Convorbirea a zecea

Alte cuvinte de folos

313. Parinte Cleopa, ce ne este mai de folos noua calugarilor sa facem in viata?

Eu socotesc ca cel mai de pret in aceasta viata este sa lasi toate si sa-ti plangi pacatele tale, pentru ca cea mai scumpa pentru noi este vesnicia. Deci, trebuie sa facem totul ca sa n-o pierdem, ca atunci degeaba am mai trait pe pamant!

314. Ce legatura duhovnicesca este intre rugaciune si citirea cartilor sfinte?

Spun Sfintii Parinti ca doua lucruri de geniu are mintea omului: citirea si rugaciunea. Ele se ajuta permanent una pe alta. Cand suntem tulburati si raspanditi cu mintea, mai mult sa citim cuvinte folositoare de suflet. Iar cand vazduhul inimii s-a linistit si gandurile mintii s-au adunat, mai mult sa ne rugam si mai putin sa citim.

315. Dati-mi un sfat pentru rugaciune, ca uneori am timp sa ma rog si sa ma indeamna gandul sa fac altceva de folos, iar alteori nu am timp si as dori sa ma rog.

Daca te jefuieste vrajmasul de rugaciune, te jefuieste de orice. De aceea spune Sfantul Isaac Sirul: "Daca in vremea rugaciunii faci altceva decat te rogi, sa stii ca esti batjocorit de diavol". Eu te sfatuiesc ca niciodata sa nu lasi sfanta rugaciune, nici sa faci altceva in vremea ei, ca diavolul ne indeamna sa facem orice, mai ales in vremea rugaciunii, numai sa nu ne rugam.

316. Ce intelegem prin rugaciunea facuta "in duh si adevar"?

Cand ne rugam in gand lui Dumnezeu atunci ne rugam in duh, adica cu mintea si cu inima stapanite de atentie si simtire. In adevar, ne rugam cand lucram si poruncile lui Dumnezeu, ca ele sunt adevar, cum spune proorocul David: "Toate poruncile Tale sunt adevar" (Psalm 118, 86). Insa, te rogi in adevar numai cand faci poruncile dupa legea lui Dumnezeu, adica in dreapta credinta, cum zice psalmistul: "Ca legea Ta este adevarul" (Psalm 118, 42).

317. Cum putem ajunge la aceasta rugaciune duhovniceasca?

Maica de obste a rugaciunii este darul Duhului Sfant. Aceasta invata pe om sa se roage, sa creasca in rugaciune, sa urce dintr-o treapta in alta a rugaciunii, pana ajunge la treapta cea mai inalta. Ca opt sunt treptele rugaciunii, dupa unii Sfinti Parinti: contemplarea naturala in duh, adica cugetarea la zidirile lui Dumnezeu; rugaciunea limbii; rugaciunea gurii si a limbii, adica rugaciunea cu glas tare; rugaciunea mintii si a gurii; cand te rogi cu glas tare si cu toata luarea aminte; rugaciunea mintii; rugaciunea mintii si a inimii, cand te rogi in taina cu luare aminte si cu simtirea inimii; rugaciunea inimii, cand mintea este inghitita de inima, prin darul lui Dumnezeu si de acolo se inalta cu putere la cer.
Si ultima treapta, rugaciunea contemplativa. Aceasta este rugaciunea fara cuvinte la care ajung numai unii din sfinti, cu darul Duhului Sfant.

318. Cu orice rugaciune putem ajange la rugaciunea cea de foc a inimii?

Da. Cu orice rugaciune putem dobandi adevarata rugaciune a inimii.
Si cu citirea Psaltirii daca o facem cu mare credinta si luare aminte, si cu metaniile, si cu acatistele, si chiar cu cantarea cea duhovniceasca, si cu postul, si cu privegherile de toata noapte. Sfintii Parinti, insa, au ales rugaciunea lui Iisus pentru a dobandi rugaciunea inimii, ca cea mai potrivita. Mai mare decat rugaciunea inimii, insa, este extazul, rapirea mintii, numita de Parinti "Vedere duhovniceasea", cand se curateste vazduhul inimii. La aceasta treapta au ajuns Moise si Ilie, cand s-au invrednicit sa vorbeasca cu Dumnezeu si sa vada slava Lui.
Si mai ales Sfantul Apostol Pavel, care "a fost rapit pana la al treilea cer, in trup sau afara de trup, Dumnezeu stie". Ca nici el nu stia. In ultima treapta a rugaciunii puterile sufletesti raman la om, dar le poarta Duhul Sfant unde voieste, ca omul nu le mai poate conduce. Mintea omului in acel moment se topeste de focul dumnezeirii, ca ceara in foc si nu mai are lucrarea ei. Cei cu intelegere omeneasca nu pot pricepe intelepciunea Duhului Sfant. Nici descoperirile din vremea rugaciunii nu le poate talcui cel ce le-a vazut, ci altul mai inalt decat el. Cum a fost proorocul Daniel. El nu-si putea explica descoperirile cele dumnezeiesti, ci i le explica arhanghelul Gavriil.

319. Ati cunoscut vreun calugar sau mirean cu rugaciumea inimii?

Am cunoscut cativa pustnici care traiau prin bordeie in padurile din jurul Manastirii Sihastria, pe la Sihla, Agapia Veche si Pocrov, dar cat erau de sporiti in rugaciune, numai Dumnezeu stie. Acum toti s-au dus din lumea aceasta. La noi in Sihastria, aveau rugaciunea inimii parintii Ghervasie Gaspar, Paisie Nichitencu, bucatarut manastirii (+ 1970)si poate, parintele Gherasim Ilie, fratele meu.
Rugaciunea inimii, insa, este o lucrare de taina pe care numai Dumnezeu o stie, iar cel care o are foarte greu o spune altora. Ba, uneori nici nu stie omul ca are rugaciunea inimii. Sunt si mireni care au rugaciune duhovniceasca, incat intrec si pe calugari. Sa va spun o intamplare minunata pe care am vazut-o aici, in biserica, acum vreo zece ani. Eram la rand la Sfantul Altar. Am venit la biserica pe la ora 4 dimineata si imi faceam rugaciunile de Sfanta Impartasanie in genunchi, in fata Sfintei Mese. Nu dupa mult timp intra o femeie sa se roage, care venise de cu seara la manastire. N-o cunosteam. Se ruga incet pe la toate icoanele si facea mereu metanii. Nu stia ca mai este cineva in biserica. Era intuneric, ca era timp de iarna. Vazand eu ca se roaga asa staruitor m-am uitat prin sfintele usi sa vad cine se roaga cu atata credinta. Femeia statea in genunchi in mijlocul bisericii, cu mainile ridicate in sus si zicea din toata inima aceste cuvinte: "Doamne, nu ma lasa! Doamne, nu ma lasa!" Am vazut o lumina galbuie in jurul ei si m-am inspaimantat. Apoi femeia a cazut cu fata la pamant si se ruga fara glas. Raza de lumina dimprejurul ei se facea tot mai mare si se ridica in sus. Dupa putin timp lumina s-a stins incet, iar femeia s-a ridicat si a iesit din biserica. Era o femeie de la tara.
Iata, deci, cine are darul rugaciunii! Iata ca mirenii ne intrec pe noi calugarii! Eu faceam proscomidia si de mare emotie am inceput a plange cu copia in mana. Numai Dumnezeu stie cati alesi are in aceasta lume!

320. Dar noi care nu ajungem la masura rugaciunii adcvarate, ne putem mantui?

Auzi ce spune Duhul Sfant: "In dar sunteti mantuiti". Nu faptele noastre, ci mila lui Dumnezeu si smerenia inimii ne mantuiesc. Ca si sfintii au nevoie de mila lui Dumnezeu. Facem ce putem, iar darul Duhului Sfant savarseste toate. Vezi un gandac mic ce face? Merge pe ici, pe colo. Se uita pe unde ar putea pasi, dupa puterea lui. Se urca pe o frunza, cade jos, apoi iar se urca; nu da inapoi, pana nu ajunge sus, pe deal sau in varful copacului. Asa face si puiul de pasare. Se de pe o creanga pe alta, se mai uita, da din aripioare, se urca pe un copac.
Si asa, dupa a lui putere, se urca cat poate mai sus, ca sa fie la adapost. Tot asa sa facem si noi. Sa urcam din treapta in treapta, cu staruinta si smerenie si asa, cu darul lui Dumnezeu, vom dobandi rugaciune curata de ganduri si imaginatii, apoi cateva lacrimi si nadejdea mantuirii.

321. Ce ne spuneti despre imaginatie care bantuie in vremea rugaciunii?

Fericita mintea care se roaga, se inchina fara imaginatie, ca Hristos n-a avut imaginatie, fiind Dumnezeu. Adam a cazut din rai dupa ce a cazut in imaginatie, ca isi imagina, dupa sfatul lui Lucifer, ca de va manca din pomul oprit nu va mai muri in veac. Spun Sfintii Parinti ca cea mai mare boala si ispita in vremea rugaciunii este imaginatia mintii, numita de ei si "caracatita sufletului cu opt brate" sau "octogon". Mai este numita imaginatia si "pod al dracilor". In timpul rugaciunii din inima cel mai greu lucru este a pazi imaginatia; mai greu chiar decat a pazi mintea de ganduri. Sa nu uitam ca tot ce este circumcis, imaginat, nu este Dumnezeu. Or, daca ne oprim la imaginatii, ne inselam, nu mai putem patrude pe poarta cea ingusta a inimii, nici nu ajungem la Dumnezeu.

322. Prin ce este omul superior tuturor creaturilor?

Toate sunt create de Dumnezeu, dar nu toate sunt din Dumnezeu, cum este omul. El este creat cu sfatul Prea Sfintei Treimi, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Deci omul are puterea sa devina fiu al lui Dumnezeu dupa dar, sa se nasca din Dumnezeu, sa creasca in fapte bune, sa se indumnezeiasca. Omul are suflet viu, creat de Dumnezeu, in care se odihnesc o mica parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu, care sunt tot atatea cate sunt si insusirile lui Dumnezeu.

323. Cel ce nu face deplin voia lui Dumnezcu are voie sa indemne si pe altii la fapta buna?

Spune Sfantul Isaac Sirul ca "se cade si celui ce nu face fapta buna, ca lipsa faptelor sale o implineste folosul cuvantului". Iar Sfantul Scararul zice: "Se cade celui ce invata si nu face, rusinandu-se de cuvintele sale, sa inceapa si el cate putin a face fapta buna".

324. Ce sfat ne mai dati pentru mantuirea sufletului?

Sa ramaneti in corabia Bisericii si sa ascultati de ea, ca Biserica este trupul lui Hristos. Biserica este mama noastra cea de obste. Prin Biserica intram in lume, in viata si prin ea plecam din lume, in cealalta viata vesnica. Noi, crestinii, suntem asemenea unui copac sadit de Dumnezeu. Creanga care se rupe din copac moare, nu mai poate fi vie. Asa si crestinii care se rup de Biserica mor, nu mai pot avea viata, nici mantuire pana nu se intorc in sanul Bisericii. Cand mintea omului iscodeste credinta si paraseste Biserica, in zadar sunt toate faptele bune. Iar unde este unitate si intelegere, acolo este mantuire si Dumnezeu ajuta. Mai spun Sfintii Parinti ca in vremea de pe urma doua lucruri vor ajuta Biserica si pe credinciosi: pustia simtita, adica muntii, pesterile, padurea; si pustia gandita, adica pastrarea credintei in taina inimii.

325. Unde se mantuiesc calugarii mai usor? In viata de obste sau in viata de sine la liniste?

Spune Sfantul Teodor Studittul asa: "Calugarii din viata de obste se mantuiesc cu miile, iar cei din viata de sine cate unul la mie". In viata de obste trebuie sa fie o minte in toate capetele si un suflet in toate trupurile, cum spune Sfantul Vasile cel Mare. Pe cand in viata de sine, fiecare face ce vrea. Mananca cand vrea, doarme cand vrea, se roaga cand vrea. Nimenea nu-l conduce si nu-i taie voia, decat singura constiinta sa il calauzeste si duhovnicul, daca ii cere sfatul. In aceasta privinta imi aduc aminte si de cuvantul parintelui nostru Ioanichie Moroi, egumenul Sihastriei, ca adeseori ne zicea: "Parintilor si fratilor, cand se va strica viata de obste in manastiri, atunci se pustiesc manastirile!"
Si asa este. Acum aproape peste tot s-a stricat viata de obste.

326. Dupa randuiala vietii monahale, care sunt motivele canonice pentru care calugarul poate sa plece din manastirea sa de metanie?

Trei sunt motivele canonice pentru care un calugar poate sa plece in alta manastire, si anume: daca stau femei in manastiie; daca sunt copii mici in manastire si daca staretul este eretic. Al patrulea motiv, dupa Sfantul Vasile cel Mare, daca un calugar are vatamarea sufleteasca in manastirea sa, poate pleca in alta manastire unde crede ca poate spori.

327. Daca un calugar este trimis din manastirea sa in alta parte si nu se duce de la metanie, este pacat?

Daca ne leaga inima de loc, inca nu iubim pe Dumnezeu. De vrea Dumnezeu sa ne puna o sarcina in spate, oare noi sa n-o primim? Ca Dumnezeu nu ne incarca mai presus de puterea noastra. Deopotriva cu ispita, cu suferinta va veni si mangaierea Duhului Sfant in inima noastra.

328. Este de folos sa mearga calugarii in pelerinaj la Mormantul Domnului?

Asa a fost intrebat odata Sfantul Vasile cel Mare de o calugarita, iar el i-a raspuns: "Daca n-ai aflat cararea catre Ierusalimul cel dinauntru, du-te la Ierusalim; iar daca ai aflat-o nu te mai duce!"

329. Care este importanta Sfintei Litughii?

Sfanita Liturghie are caracter si de jertfa si de cina. Prin jertfa liturgica se spala pacatele celor ce se pomenesc si li se scot particele si, totodata, prin aceasta jertfa dumnezeiasca ni se ofera in dar cina Domnului, adica Trupul si Sangele lui Hristos. Cat timp va fi Sfanta Liturghie pe pamant este semn ca inca nu ne-a parasit mila lui Dumnezeu. Iar "cand va inceta jertfa si turnarea", cum spune la Daniel proorocul, atunci va fi sfarsitul lumii. Ca nu armele vor pustii si arde pamantul, ci, cum spune la Pilde, "faradelegea va pustii tot pamantut si va rasturna scaunele celor putemici". In acele zile, trei patimi cumplite vor stapani in lume, simbolizate de numarul apocaliptic 666, si anume: minte fara de judecata, adica plina de iutime, de razbunare si ucidere; pofta fara de minte, adica vor domni pe pamant desfranarea, sodomia si betia; minte plina de imaginatie sau inchipuire pripita adica oamenii vor fi amagiti de tot felul de griji, ganduri, tulburari si patimi, incat nu vor mai avea timp sa se roage, sa citeasca, sa cugete la moarte.

330. Ce trebuie sa stim despre Botez?

Prin Botez se spala deodata doua pacate cu care se naste copilul, adica atat pacatul stramosesc, cat si pacatul zamislirii din placere. Ca si zamislirea este considerata pacat, dupa cuvantul psalmistului din Psalmul 50, care zice: "Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut mama mea..". De aceea trebuie sa se boteze copiii. Ei se boteaza prin credinta nasilor, cum s-a vindecat si sluga sutasului. Omul la inceput a fost creat sa se inmulteasca prin cuvant, nu prin pofta ca este fiinta cuvantatoare, asa cum a zamislit Maica Domnului prin cuvant. Insa, omul, prin pacat a ajuns sa se inmulteasca trupeste.

331. Parinte Cleopa, in ce an ati venit la manastire?

Noi am fost zece frati la parinti, din care cinci - patru frati si o sora - am venit la manastire. Fratele cel mai mare, Mihai, a fost pustnic pe muntele Ceahlau. Sora mea Ecaterina a fost rasofora la Agapia Veche, iar eu si cu inca doi frati mai mari, Vasile si Gheorghe, am venit la Sihastria. Pana in anul 1935 mi-au murit de tineri, toti cei noua frati. Apoi a murit si tata, Alexandru Ilie, zis Tarlea. Mai traiam eu, ca staret la Manastirea Sihastria si mama, acasa in comuna natala, Sulita Botosani. In anul 1946 am adus pe mama la Sihastria, am calugarit-o si am dus-o la Agapia Veche, unde a trait pana in anul 1968, cand s-a dus la Domnul, in varsta de 92 de ani.
Iar venirea mea la manastire a fost asa: In ziua de 12 decembrie 1929, de Sfantul Ierarh Spiridon, cand aveam 17 ani, am plecat din casa parinteasca cu fratele meu mai mare Vasile, cu doua traiste in spate. In una aveam Vietile Sfintilor, Psaltirea, Ceaslovul si Sfanta Scriptura; iar in cealalta aveam doua icoane mari, pictate - una, cu Maica Domnului si alta, cu Sfantul Gheorghe. Nimic altceva nu ne-am luat de-acasa. Parintii nostri, Alexandru si Ana ne-au petrecut plangand pana pe camp, pe platoul targului Sulita, la locul numit "Rapa lui Budai". Aici, fratele meu Vasile a inceput a canta condacul Acatistului Mantuitorului, "Aparatorul cel mai mare si Doamne, biruitorul iadului...". Apoi ne-am inchinat, am sarutat mainile parintilor si am plecat spre Schitul Cozancea. In clipa aceea parintii mei au cazut jos si plangeau in hohote! La Cozancea am stat o noapte la parintele Paisie. Apoi am luat si pe fratele nostru Gheorghe, am venit toti trei la Suceava, ne-am inchinat la moastele Sfantului Ioan cel Nou si de aici am venit pe jos la Manastirea Sihastria.
Aici era egumen protosinghelul Ioanichie Moroi. Cum ne-a vazut ne-a tinut trei zile si trei nopti la poarta manastirii sa ne rugam si sa batem cu batul intr-un butuc de brad, ca sa ne ispiteasca daca avem rabdare pentru viata calugareasca. Numai seara ne lasa sa dormim intr-o chilie. Dupa trei zile de post, de rugaciune si ispitire, ne-a chemat in biserica, ne-a spovedit, ne-a impartasit cu Prea Curatele Taine, ne-a dus la trapeza sa mancam si ne-a randuit chilii si ascultare in manastire. Pe mine si pe fratele meu Vasile ne-a trimis la oi, ca stiam bine de acasa, iar pe fratele Gheorghe la vite. Nu ne vedeam unii cu altii cate o saptamana si chiar cate o luna. Asa am intrat in nevointa calugareasca. In anii 1931 si 1933 au murit fratii mei si am ramas singur. In anul 1937 am fost tuns in calugarie si am pascut zece ani oile manastirii. In anul 1942 am fost luat de la oi si am fost numit in fruntea unei comisii de conducere a manastirii, ca parintele egumen era bolnav. Iar in ianuarie 1945 am fost hirotonit preot si numit staret al manastirii in locul batranului egumen, decedat.

332. Spun parintii batrani ca la inceput nu voiati sa primiti hirotonia in preot. Cine v-a determinat s-o primiti?

Citind eu prin carti si auzind ca Sfantul Grigorie Teologul si Sfaantul Ioan Gura de Aur au fugit multa vreme de preotie, ma temeam sa primesc o asa de mare treapta, prin care multi nevrednici s-au osandit. De aceea nu voiam sa primesc preotia. Dar in toamna anului 1944, mergand cu carul cu boi la via manastirii de la Racova-Buhusi, ne-a iesit inainte plangand o batrana dintr-un sat, cu un Liturghier, un epitrahil, o cruce de mana si un baston preotesc si mi le-a dat mie, zicand: "Parinte, aceste lucruri au ramas la mine de la un batran preot care a murit. Vi le dau sfintiei voastre, poate va trebuie...!". Le-am dus la manastire. Acest lucru m-a miscat atat de mult, incat l-am socotit un semn dumnezeiesc ca sa primesc Taina Preotiei si ascultarea de staret.

333. Cati ani ati fost staret la Manastirea Sihastria?

Aproape cinci ani. Din ianuarie 1945, pana la 1 septembrie 1949, cand am fost transferat la Manastirea Slatina cu 30 de calugari din Sihastria.

334. Cum vi s-a parut ascultarea de staret la Sihastria?

N-a fost deloc usoara. Dupa incendiul din 1941, manastirea era in reparatie, nu aveam chilii pentru calugari, iar fratii noi se adunau mereu. Era greu cu hrana si materialele, ca dupa razboi si foamete. Obstea, insa, in cativa ani s-a dublat, ajungand la 80 de parinti si frati. La inceput nu aveam preoti suficienti la biserica, paraclisul de iarna era ars si nu aveam fonduri de reparatii. Dar ne-a ajutat Dumnezeu, ca ne-a trimis credinciosi buni din Radaseni si am mers inainte. Ne-au ajutat si manastirile Neamt si Secu cu bani, hrana si un paraclis pentru iarna. Apoi am facut calugari, am hirotonit preoti noi si am intarit programul slujbelor la biserica. Ce-am adaugat in plus la biserica au fost privegherile de toata noaptea la cele douasprezece praznice imparatesti, privegherea Acoperamantului Maicii Domnului, marti seara si citirea neincetata a Psaltirii in biserica, de catre toata obstea, incepand cu staretul manastirii, traditie care se mai pastreaza si astazi.

335. Ce bucurii duhovnicesti mai deosebite ati svut la manastirea Sihastria in anii tineretii?

Cele mai mari bucurii duhovnicesti le-am avut in primii zece ani, cand am fost cioban la oile manastirii impreuna cu fratii mei. Stana, oile, trairea in liniste si singuratate pe munte, in mijlocul naturii mi-au fost cea mai inalta scoala de calugarie si teologie din toata viata mea. In acesti ani m-am rugat cel mai mult si am citit numeroase scrieri ale Sfintilor Parinti, precum: Patericul, Scara Sfantului Ioan Scararul, Sfantul Isaac Sirul, Sfantul Efrem Sirul, Putul Sfantului Ioan Gura de Aur, Exaimeronul Sfantului Vasile cel Mare, Vietile Sfintior si Sfanta Scriptura. Cartile le imprumutam din bibliotecile manastirilor Neamt si Secu si le purtam cu mine in desaga, cu oile pe munte. Iar rugaciunea mea era citirea Psaltirii in fecare zi si cele sapte laude. Dupa ce terminam pravila, mancam ceva din desaga, apoi scoteam scrierile Sfintilor Parinti si citeam pe langa oi pana seara. Imi erau asa de dragi cuvintele Sfintilor Parinti incat se lipeau ca ceara de memoria mea. Mi-amintesc, odata, ca si Sfantul Cuvios Ioan Iacob, bibliotecar la Manastirea Neamt intre anii 1933-1936 mi-a imprumutat sa citesc cartea Alfavita sufleteasca. Apoi ma intalneam cu calugarii pustnici care se nevoiau acum 50 de ani in padurile din imprejurimi, carora le ceream cuvinte de folos si le duceam cate ceva de mancare de la stana. Toate acestea au format pentru mine cele mai curate bucurii duhovnicesti.

336. Ce parinti mai alesi se nevoiau acum cincizcei de ani in jurul Manastirii Sihastria?

In toamna anului 1930 am cunoscut pe Sfantul Cuvios Ioan, un mare rugator si calugar cu viata sfanta. Tot in acea vreme am cunoscut si alti parinti iubitori de liniste care traiau in padurile din apropiere; ieromonahul Partenie cu ucenicul sau Gherasim; ieroschimonahul Vasian de la Sihla; schimonahia Isidora de la Rapa lui Coroi; monahiile Cleomida, Zenovia si Magdalena cu ucenicele lor ierodiaconul Cristofor, nevoitor aproape de Schitul Sihla; monahiile Antonina, Eufrosina si Pangratia, care mai tarziu s-au dus la Locurile Sfinte, unde au si raposat. Apoi monahii: Timotei, Ilarion si Nicodim, cu metania din Manastirea Neamt si monahia Valentina cu fiica ei Emiliana. Pe toti acestia i-am cunoscut si m-am folosit duhovniceste de nevointa si sfaturile lor. Dumnezeu sa-i numere pe toti in ceata sfintilor!

337. Ati aorit vreodatata sa va retrageti la liniste in Muntele Athos?

Am dorit aceasta din tineretile mele, mai ales ca am avut si un mos acolo, pe ieroschimonahul Varlaam Vantu. Insa nu am vrut sa ma duc de capul meu, fara porunca, ca sa nu gresesc inaintea lui Dumnezeu si sa ma mustre constiinta ca am facut voia mea. Staretul, duhovnicul si mitropolitul meu niciodata nu m-ar fi lasat sa ma duc la Athos. In toamna anului 1977, cand am fost impreuna cu sfintia ta la Sfantul Munte, inclinam cu gandul sa cer binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului nostru Mitropolit pentru a ma retrage la Athos. Cand am intrebat pe Arhimandritul Iustin Popovici din Serbia, cum stii si sfintia ta, daca ar fi bine sa ma duc La Athos, sau sa raman in tara, el mi-a raspuns: "Daca te duci in Sfantul Munte, mai adaugi o floare la buchetul de flori din Muntele Athos si te rogi numai pentru sfintia ta. Iar daca ramai in tara, stai inaintea credinciosilor, inveti pe multi calea mantuirii, propovaduiesti pe Hristos, cresti ucenici si te mantuiesti si pe sfintia ta si pe altii. Ca daca ii parasim si plecam toti la liniste, cine sa-i mangaie, cine sa-i invete voia lui Hristos si sa-i calauzeasca in dreapta credinta ortodoxa, mai ales acum cand s-au inmultit peste tot necredinta si sectele!"
Aceste cuvinte ale parintelui Iustin Popovici m-au linistit, renuntand pentru totdeauna sa ma retrag la Athos. Am socotit ca prin gura lui a vorbit insusi Duhul Sfant.
338. La sfarsitul acestei convorbiri, ce sfaturi duhovnicesti dati parintilor care v-au cunoscut si pretuit?

Sa slujeasca Biserica lui Hristos cu toata vrednicia, cu totala daruire si dragoste pana la jertfa, aparand dreapta credinta de tot felul de invataturi rele si sa poarte grija de turma si sufletele ce li s-au incredintat, "ca cei ce vor sa dea seama" in ziua judecatii de toate. Spune Sfantul Ioan Gura de Aur ca: "preotul trebuie sa se si jertfeasca, nu numai sa jertfeasca".
Si in alt loc zice: "Nimic nu este mai greu decat a pastori suflete pe calea mantuirii!"

339. Ce sfat mai deosebit dati ucenicilor Prea Cuviosiei voastre, pe care i-ati crescut si invatat voia lui Dumnezeu?

Sa ramana in dragostea lui Hristos si sa se iubeasca unii pe altii, cu dragostea cu care i-am iubit si eu. Apoi, sa ajute si ei pe altii la mantuire, sa ramana sub ascultare in staulul Bisericii Ortodoxe si sa se roage pentru iertarea pacatelor mele, ca astept din zi in zi sa ma cheme Hristos la judecata si sa dau socoteala pentru toate. Sa nu uite ucenicii mei ca oricata stiinta, avere si cinste am avea, oricata rugaciune si nevointa am face, nu ne putem mantui daca nu ne iubim, daca nu ne iertam si daca nu ne ajutam unii pe altii, ca "Dumnezeu este dragoste". Altfel, este in zadar toata osteneala si nadejdea noastra.
Cat am putut, m-am silit dupa a mea slaba putere cu darul lui Dumnezeu, sa folosesc si sa invat pe fiecare, calugar si credincios, calea mantuirii. Pe nimeni n-am intors desert de la usa chiliei mele. Ci am deschis usa chiliei si a cuvantului tuturor care au venit la mine, stiind ca odata cu fiecare om, intra si Hristos in chilia mea. Nu pot spune ca am facut tot ce as fi putut face, nici n-am implinit cu fapta ce-am invatat pe altii. Insa am cugetul impacat ca ce mi-a dat Dumnezeu in dar, am impartit si eu altora in dar si nadajduiesc ca ma voi mantui prin mila lui Dumnezeu si prin rugaciunile Bisericii si ale fiilor mei duhovnicesti.

340. Ce dorinta mai aveti acum in suflet?

Sa las toate si sa ma rog pentru pacatele mele! Aceasta este ultima mea dorinta. Ca nimic nu este mai usor, decat a invata pe altii si nimic nu este mai greu, decat a face ce inveti pe altii. De aceea, acum si eu as vrea sa las toate si sa implinesc cu fapta ce am invatat pe altii toata viata.

341. Parinte Cleopa, in incheiere, dati-mi si mie un cuvant de folos.

Parinte Ioanichie, mai intai sa avem convingerea ca in toata clipa suparam pe Dumnezeu. Fara aceasta smerenie din inima nu ne putem mantui. Eu asa incep marturisirea mea. Apoi, daca voiesti sa te mantuiesti, pazeste acestr trei lucruri, cum spune Sfantul Antonie cel Mare: "Sa nu te muti curand dintr-un loc in altul; sa ai intotdeauna pe Dumnezeu inaintea ochilor si, orice vrei sa faci, sa ai marturie din Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parinti". Alt cuvios parinte spunea: "Fa-ti chilia rai, pe calugari sa-i ai ca pe ingeri, cauta pacea si te vei mantui!"
Asa si noi, parinte Ioanichie, sa pazim cu scumpatate invataturile Sfintilor Parinti si poruncile date noua de Mantuitorul nostru Iisus Hristos si, cu darul Lui, nadajduim ca ne vom mantui si in vesnica odihna ne vom salaslui. Amin.

Inapoi la cuprins