimii sale, poate intelege tainele zidirilor lui Dumnezeu; caci dupa marturia marelui Vasile "lumea aceasta este scoala sufletelor ce!or cuvantatoare si loc de invatatura a cunostintei lui Dumnezeu, dand povatuire mintii prin cele vazute si simtite, catre privirea celor nevazute" (Exaimeron, Cuvantul 1). Din privirea cea cu intelepciune duhovniceasca asupra lumii, a creatiei, omul cunoaste pe Creator (Romani 1, 20; Isaia 40, 22; Psalm 18, 1). Cerul si pamantul spun slava Lui (Psalm 18, 1-4; 144, 10). Bunatatea si darnicia lui Dumnezeu se vad in toate lucrurile Lui. Puterea Lui se vede iarasi in creatia Lui (Psalm 18, 1; Psalm 110, 6; Isaia 48, 13; Rom. l, 20). Inletepciunea si slava Sa se cunosc in lucrurile Sale cele minunate (Iov 37, 16; 38, 4; Psalm 8, l; 85,19). Dreptatea Sa se cunoaste in lucrurile Sale. Sfintenia Sa se cunoaste in legea Sa (Deuteronom 4, 8; Romani 7, 12). In vremea de apoi, ne spune dumnezeiasca Scriptura, "pamantul va fi plin de cunostinta Domnului, ca marea de ape" (Isaia 11, 9; Avacum 2, 14; Ecclesiast 8, 17).

44. Ce intelegem prin pronia lui Dumnezeu prin care conduce zidirea Sa?

Pronia lui Dumnezeu este ingrijirea neintrerupta a Lui fata de fapturile Sale (Psalm 32, 13; 14, 15; 103, 10-30; 135, 25; Isaia 46, 4; Luca 12, 22; I Petru 5, 7). Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca "de pronie si de mai inainte intelegere avem trebuinta ca sa se faca toate". Iar Sfantul Chiril al Ierusalimului zice "ca a privit Domnul toate, mai inainte de facerea lor, fara de vreme intelegandu-se fiecare dupa intelegerea cea fara de vreme voitoare a Sa" (Pentru Treime, cap. 11).

45. Spun unii Sfinti Parinti ca Dumnezeu conduce lumea cu doua maini, adica cu dreptatea si cu mila. Cum trebuie intelese aceste cuvinte?

Cele doua maini ale Tatalui cu care a facut lumea vazuta si nevazuta si cu care le conduce pe toate, nu sunt dreptatea si mila Lui. Cele doua maini ale Parintelui Ceresc sunt Fiul si Sfantul Duh, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice: "cu cuvantul Domnului cerurile s-au facut si cu Duhul gurii Lui toata puterea lor" (Psalm 32, 6). Iar daca unii Sfinti Parinti au numit undeva "mainile lui Dumnezeu" pe cele doua insusiri si desavarsiri ale Lui, adica dreptatea si mila, ei au aratat ca prin acestea Dumnezeu lucreaza cu scumpatate si cu iconomie mantuirea si indreptarea sufletelor omenesti si conduce intreaga lume spre slava Sa si dupa voia Sa cea sfanta si dreapta. Sfanta Scriptura, avand in vedere aceste doua desavarsiri ale lui Dumnezeu, ne invata pe noi ca mai tare trebuie sa ne temem de mila Lui, decat de dreptatea Lui. Ca de vom supara dreptatea lui Dumnezeu, noi alergam la mila Lui; iar daca vom gresi prea mult cu increderea prea mare in mila Lui, apoi unde vom alerga sa impacam dreptatea Lui? De aceea Sfanta Scriptura ne face atenti, zicand: "Sa nu zici ca mila Lui este mare si va curati multimea pacatelor mele, ca mila de la El este si peste cei pacatosi o va odihni" (Isus Sirah 5, 6-7).

46. Daca Dumnezeu conduce numai prin pronie, ce vina are omul cel ce greseste fara voie sau din nestiinta?

Dumnezeu l-a facut pe om "si l-a lasat in mana sfatului sau" ( Intelepciunea lui Solomon 2, 23; Isus Sirah 15, 14). Dumnezeu nu este spargator de usi. El nu forteaza usa sufletului nostru. Auzi ce zice: "Iata stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide, voi intra la el, si voi cina cu el si el cu Mine" (Apocalipsa 3, 20). In alt loc, aratand stapanirea de sine a omului, zice: "Doamne, caci cu arma bunavointei ne-ai incununat pe noi". Deci, omul este liber si nu este silit sa faca binele; insa este invatat sa faca binele si sa pazeasca toate poruncile lui Hristos (Matei 28; 20). Iar de va gresi cineva din nestiinta, tot se va bate, dar mai putin (Luca 12, 48; Romani 2, 12). Si de a gresit omul fara voie, sa se caiasca, si prin pocainta cea de voie, pe cele fara de voie sa le vindece (Matei 11, 20; Luca 17, 3-4; II Corinteni 7, 10).

47. Ce este mantuirea si care sunt conditiile mantuirii, dupa sfintii Parinti?

Mantuirea este izbavirea de pacate (Psalm 129, 8). Mantuirea vine de la Dumnezeu (Matei l, 21; Psalm 38, 36, 39; 67, 20; Isaia 25, 9; 45, 17; 43, 11). Mantuire s-a facut neamului omenesc prin sangele lui Hristos ( Matei 20, 28; Marcu 10, 45; Fapte 20, 28; Efeseni 1, 7; Evrei 11, 12-IS). Mantuirea s-a savarsit prin Iisus Hristos (Isaia 63, 9; Luca l, 69). Hristos poate mantui totdeauna si nu este mantuire prin altul (Evrei 7, 25; Fapte 4, 12). Iar conditiile mantuirii sunt: harul Sfantului Duh, credinta dreapta in Dumnezeu, unita cu toate faptele cele bune si marturisirea numelui lui Iisus Hristos (Romani 10, 9-10); caci cine va rabda pana la sfarsit acela se va mantui (Matei 10, 22-24; Marcu 13, 13).

48. Ce intelegem prin har si cand primeste omul harul Duhului Sfant?

Harul este semnul rascumpararii (Efeseni 1, 13-14; 4, 30). Omul primeste harul Prea Sfantului Duh mai intai la Botez princu Sfantul Mir ( II Corinteni l, 21-22; I Ioan 2, 27; Fapte 8, 15). Dupa Sfantul Botez, harul Sfantului Duh se primeste pe calea rugaciunii (Luca 11, 13). Apoi primim harul Sfantului Duh prin mijloacele cele sfintitoare ale Bisericii lui Hristos, care sunt cele sapte Taine, precum si prin ierurgii, sfintiri etc. Harul Sfantului Duh se da celui ce crede in Iisus Hristos si se pocaieste (Fapte 2, 38; 10, 43-44; Galateni 3, 14; Ioan 7, 39).

49. Toti oamenii au harul Sfantului Duh? Necrestinii, necredinciosii, ereticii, sectarii si crestinii cazuti in pacate de moarte, poarta in ei harul Sfantului Duh?

In Vechiul si Noul Testament, harul Sfantului Duh a fost fagaduit tuturor celor ce vor crede in Iisus Hristos (Isaia 44, 3; 59, 21; Iezechiel 36, 27; Fapte 2, 17-18). Dar harul Prea Sfantului Duh s-a dat cu deosebire Sfintilor Apostoli (Ioan 20, 22; Fapte 1, 8; 2, 4; 4, 31; 6, 3; 13, 2). Paganii, necredinciosii si apostatii nu au harul Prea Sfantului Duh (Iuda 19-20; I Corinteni 2, 14). In vremea de apoi "multi inselatori si hristosi mincinosi" se vor arata cu viclenie ca au harul Sfantului Duh si vor face semne mari si minuni false cu puterea satanei, spre a insela pe multi precum a zis Domnul (Matei 24, 24; Marcu 13, 22; II Tesaloniceni 2, 9; Apocalipsa 13, 13-14). Acesti inselatori vor face minuni false cu puterea satanei spre a insela pe cei alesi si a-i indeparta de la dreapta credinta (Deuteronom 13, 1, 8; Apocalipsa 19, 20). Vrajitorii, proorocii mincinosi, ereticii, inselatorii si facatorii de minuni false sunt uraciune inaintea lui Dumnezeu (Levitic 20, 27; Deuteronom 18,10-12). Dumnezeu nu asculta pe cei ce fac minuni false (Levitic 11, 31; 20, 6; Deuteronom 13, 3). Crestinii care cad in pacate grele "intristeaza pe Duhul Sfant" (Efeseni 4, 30). Totusi nu pierd harul mantuirii. Daca se vor intoarce din toata inima la spovedanie si la lucrarea faptelor bune, iarasi dobandesc harul Prea Sfantului Duh (Fapte 2, 38). Ereticii si sectarii nu au harul Prea Sfantului Duh, fiiindca primul pacat impotriva Sfantului Duh, savarsit de ei este "rautatea neincrederii adevarului dovedit si aratat, al dreptei credinte in Hristos" ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1953, pag. 439-441).

Inapoi la cuprins